În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Frați creștini,
Am ascultat, ieri, de câteva zeci de ori, melodia celor de la Carla’s Dreams, intitulată sugestiv Imperfect. Recunosc cu sinceritate că am fost atras de titlu și prima dată nu am dat importanță cuvintelor din hit, ci m-am axat pe linia melodică foarte atractivă pentru gusturile mele destul de critice.
A doua oară, însă, m-am axat pe cuvinte și mi-am dat seamă că sunt câteva idei geniale pe care vreau să le folosesc in predica de astăzi.
„Dacă minus cu minus fac plus, legea dragostei mele este defect plus defect” – fiecare dintre noi căutăm perfecțiunea în aproapele nostru, ca și cum noi suntem perfecți în tot ceea ce facem.
„Vai, ce greu se mișcă doamna de la ghișeu” – deși noi suntem acolo de maxim 5 minute iar ea muncește fără întrerupere de la ora 8 dimineață. „Uite, șoferul din fața mea nu a semnalizat când a schimbat banda de circulație” – deși noi nu respectăm mai niciodată regulile de circulație și exemplele pot continua.
Omul nu este perfect! Omul este o ființă rațională înzestrată cu sentiment și rațiune. Tocmai aceste sentimente, în combinație cu rațiunea, dau imperfecțiunea umană. Omul tinde spre perfecțiune și o găsește doar lângă Dumnezeu. „Doar tu singur, Doamne, ești fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevărul”.
Pentru a argumenta ideea de mai sus vreau să vă amintiți, în special cei din generația ’90 că atunci când vecina sau vecinul veneau la ușa apartamentului să se plângă unui părinte că odrasla sa a lovit sau i-a vorbit odraslei proprii urât, replica dată de tatăl sau mama invinuitului, chiar dacă știau că acela era adevărul, mereu sună în felul următor : „Lasă dragă, nici al tău nu este ușă de biserică” – influenţa sentimentelor în judecată umană.
Dreptatea umană este subiectivă, deci nu este perfectă. Judecata umană este și ea tot subiectivă pentru că indiferent de situație omul rămâne influențat de sentimente sau de propria rațiune.
Omul poate să fie moștenitor al Împărăției Cerurilor doar dacă acceptă că este imperfect fără Dumnezeu. Idiferent ce funcții are, indiferent ce demnități umane a primit omul trebuie să conștientizeze că este imperfect și are nevoie de perfecțiunea lui Dumnezeu pentru mântuire.
Acceptarea propriei imperfecțiuni este primul pas făcut de om în perfecționare pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Omul însă nu este singur. El trăiește în comunități tot imperfecte, dealtfel și comunică cu indivizi care la rândul lor sunt imperfecți.
Relația de iubire adevărată ne este descrisă superb de melodia sus menționată pentru că imperfecțiunile mele sunt acoperite de locurile unde ea este perfectă iar imperfecțiunile ei sunt acoperite de locurile unde eu sunt perfect. Adică minusurile mele primesc plusurile ei, iar minusurile ei primesc plusurile mele. Adică minusul meu acoperit de dragostea ei și minusul ei acoperit de plusul meu dau un plus general în parteneriatul propriei noastre mântuiri.
Fiți imperfecți, dragii mei, dar tindeţi spre perfecțiune! Căutați-L pe Dumnezeu în aproapele nostru, nu imperfecțiunea, și astfel minusul tău cu minusul aproapelui tău conștientizat, dau plusul accesului în Împărăția lui Dumnezeu.
Amin!
Prof. Alin Bolboaşă Şofaru
