În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin.
Dragii mei,
Eram în Gara de Nord, îmi luasem bilet și mergeam spre peronul 6, în așteptarea trenului care avea să mă aducă acasă. Vis-a-vis de primul peron, câțiva curioși asistau și aprobau o doamnă, care făcea un scandal monstru cu o vânzătoare de la ghișeul unui fast-food.
Doamna era extrem de afectată deoarece comanda sa nu prea semăna cu imaginea de unde probabil îi venise pofta de mâncare. Degeaba încerca vânzătoarea să îi explice că imaginea are un caracter orientativ și că într-adevăr produsul are tot ceea ce era descris, că doamna blocase accesul și își susținea ferm punctul de vedere.
Am plecat de acolo cu căștile în urechi liniștit fiind de melodia care tocmai începuse, dar nu înainte de a mă uita de sus până jos, la femeia aceea care făcea un spectacol de prost gust.
Era extrem de cochetă. Avea un ruj care îi scoteau buzele în evidență, era fardată de nu se vedea niciun rid și era îmbrăcată ca una din elevele mele de clasa a 12 a deși, garantat, vă dau scris, avea cu siguranță peste 35 de ani.
Sper că ați înțeles comparația mea: doamna făcea scandal că burgerul ei nu semăna ca cel din poze deși ea era mult mai „în poză” ca în realitate.
Astăzi vreau să vorbim despre fals și uz de fals în relația cu semenii și mai ales în relația pe care o avem cu Dumnezeu.
Știu că vă mirați și că acum mă criticați pentru că am spus-o atât de direct, dar era cazul să abordez acest subiect atât de actual și de dureros.
Vreau să încep întâi cu argumentul „forță” pe care îl am în a dovedi cât de falși suntem în relația cu Dumnezeu.
Suntem în a doua săptămână din Postul Mare și ne doare fix pe strada cealaltă pe majoritatea dintre noi. Cei care ținem post „ne dăm loviți” că suntem mari nevoitori și că postul este greu și ducem lipsă de alimente precum lapte, ouă și brânză și ne avântăm în a cere o schimbare Bisericii ca să ne dea libertate la aceste produse. De parcă și Hristos a avut „libertatea” de a alege cât de mari să fie piroanele pe care le băteau soldații sau mai ales cât de lente sau ușoare să fie loviturile de bici. Ne abținem de la mâncăruri dar repetăm aceleași patimi zilnice ca și cum nimic nu trebuie să se schimbe în viața noastră. Aflați, dragii mei, că postul este un medicament eliberat pe bază de rețetă de Biserică și presupune lepădarea de patimi și păcate pentru întâlnirea cu Hristos. Dacă mănânci de dulce și renunți la patimile tale cotidiene, atunci ai ținut post! Dacă însă mănânci de post și îți continui viața în aceeași mocirlă, atunci ești un fals și te folosești de această falsitate în relația cu Dumnezeu și cu oamenii.
Cei care nu postesc și pentru care Paștele înseamnă doar mers la Biserică, luat lumină și apoi acasă că a doua zi începe masa bogată și grătarul de miel, sunt falși în relația cu Dumnezeu. Cât de mare să fie curajul tău să faci așa ceva? Mai bine un necredincios cu coloană vertebrală, care nu ține post, nu merge la Biserică, nu se roagă la Dumnezeu decât un credincios de ocazie, fals în tot ceea ce face pentru Dumnezeu.
Dumnezeu, în relația cu oamenii, nu este fals! El dă o iubire nemărginită lumii iar noi îi oferim o atenție falsă și ne folosim de acest lucru.
Duminică am avut Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, unde sesizăm cu toții falsitatea din întrebarea pe care fariseii și-o puneau în cugetele lor: „… Cine poate să ierte păcatele fără numai Dumnezeu?”. Răspunsul îl știau cu siguranță: „Doar Dumnezeu!”
Acum, să facem schema:
Dumnezeu iartă păcatele ––
= = > (rezultă) Hristos este Dumnezeu!
Hristos iartă păcatele ––-
Este tot o formă de falsitate să ai răspunsul în fața ta, dar să refuzi să îl crezi. Ei se agitau de cu totul altceva dar nu băgau în seamă „elefantul din cameră” adică slăbănogul vindecat, care acum își luase patul și slăvea pe Dumnezeu.
Dragii mei,
Haideți să nu mai fim falși și să afișăm imagini cu noi și nu produsul real a ceea ce suntem. Să nu ne mai folosim de falsul zilnic al patimilor și păcatelor noastre. Să încercăm să fim reali, indiferent de rezultat! Să fim reali și sinceri în relația cu Dumnezeu pentru că El nu vrea moartea păcătosului, a celui ce se conştientizează, ci dorește vindecare lui, întoarcerea acestuia cu fața spre El. Haideți să nu ne mai rezumăm la imagine! Toți ne dăm ceea ce nu suntem! Încercăm să ne ascundem defectele și păcatele că ne este rușine și astfel afișăm doar ceea ce ne convine: „șterge poza aceea că nu am ieșit bine”, „iau bluza aia că mă face mai slab”, „iau pantofii ceilalți că mă fac mai înaltă”, ș.a.m.d.
Falsitatea acestor vremuri este molipsitoare, dragii mei! Dacă țineți post, atunci nu fiți falși și respectați „rețeta” postului pentru a vă bucura de Hristos cel Înviat. Dacă nu îl țineți, atunci nu fiți falși în relația voastră cu Dumnezeu. Haideți să nu ne mai dăm ceea ce nu suntem, pentru că în fața Lui toți suntem egali!
(…)” În fața Lui au toți un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! (…)
„Moartea lui Fulger”, George Coșbuc
Să nu fim falși și să nu facem uz de fals, dragii mei, în relația cu Dumnezeu și cu oamenii!
Amin!
Prof. drd. teolog Alin Bolboașă – Șofaru
