Nu s-a gândit nimeni, până acum, să facă un exercițiu de cost în timpul liber. Cât din banii plătitorilor de impozite și taxe din România se duc pentru întreținerea oficiilor misionare (ambasade, consulate, birouri de reprezentare ș.a.m.d) și cât fac aceste instituții pentru românii de dincolo de granițe. Cât îi ajută, atunci când au nevoie și cât le sunt alături celor care dau de necaz. Cu siguranță, ar ieși pe minus o asemenea socoteală. Căci, din păcate, nu toți, susținuți din bani publici, înțeleg rolul lor și misiunea încredințată de ceea ce se cheamă: STATUL ROMÂN.
Un caz cutremurător este cel al lui GHEORGHE DEACONU, din MOVILENI, OLT. O speță, dincolo de un om, dar un suflet, mai presus de toate. Un cetățean român aflat din 19 martie 2015 în închisorile statului turc, mai precis în EDIRNE, acolo unde, în stare de arest, așteaptă cu încredere justiția de la oficialii statului turc, dar și sprijin pentru a-și putea dovedi NEVINOVĂȚIA.
Însă, orice poveste, în cadrul nostru „povestea” ar trebui citită drept „tragedie umană”, are un început. Aici, în România…
Un om care își caută o pâine. Pentru care vrea să muncească cinstit…
Căsătorit cu Gheorghița Șerban, tot din Movileni, tată a doi copii, GHEORGHE DEACONU, șofer profesionist, titular de toate atestatele posibile pentru a-i permite să exercite această meserie pe toate meridianele lumii, ajunge în situația de a-și căuta un alt loc de muncă. Unul la care visăm cu toții: mai bine plătit, pentru a obține astfel satisfacții mai mari pentru cei dragi de acasă.
La început de martie 2015, pe 4, undeva, la Jitaru, se întâlnește cu un angajator interesat de serviciile sale, care se prezintă cu prenumele „Alin”. Se stabilesc date de salariu, de trasee, de modul de întocmire al contractului de muncă. Și, repede, a doua zi, angajatorul, numit de aici încolo „Alin”, vine acasă, la Movileni, la Gheorghe Deaconu, și pleacă cu mașina personală a acestuia, un BMW de Italia, spre localitatea unde se afla camionul de marfă…
Prima alimentare spre cursă are loc undeva, la Vâlcea, locul unde se afla și camionul. La miez de noapte, între 6-7 martie, pleacă, singur, spre Turcia. Marfa fusese încărcată din județul Constanța: saci cu granule de plastic. Totul parea în regulă. Nici nu se poate altfel, când ești un om de bună-credință și crezi că și oamenii din jurul tău sunt la fel.
Niște ciudățenii. Altfel, acum, ele înseamnă mult…
Bazându-se pe buna-credință a omului de lângă el, Gheorghe Deaconu încearcă și acum să înțeleagă câteva… ciudățenii. De ce angajatorul – „Alin” insista ca mașina să fie închisă tot timpul din telecomandă, de ce ar fi trebuit să alimenteze foarte des și care ar fi fost legătura dintre GPS și… sorbul rezervorului. Dar, atunci păreau lucruri mici, de neluat în seamă. Acum, cu trecerea timpului, aceste detalii au, sau ar trebui să aibă, altă valoare.
În Turcia, Gheorghe Deaconu întră cu camionul pe 8 martie, aproape de miezul nopții. Mici probleme legate de actele de însoțire a mărfii, iar autoritățile vamale turcești nu-i dau acces pentru Turcia. O discuție telefonică cu patronul, iar mașina în așteptare, în zona de frontieră liberă, între Turcia și Bulgaria.
Lucrurile se pun la punct. „Alin” vine, spune el, cu avionul, rezolvă problema cu actele și trecerea în Turcia e liberă. Insistă să parcheze undeva, într-o parcare unde, de obicei staționează, între curse, camioanele de marfă. Totul în regulă…
Insistențele lui „Alin” de a-i asigura un confort în perioada de așteptare nu păreau suspecte. Vine la olteanul nostru cu o mașină înmatriculată pe Giurgiu și insistă ca înainte de plecarea spre casă să înopteze amândoi la un hotel din zonă, în camere diferite.
A doua zi, în dimineața de 11 martie 2015, spre autocamion.. Acolo, cuiul de remorcare era desfăcut, iar „Alin”, băiatul bun la toate, spunea că: „Nu-i nimic! Totul e în regulă”. Niște mărunțișuri de racorduri la rezervoarele mașinii mai țin puțin camionul pe loc. Treabă rezolvată la conducte și robineți, iar mașina e gata de mers spre țară.
Proceduri ușoare la descărcarea mărfii, iar între 12 și 16 martie, Gheorghe Deaconu stă, efectiv, în camion. „Alin” sună și spune să facă plinul și să încarce, dintr-o localitate, la 15 kilometri distanță, bobine de ață. Jumătate de marfă dintr-un loc, restul din altă parte.
Pe 17 martie, în drum spre casă. Drumul devenit calvar…
Ieșirea din Turcia, pe la Vama HALKALY. O coadă de 6 kilometri de camioane, iar intrarea în terminal are loc a doua zi, spre seară, pe 18 martie 2015.
Formalități banale. Așa păreau atunci. Mașina e trecută printr-un sistem de raze, vameșii turci întreabă dacă există și substanțe interzise. Evident, Gheorghe Deaconu se știa, cum se știe și astăzi, fără vină. Probabil, ceva suspect… Capul tractor e dus în vamă, într-o zonă de supracontrol. Vameșii turci taie rezervorul, iar înăuntrul acestuia, stupoare: un rezervor mai mic, în care se găsesc 200 de kilograme de substanță albă (ulterior dovedită a fi heroină).
Urmează reținerea, arestarea, iar de atunci până acum, din termen în termen de judecată, Gheorghe Deaconu e în PENITENCIARUL DIN EDIRNE. De mai bine de un an și 5 luni…
Pe ce se bazează apărarea lui Gheorghe Deaconu…
Pe cont propriu, dar ajutat și de soție, sprijinit la început de autoritățile consulare, Gheorghe Deaconu a reușit să afle că „Alin” e… CONSTANTIN LIVIU BÎNGĂ, din CURTEA de ARGEȘ. Un personaj conectat bine la ceea ce înseamnă traficul de droguri, un traficant notoriu reținut în iulie 2015 de DIICOT BUCUREȘTI, dovedit de către organele penale române ca un om preocupat de activități ilicite. Exact în nota celor care i-au făcut pe turci să-l rețină pe GHEORGHE DEACONU.
Practic, nu ar rămâne decât ca autoritățile judiciare din ROMÂNIA să facă ceea ce spun că fac: să traducă, pentru instanța din EDIRNE, acolo unde Gheorghe Deaconu este arestat, dosarul din România al lui „Alin” – CONSTANTIN LIVIU BÎNGĂ.
Orice judecător din lume, aflat în posesia acestei relații de cauzalitate din dosar, ar constata ceea ce olteanul nostru, din Movileni, susține: NEVINOVĂȚIA SA și faptul că a fost folosit de un infractor notoriu, care a pozat sub lupa unui om serios, preocupat doar de afacerea sa de transport dintre România și Turcia. Dar, deocamdată, traducerea elementelor din dosarul lui BÎNGĂ se pierde pe undeva…
Gheorghița Șerban crede și poate dovedi nevinovăția soțului său…
Abandonat de stat în închisoarea din Edirne, GHEORGHE DEACONU a fost ajutat, din țară, de soția sa, mamă a copiilor săi. Drumuri la IGPR, acolo unde doamna procuror DOINA GROSU a instrumentat cererile sale făcute în spiritul dovedirii nevinovăției soțului și al implicării lui BÎNGĂ.
Însă, poate că e o deformare profesională – procurorii de obicei iau piciorul de pe accelerație când, în numele statului pentru care lucrează, mai trebuie să contribuie și la dovedirea unei nevinovății. Ei, de obicei, știu doar să acuze…
O seamă de sesizări. Un munte de speranțe năruit…
Gheorghița Șerban a învățat din mers care sunt pârghiile statului într-o asemenea situație. Nu s-a gândit nicio clipă, anterior, la așa ceva. A trimis scrisori încărcate de speranță, la Președinția României, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ambasada României din Ankara, gângind că mai pot exista și oameni cu suflet, care să-și facă datoria și nu să ierte. Să facă dreptate!
Răspunsurile, pline de o birocrație, agresivă pe alocuri. În mod concret, nimic! Nici de la președintele României și nici de la ceilalți. Poate, cine știe, Gheorghe Deaconu a picat la ruleta rusească ce acordă, selectiv, drepturi reale cetățenilor acestei țări. Un singur demers ar trebui făcut concret, iar așa ceva nu se întâmplă. Și, nu am vorbit nimic până acum de banii pe care oameni din Consulat i-au solicitat Gheorghiței Șerban, ca reprezentare avocațială în demersul de a dovedi nevinovăția soțului său. Cine ar mai vorbi aici de sentimente și de datoria față de locul de muncă, sau respectul față de omul de lângă tine? Doar mâine nu se face un an și jumătate de când Gheorghe Deaconu e prizonier în țara altora, pentru păcatele unui escroc dovedit de statul român.
Un dram de bun simț, de responsabilitate, și un astfel de caz ar deveni istorie! Pentru că judecătorii turci sunt și ei oameni și judecă, până acum, pe ceea ce au.
Doi copii care nu și-au mai văzut…
…tatăl, de un an și jumătate. Ar trebui să fie principalul argument al instituțiilor, să lucreze aici. Să treacă de indiferența arătată până acum! Nu sunt de ajuns câteva vorbe schimbate la telefon, între cei doi adolescenți și tatăl lor. Cu atât mai mult cu cât, oameni din instituții, procurori, alți reprezentanți ai statului, cu toții sunt de acord cu un singur lucru: GHEORGHE DEACONU NU ESTE VONOVAT!
E nedrept, dar, oare, de aici mai departe, ce ar mai fi de făcut? O întrebare căreia i se va atașa cu greu răspunsul potrivit. STATUL ROMÂN E DATOR ACESTUI OM! Iar dacă nu face nimic, așa, ca un semn de întrebare, de ce ar mai vrea GHEORGHE DEACONU să fie cetățean român?
