Acasă Administrație CUNGREA – PAS CU PAS! O lecție liberală de administrație publică!

CUNGREA – PAS CU PAS! O lecție liberală de administrație publică!

2881

Într-o lume normală, CUNGREA de astăzi ar fi trebuit să fie cea mai dezvoltată localitate, din punct de vedere al investițiilor publice, din județul Olt. Numai că, aici, în această frumoasă așezare din nordul județului Olt, normalitatea a venit abia în iunie 2016. Atunci când, prin votul majorității, comunitatea a decis să-l aibă ca primar pe liberalul LIVIU DUMITRU VOICULESCU.

Un tânăr din partea locului care vrea să demonstreze că se poate și la Cungrea, că e vremea lucrurilor bine făcute, că banul public poate fi folosit exclusiv pentru comunitate. Alegerea lui Voiculescu – o investiție mai mult decât bună, făcută într-un moment când aici nu mai exista nici măcar speranță. Iar lucrurile se mișcă incredibil de repede. Practic, în nici patru luni de mandat, tânărul primar de la Cungrea arată că este omul potrivit la locul potrivit.
Pe primarul de astăzi de la Cungrea îl convingi cu greu să vorbească despre realizările sale, să separe, prin cuvinte, timpul trecut de starea prezentă. I se pare normal să facă ordine și o administrație corectă. Crede că altfel nu se poate, din moment ce îți asumi un proiect administrativ în fruntea căruia să te afli.
Așa că, repoterul de serviciu a luat Cungrea la pas. În căutarea reperelor administrative care poartă deja amprena lui Liviu Voiculescu…
cungrea_primarie
Ordine în Primăria comunei Cungrea!
O administrație locală greoaie, blocată sau ineficientă. O mână de funcționari împărțiți în tabere de susținători ai unora sau altora. Cetățeni nemulțumiți. O primă problemă căreia i s-a găsit, rapid, rezolvare. Un principiu de lucru: orice solicitare trebuie să se rezolve pe loc (în limita posibilităților date de situația concretă)! Așa se lucrează astăzi la Cungrea, iar cetățenii sunt cei care simt așa ceva: că ei și nevoile lor contează pentru administrația locală din comună. Fără drumuri multe, fără amânări nejustificate, fără acel exces de birocrație care doare mai mult decât un refuz.
La Cungrea, astăzi, e ordine. Și nu e un miracol. Cetățeanul beneficiază de ceea ce i se cuvine de drept: respectul autorității locale. O primă investiție care poartă semnătura primarului Liviu Voiculescu.

Corectitudine și legalitate la investiția alimentării cu apă
Unele lucruri trebuie făcute din mers. Dar, chiar și așa, fie că există o presiune dată de terți sau de timp, banul public trebuie cheltuit corect!
Investiția alimentării cu apă în Cungrea face obiectul unei anchete penale, aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Sunt nelămuriri față de o sumă de plată: aproape 5 miliarde de lei vechi, solicitați de constructor. Însă, nimeni nu este împotriva plății lucrărilor efectuate, numai că un inventar al investiției, un raport între ce se cere și ce s-a executat în teren, e mai mult decât necesar. Practic, din bugetul local nu se pot achita situații de plată pentru lucrări care nu ar fi conforme cu realitatea. O astfel de investiție nu se face în fiecare zi. Prudența e mai mult decât necesară!

canalizareCanalizare la Cungrea! Un proiect la care se lucrează intens
În luna august 2016, la Cungrea au început lucrările la rețeaua de canalizare. O lucrare complexă, care se întinde pe 8,5 kilometri, ce presupune montarea a 7 stații de pompare și o stație de epurare de ultimă generație. O investiție estimată la 38 de miliarde lei vechi, cu termen de execuție în doi ani. Dar, având în vedere ritmul actual al lucrărilor, constructorul va reuși să termine mult mai devreme.
Participația autorității locale, cu surse locale, este doar de 5%, iar beneficiile unei asemenea investiții înseamnă un mediu înconjurător mult mai curat pentru următorii ani, cât și pentru viitoarele generații. Practic, acolo unde au fost inserate noile rețele, zona a fost reconstituită la forma inițială. Oamenii din Cungrea nu suportă efectele post-șantier, întâlnite de obicei în alte localități. Dovadă a unui parteneriat corect între primărie și constructor…

Un primar gospodar, rezultate care se văd…
Oamenii nu au răbdare cu un primar nou ales. Ei vor ca rezultatul votului să se vadă cât se poate de repede. La Cungrea, încă din primele zile de mandat, Liviu Voiculescu și echipa sa au trecut la treabă.
S-a reparat îmbrăcămintea rutieră pe DC 35 și DC 194. S-au efectuat reparațiile necesare la trecerile prin vadul pârâului Cungrea, s-au decolmatat peste 2,5 kilometri din albia pârâurilor Cungrea și Cungrișoara.

decolmatareLucrări așteptate de multă vreme, care înseamnă borne de respect pentru o localitate care trebuie să arate bine. Practic, cele două cursuri de apă au fost salvate din vegetația crescută abundent în zonă. Iar dacă astăzi, urmare a ploilor masive căzute în urmă cu câteva zile, nu s-au produs inundații la Cungrea, e pentru că s-a acționat la timp. Așa cum, tot în această perioadă scurtă, în Cungrea, sub coordonarea primarului Liviu Voiculescu a avut loc o adevărată campanie de igienizare a comunei: s-a tuns iarba pe domeniul public, s-au vopsit elementele stradale în cele 7 sate aparținătoare, s-au luat la mână nu mai puțin de 50 de kilometri de drumuri. S-a făcut exact ceea ce vor oamenii, acele lucruri care, deși nu presupun eforturi bugetare uriașe, sunt necesare și așteptate.

Respect pentru eroii comunei Cungrea! Pentru prima oară!
Fiecare sat al României are, în cimitirul său, cruci care amintesc povești de viață ale înaintașilor ce și-au dat jertfa supremă pentru țară, sau fiecare dintre noi purtăm în mesajul existenței noastre acest sacrificiu al celor fără de care azi nu am fi.

monumentLa Cungrea, primarul Liviu Voiculescu, în colaborare cu col. (r) Vasile Ștefan, pun bazele unui monument al eroilor, dedicat fiilor locului căzuți la datorie în bătăliile purtate în Războiul de Independență, cât și în cele două deflagrații mondiale. Un monument aflat în execuție, care respectă forma specifică, conceput și realizabil într-un timp foarte scurt. O dată avansată pentru finalizare este 25 octombrie 2016, atunci când serbăm și Ziua Armatei Române.

Investiții în școală, investiții în generația de mâine
La Școala Gimnazială din comuna Cungrea, începutul de an școlar nu a luat pe nimeni pe nepregătite. Elevilor le-au fost asigurate condițiile necesare și chiar mai mult decât atât. La intrarea principală a fost amenajată o parcare betonată, iar un teren didactic, cu gazon sintetic, este bun de folosit la orele de educație fizică.

teren_sportO investiție realizată la un sfert din prețul alteia similare făcute de un fost primar, pe vremea când în Cungrea creșteau palmieri de plastic, iar bugetul era prăduit sistematic de cei care astăzi dau socoteală pentru faptele lor de atunci, în fața legii.

Drumuri modernizate, de la proiect la stadiu fizic
Până la sfârșitul lunii septembrie, în Cungrea vor fi betonate 30 de ulițe însumând trei kilometri de drum. Practic, și locuitorii care stau pe străzi secundare vor beneficia de condițiile oferite locuitorilor cu limita de proprietate la strada principală. Și asta, până la sfârșitul lunii septembrie 2016.
Mai departe, în Cungrea s-au efectuat și se efectuează ridicări topografice, parte din proiectul tehnic ce vizează asfaltarea a două drumuri comunale: DC 35 și DC 25, pe lângă reabilitarea a trei drumuri de exploatare: Dicu, Văratec și Oaie, care permit accesul locuitorilor din Cungrea la culturile agricole.

Iluminat public economic și o nouă piață agroalimentară
Până acum, în Cungrea au fost amplasate 60 de lămpi de iluminat public, cu led, menite să scadă consumul, iar alte 40 de obiective urmează să fie realizate. Asta pentru a asigura un climat de ordine publică care să se așeze în completare cu un sistem de supraveghere video ce presupune amplasarea a 18 camere în intersecții, în zona școlilor și a instalațiilor de apă.

sistem_videoMai mult, tot la Cungrea, se fac în prezent negocieri cu proprietarul suprafeței de teren pe care se află actuala piață agroalimentară, terenul de fotbal, pentru ca după finalizarea acestor proceduri întreaga zonă să poată fi modernizată pentru a deveni ceea ce Cungrea merită: un adevărat centru civic.

CUNGREA – UN GHID DE ADMINISTRAȚIE LIBERALĂ
Cele făcute de primarul Liviu Voiculescu la Cungrea, în 4 luni de mandat, arată că la nivelul județului Olt administrația liberală poate fi luată ca model de lucru. Acel tip de edil care reușește, în aproximativ 100 de zile, să facă ceea ce altora le este aproape imposibil într-un mandat întreg.
Iată că proiectul liberal pentru Olt, așa cum este înțeles și aplicat la Cungrea, poate servi ca un ghid de bună practică și pentru alegerile parlamentare de la începutul lui decembrie, atunci când locuitorii județului Olt vor trebui să-i voteze pe cei care să le reprezinte interesele în Camera Deputaților și în Senatul României.
Realizările lui Liviu Voiculescu de la Cungrea sunt doar începutul ofensivei liberale care poate schimba fața județului Olt. Liviu Voiculescu și echipa sa de la Cungrea sunt, fără doar și poate, parte a proiectului liberal de țară. Un proiect pentru o Românie demnă, civilizată și prosperă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.