Acasă Actualitate Tribunalul Olt. Doi primari aşteaptă sentinţa

Tribunalul Olt. Doi primari aşteaptă sentinţa

281

Marţi, 13 septembrie, Secţia a II-a Civilă de Contencios administrativ şi fiscal, a avut în faţă două dosare importante. Părţile din dosar: Filip Cezar (programat pentru ora 9.00) şi Marin Mihăeşteanu (programat la ora 11.00), care au dat în judecată Instituţia Prefectului – judeţul Olt şi cer anularea ordinului prefectului, care dispunea demiterea acestora din funcţiile de primar ale comunelor Osica de Sus, respectiv Sprâncenata.

Motivele care au stat la baza ordinului prefectului au fost acelea că primarul din Osica de Sus, Filip fusese condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, iar primarul din Sprâncenata, Marin Mihăeşteanu, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, în vara anului 2013, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.