Acasă Politic ALDE Olt ia oameni de la PNL şi se laudă cu asta....

ALDE Olt ia oameni de la PNL şi se laudă cu asta. Ion Moisescu reacţionează

482

Miercuri, 25 ianuarie a.c., ALDE Olt a susţinut prima conferinţă de presă pe anul 2017. Partidul condus la Olt de deputatul Mihai Niţă a făcut anunţul primirii unor noi membri, printre care Mircea Popescu, de la PNL Caracal, care a adus în ALDE Olt 21 de membri activi şi care motivează „transferul” la ALDE pe motiv că PNL. La conferinţă a mai fost prezent şi Ioan Ciugulea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Tot în cadrul conferinţei de presă, Mihai Niţă l-a „certat” pe preşedintele Iohannis, care a participat la un „miting neautorizat” şi că vrea „referendum pentru o idee care nu îi parţine”. Totodată, preşedintele PNL Scorniceşti, Ion Moisescu reacţionează în cazul mutării unor membri ai PNL la ALDE. Printre aceştia se numără şi cei doi inspectori şcolari andjuncţi ai ISJ Olt, Dalia Cârstea și Arina Georgescu, care au aderat la ALDE Slatina.

Dmisie cu interes?
În cadrul conferinţei, Mircea Popescu a motivat plecarea sa de la PNL Caracal prin faptul că, după data de 11 decembrie 2016, ziua alegerilor parlamentare, Organizaţia Judeţeană a PNL Olt nu s-a mai interesat de acesta. Moment în care a decis să ia cu el, din PNL Caracal, 21 de membri activi şi să treacă la ALDE Olt.
„Nu poţi să stai undeva unde nu te mai simţi dorit, apreciat şi unde nu ţi se dă de lucru. Eu şi echipa mea am luat, acum zece ani, şapte mii de voturi la Caracal. Am fost şef de campanie şi am luat şapte consilieri. Or, nu ştiu dacă va mai putea PNL să ia aşa ceva la Caracal. Au venit 21 de membri activi ai PNL. Fiecare din aceşti oameni vine cu echipa lui. Am adus cam toţi preşedinţii de organizaţii pe secţiile de votare şi ceva în plus. În următoarea perioadă vor mai veni oameni”, a spus noul preşedinte interimar al ALDE Caracal, Mircea Popescu.

Contactat de Ziarul de Olt, Ion Costel Moisescu, preşedinte al PNL Scorniceşti şi prim-vicepreşedinte al PNL Olt, a emis un punct de vedere cu privire la „acuzaţiile” formulate de Mircea Popescu:
„Orice plecare din partid este o pierdere. Dar trebuie să şi stăm cu picioarele pe pământ. Nu s-a remarcat prin rezultate deosebite. Am apreciat că a avut bunul-simţ să-şi dea demisia. Nu am întâlnit la alţi foşti liberali, care să se ducă la un partid care se află în arcul guvernamental şi m-a deranjat că nu a răspuns la telefon, ieri (n.red. 24 ianuarie a.c.). Acesta urmărea o funcţie în domeniul silvic.”

Alegeri interne în ALDE
Ioan Ciugulea, preşedinte executiv al ALDE Olt, a declarat că se fac pregătiri pentru alegeri interne privind funcţiile de conducere în cadrul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, pentru luna februarie sau martie. Acesta a mai spus că se are în vedere şi un congres naţional şi a reiterat faptul că obiectivul ALDE Olt este acela de a deveni a dooua putere politică de la Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.