Acasă Politic Senatorul SIMINICA MIREA vrea elevi la școală!

Senatorul SIMINICA MIREA vrea elevi la școală!

307

Deși aflată la primul mandat de senator, Siminica Mirea se dovedește a fi unul din cei mai activi parlamentari din rândurile aleșilor olteni. Astfel, după mai multe întrebări adresate miniștrilor din Cabinetul Grindeanu, la începutul lunii mai, în ședința din 02.05.2017, a venit și rândul lui Pavel Năstase, ministrul Educației Naționale, cel care trebuie să răspundă și să ofere explicații cu privire la decontarea parțială a navetei elevilor, care, în opinia senatorului Siminica Mirea, este cauză generatoare a abandonului școlar…

În acest sens, în rândurile care urmează vă prezentăm întocmai punctul de vedere al demnitarului de la Olt și întrebarea adresată ministrului Pavel Năstase de la care se așteaptă și un răspuns: „Care sunt măsurile pe care Ministerul intenționează să le adopte pentru ca elevii să nu mai plătească din buzunarul propriu naveta?”

„Decontarea parțială a navetei elevilor: cauză a abandonului școlar – generator de probleme sociale și economice. Legea educației garantează dreptul la educație, învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Cu toate acestea, naveta elevilor până la cel mai apropiat liceu este decontată doar într-o anumită valoare, lucru care contravine sensului de gratuitate acordat de lege, atâta timp cât elevii cheltuie si peste 100 de lei cu diferenta de cost între nivelul maximal decontat pe o anumita distanță și prețul real al abonamentului pe care elevul trebuie să îl plătească. Operatorii de transport nu au limitat costurile abonamentelor la nivelul maximal propus de guvern pe fiecare categorie de distanță astfel că sunt zeci de mii de elevi care plătesc aceasta diferență cu sume ce depășesc chiar cuantumul bursele sociale sau de merit pentru cei care le primesc.
Fenomenul abandonului școlar este o sursă reală generatoare de probleme sociale și economice pe termen mediu și lung și pentru asta el trebuie să reprezinte o preocupare pentru toți factorii decidenți din România.
Am cerut Domnului Pavel Năstase, Ministrul Educației Naționale, măsuri concrete pentru rezolvarea acestei probleme”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.