Se vorbește, din ce în ce mai intens, despre criza de lideri, despre înfundătura în care a ajuns societatea românească, din această perspectivă. Toată lumea vede partidele politice semnificative din România ca niște structuri îmbătrânite, uzate moral și chiar fizic, neadaptate la vremurile de astăzi, incapabile să ofere românilor rezolvări la viața de zi cu zi.
O realitate cruntă. Un blocaj, realmente. Într-un fel, Viorel Cataramă, al treilea candidat înscris în bătălia pentru șefia PNL la nivel național, are dreptate, atunci când definește partidele ca pe niște structuri clientelare de tip mafiot. Poate prea aspru, dar adevărul este acolo. Esența lui e incontesatbilă. Purtătorii de imagine sunt astăzi figuri obosite. Temele lor, ale… marilor politicieni, sunt doar ale lor și mai puțin ale societății și nevoilor comunităților locale, județene, profesionale și de orice fel ar fi ele. Să recunoaștem: pe prea puțini români îi interesează astăzi arhiva SIPA (serviciul secret al justiției, desființat de Monica Mavovei prin 2005) sau cine a fost la masă, la generalul Oprea, în seara turului doi de la prezidențialele din 2009. Iar când cineva îți impune, abuziv, o agendă, reacția de ostilitate e previzibilă. E normal să-i trimiți în rădăcinile materne pe acești decidenți care știu ei ce e bine și ce e rău.
În plan local, din păcate, lucrurile sunt tot la fel. Am văzut figurile de lângă Moisescu, președintele PNL-ului de astăzi, într-o fotografie făcută la sentiment pentru susținerea lui Ludovic Orban. Și, iertați-mă: cu Andreea Asan și Ion Ciocan (doi oameni onorabili, de altfel), PNL, la Olt, nici măcar nu se pregătește să devină alternativă sub formă de speranță.
Nici pe stânga pesedistă lucrurile nu se așează în alt climat. În afara unor poziții punctuale, acțiunile lui Marius Iancu din Camera Deputaților, ale lui Marius Oprescu, la Consiliul Județean, restul oamenilor așteptați sunt doar așteptări. Haideți să privim și să găsim de unde ar putea să apară noul val! Și, din păcate, e o liniște ca într-un miez de vară pe o baltă de la țară, unde personajul responsabil cu furtuna e un țânțar rătăcit care pișcă pe deasupra apei, gândind la ce valuri o să facă el într-o bună-zi.
Lovitura la temelia sentimentului de neîncredere față de clasa politică, aici, la Olt, a dat-o, în urmă cu câteva zile, ALDE. Partidul lui Tăriceanu. S-au creat premisele inevitabile ca Radu Ioniță să devină subprefect. Bun, omului nu i se pot imputa, punctual, diverse acuzații la modă în vremurile de azi. Dar, când a trecut cam pe la toate partidele, când a avut atâtea rampe de promovare a unor proiecte publice date de poziții în cadrul instituțiilor publice, și nu a produs cam nimic, ce pretenții să avem de aici mai departe…
Tragedia e în dreptul celor de pe margine, care mai au încă o dovadă că dacă se schimbă ceva se schimbă doar ei, între ei. Cum e și în speța numită… Teiu Păunescu. E aproape secretar de stat în Guvernul României. Un loc unde, normal, s-ar consuma energie, pasiune, entuziasm. Lucruri pe care, cu tot rospectul, Teiu Păunescu nu le mai deține într-un portofoliu atât de vast. Nu-i contestă nimeni experiența, dar la un moment dat entuziasmul poate să însemne mai mult decât priceperea dobândită în atâția ani de viață.
Și, uite așa, cei pregătiți, devotați instinctual, au tot dreptul să-și bage picioarele, cum zice vorba românească, și să plece afară. Sau să iasă în stradă și să protesteze, chiar dacă sistemului bugetar îi cresc salariile. Sau, și asta nu e bine, să stea acasă când este zi de votare, pentru a le face loc celor din sistem, să se schimbe între ei, și nicidecum să schimbe cu adevărat lumea de azi cu alta mai bună, pentru mâine. Am găsit, în rândurile de față, doi oameni onorabili, ca două exemple: Radu Ioniță și Teiu Păunescu…
