Acasă Actualitate „Zilele Medicale Slătinene”. Spitalul Judeţean Slatina, 220 de ani de medicină performantă

„Zilele Medicale Slătinene”. Spitalul Judeţean Slatina, 220 de ani de medicină performantă

389

Spitalul, ca instituţie pentru tratarea şi vindecarea trupului uman, s-a dezvoltat, la Slatina, printr-o construcţie ridicată, lângă proprietatea negustorului Ion Ionaşcu (Ionaşcu Cupeţu) şi a soţiei sale, Neaga, la 1797. După moartea unicei lor fiice, Rada, viaţa celor doi s-a schimbat total. Ionaşcu şi Neaga au sfârşit de inimă rea, de dambla, însă, în momentele de luciditate, au lăsat bani pentru a se construi o biserică, o şcoală şi un spital. Toate s-au construit după moartea lor. Mai sus de Grădina Publică, s-a construit un spital modern pentru acea vreme, cu medici foarte bine pregătiţi, care realizau operaţii manuale, ce astăzi necesită multe echipamente tehnologice.

Consiliul Judeţean Olt, un bun finanţator al sănătăţii oltene
În sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, a debutat joi, 6 aprilie a.c., evenimentul: „Zilele Medicale Slătinene”. Prezenţi în sală au fost medici cu vechime în câmpul muncii, medici tineri, asistente, dar şi cei care conduc judeţul, printre care Marius Oprescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Silviu Neacşu, prefectul judeţului Olt şi mulţi alţii.
Evenimentul a fost deschis printr-o scurtă alocuţiune a preşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu:
„Deschidem astăzi prima ediţie a Zilelor Medicale Slătinene. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, nu poate decât să mă bucure o astfel de iniţiativă. Un astfel de eveniment este bun pentru prestigiul cadrelor medicale. Adevărata plus-valoare o daţi dumneavoastră, medicii”.

Elena Vişan, un manager cu perspective sănătoase
Evenimentul a fost structurat pe două zile (6-7 aprilie 2017) de prezentări a 37 de lucrări ştiinţifice, semnate de medici ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Activitatea din prima zi a debutat cu prezentarea istoricului spitalului. Tot la deschidere, şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Elena Vişan, a ţinut să mulţumească întregii echipe a unităţii medicale pentru eforturile depuse în munca lor zilnică:
„Ne aflăm la prima ediţie a Zilelor Medicale Slătinene, eveniment care îmi doresc să devină o tradiţie, Dragi colegi, medici, asistenţi medicali, primiţi mulţumirile mele sincere, pentru activitatea pe care o desfăşuraţi zi de zi”.
Managerul Elena Vişan are, pe agenda de lucru, multe proiecte pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale, dezvoltarea secţiilor din cadrul spitalului şi nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.