Acasă Cultură Victor Iacobescu a lansat o nouă carte: „În căutarea lui Annabel Lee”

Victor Iacobescu a lansat o nouă carte: „În căutarea lui Annabel Lee”

487

Lansarea volumului de poezie, „În căutarea lui Annabel Lee”, al profesorul de limba română, de la Liceul „Radu Greceanu”, Victor Iacobescu, a avut loc Joi, 30 martie a.c. la Casa Corpului Didactic Olt (CCD). Evenimentul a debutat cu recitare spontană de poezie, pe roluri, de către elevi ai licelului amintit anterior. Apoi, gazda evenimentului, directorul CCD Olt, Marius Bălaşa, a prezentat autorul cărţii şi importanţa unui astfel de eveniment cultural în cadrul instituţiei. Cu emoţii justificate, profesorul Victor Iacobescu a explicat titlul volumului, care este îmbinarea între titlul unei lucrări a lui Marcel Proust – „În căutarea timpului pierdut” şi titlul unui poem scris de Edgar Allan Poe – „Annabel Lee”. Cititorului îi rămâne sarcina de a descoperi care este legătura între cele două titluri, prin intermediul poeziilor scrise de autor.
La eveniment au fost prezenţi colegi ai acestuia, prieteni foarte vechi şi buni, precum şi scriitor, cum ar fi: Viorel Păcală, Costel Drejoi şi alţii. Momentele muzicale au fost asigurate de interpretul de muzică folk, Viorel Ştefănescu. Volumul conţine peste 90 de poezii şi beneficiază de o grafică elegantă. Iacobescu a mărturisit că are o carte în lucru şi că, cel mai probabil, va fi lansată anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.