Acasă Cultură „Luntraş al lumii de vise”, volumul unui pictor de versuri: Grigore Călin

„Luntraş al lumii de vise”, volumul unui pictor de versuri: Grigore Călin

131

Pentru unii, momentele din viaţă sunt doar amintiri păstrate în gând, pentru alţii, cu condei format, gândurile sunt presărate pe hârtie. Grigore Călin este unul dintre pictorii de versuri colorate. Lucrările sale nu se expun pe pereţi, în cadrul unei expoziţii, ci, vers cu vers de pe hârtie, se păstrează în suflet. Poetul este un constructor, care zideşte poezii pe pereţii, uneori reci, ai acestei lumi. Pereţi, care devin noi şi frumos coloraţi. Ca să îl cunoşti pe Grigore Călin, trebuie să îl citeşti… prin intermediul cărţilor sale.

Un volum de versuri cât un cufăr cu amintiri frumoase
Volumul de versuri se deschide cu o prefaţă intitulată O tănă ursitoare, autor Ion Georgescu, în care acesta vorbeşte despre harul prozodiei finalizat cu respectivul volumul, ale căror poezii, mai mult de factură clasică, sunt străbătute de trăiri, cu mult farmec idilic şi cu descripţii de pastel. În anul 1995, la Festivalul Naţional de Literatură „Ion Minulescu”, juriul i-a acordat, lui Grigore Călin, „Premiul Muzeului Literaturii Române”, Ca o recunoaştere a muncii sale. Legat de mediul rural, poetul filozofează asupra multiplelor faţete ale vieţii, la care timpul este predominant. Trăind alături de ţărani, autorul a preluat aspecte ale vieţii acestora, amintind de: „caii copilăriei, care nechează veşnic în fiinţa autorului”.

Grigore Călin se referă şi la anotimpuri, unde toamna şi iarna devin motive obsesive. Aici amintim poeziile: „E toamnă”, „Albul întins”. Se simte influenţa liricii minulesciene slătinene. Poetul este un introvertit şi lumea sa interioară este bogată în culori, parfumuri şi sunete, în lumini şi umre, bucurii şi tristeţi, dar şi în reflecţii filozofice existenţiale. Metrica prozodică este albă, modernă, cultivând muzicalitatea versului clasic, avându-l ca model poetul francez Paul Verlaine („De la music avant toute chose” – „Muzica, înainte de toate”). O altă prefaţă, intitulată: „Iubiri de toamnă, umbre de lumină”, aparţine ziaristului şi scriitorului Nicolae Tiţa, care aminteşte de pana lui Grigore Călin, ce a tăcut timp de 20 de ani. Poetul este supranumit „un fel de zmeu-paraleu, veşnic cu mâna pe buzduganu” sau „Vârf de coasă”, cum îşi semna Grigpre Călin articolele acide la adresa „ciocoilor vremii”. Poetul este un suflet bântuit de „caii de lumină ai iubirilor trăite sau închipuite”. Dualitatea poet-ziarist i-a creat, de-a lungul timpului, multe frământări omului Grigore Călin. Prins între cele două ipostaze, acesta s-a străduit să urmeze calea de mijloc, „calea împărătească”. I-a fost greu să-şi deschidă sufletul de poet în faţa oricui. Poetul ni se destăinuie ca într-o spovedanie a zborului dezrobit de chingile cerului şi nu uită nici anii copilăriei. Aici amintim „Caii care pasc lumină”, „Înlăuntrul meu”. Şi cine altcineva putea să îi iscodească inima poetului decât CUVÂNTUL, care zideşte zboruri.

„Lumina
Târziu, când cerul care
şi la priveghi zoresc,
Adun comori în suflet,
Ca o superbă zestre,
Îndemn pe drumul fricii,
Lumina să o zărsc
şi apoi să dau semnalul
Teribilei orchestre.”

Grigore Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here