Rândurile care urmează sunt o pledoarie cu dublu sens. Rânduri pentru normalitate și rânduri ce demonstrează că nimeni nu e de neînlocuit…
E gata! S-au terminat alegerile, poporul a ales, iar suveranitatea sa din cabina de vot a dat României noul parlament. Cel care va pune un guvern să conducă o țară a așteptărilor. Până acolo, în lumea normală, sunt oameni normali și fapte pe măsură…
În Slatina, pe un colț de stradă din Ecaterina Teodoroiu, până în stadion, în spate la Peco 2, e o alee. Acolo unde, aproape de o viață de om, domnu̕ Oaie lucrează, măcar paișpe̕ ore pe zi la o vulcanizare. Ca la o catedrală, unde omul, căutându-se pe sine, se închină. Cam așa muncește domnul Oaie. Într-o credință rar întâlnită, zâmbind către fiecare client ce-și oprește drumul la el, la prăvălie. Nimănui nu i-a lăsat impresia că e mai prejos decât altul. Pentru un doctorand în sociologie, Oaie poate fi un model de comunicare, de înțelegere a rolului social și de abordare a muncii cu acel respect care lipsește multora dintre noi. Din păcate…
Dar, să revenim la poveste! Vreme de aproape un deceniu, strada din fața vulcanizării în cauză nu a fost băgată de nimeni în seamă. Și se cerea reparată, poate de la ultima vizită a lui Ceaușescu, la Ziua Recoltei, care se serba vizavi, pe platoul de lângă stadion. Păunescu – primar de Slatina, n-a avut ochi. După, Vâlcov și Prina, mari iubitori de artă, n-au înțeles că frumosul se poate face și lângă tine. Sau, cine știe, l-ar fi pedepsit pe Oaie pentru cutezanța sa de a fi și a spune ceea ce este: un liberal! Liberal d̕ ăla adevărat, de la care, dacă ar fi luat exemplu, Știrbu și Iordache, astăzi, scorul PNL-ului ar fi fost, la Olt, mai mare!
În condițiile date, strada din fața vulcanizării lui Oaie e aproape gata asfaltată. Așa cum se face. Cum ar trebui să se facă multe lucruri în România: trainic și așezat! Și, culmea, se întâmplă asta în timpul mandatului unui primar care nu are resentimente sau viziuni revanșarde, cum mulți se comportă atunci când Dumnezeu le dă un dram de putere.
Emil Moț e un om normal. Iar primarul, ca să înțelegeți, a rămas exact același… om. Militând pentru normalitate, asfaltul de pe strada unde lucrează Oaie e covorul de normalitate. Unii vor vrea să spună că: „Da, domnule, era un plan de investiții asumat, iar bugetul astfel conceput”, dar într-o lume normală, de multe ori, tocmai normalitatea e cea care lipsește… Iată că, prin astfel de gesturi, Slatina devine parte normală dintr-o țară unde tocmai normalitatea lipsește.
Și, acest mod de abordare al tipului de administrație înțeleasă și aplicată de către primarul de la Slatina, arată că, într-adevăr, lumea se schimbă. Iar oamenii tind să devină ceea ce au fost făcuți de Creator: oameni! Pentru că, o asemenea investiție, suportată de municipalitate, nu a fost rodul unor drumuri făcute la primar, al unor proteste scrise, ci, pur și simplu, un act corect de administrație publică în interesul comunității.
Altfel, și după realizarea investiției, Oaie rămâne, mai departe, un liberal. Un român supărat pe ai lui, care n-au înțeles de ce are nevoie poporul votant, dar are încredere că cei aleși acum, ultima oară, vor semăna cu primarul Emil Moț, de la Slatina. Tipul așezat, care atunci când a ajuns la primărie a înțeles că nu trebuie să devină altceva decât ceea ce a fost crescut acasă să fie: un om normal!
