Acasă Cultură Grigore Călin, un „Rob al focului interior”

Grigore Călin, un „Rob al focului interior”

165

Într-un cadru restrâns, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, din Slatina, a avut loc, luni, 19 iunie a.c., lansarea unei noi ediţii a volumului de poezii „Rob al focului interior”, semnat de poetul şi ziaristul slătinean Grigore Călin. Un volum special, cu completări, cu noi poezii. S-au recitat poezii ale poetului. Evenimentul a fost deschis de directorul instituţiei, Florian Cârstea, care a recitat câteva poezii şi a făcut o scurtă recenzie a volumului. Au mai fost prezenţi şi profesorul de istorie, Ion Pătraşcu, profesor, poet şi ziarist, Paulian Buicescu, scriitorul Ştefan Melinte şi alţii.
Autorul a promis că în luna martie a anului 2018, când va aniversa vârsta de 70 de ani, va pregătio o lansare de carte cum n-a mai fost.

Un material amplu, în ediţia tipărită a Ziarului de Olt de vineri.

1 COMENTARIU

  1. Aşa, după cum a remarcat în acest comentariu de sinteză d-ul ziarist George Piţulescu, la Biblioteca Judeţeană Olt a fost lansată de către poetul Grigore Călin o nouă ediţie a volumului ,,Rob al focului interior”. Poeziile d-lui Grigore Călin încântă prin imagini şi cuvinte simple, care degajă o vibraţie interioară şi căutarea poetului de a se deschide către oameni. Au fost citite poezii din creaţia d-lui Grigore Călin şi s-au făcut interesante comentarii de către vorbitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.