Acasă Actualitate ACoR Olt, într-o nouă formulă, prima dată după alegeri

ACoR Olt, într-o nouă formulă, prima dată după alegeri

322

Una dintre cele mai animate organizații județene din cadrul Asociației Comunelor din România (ACoR), este cea de la Olt. Prezență activă în vremea când președintele acesteia era Mircea Velica, primarul de la Izbiceni, secondat de Ion Ciocan de la Osica de Sus.
După retragerile lui Velica și Ciocan, anunțate în primăvară, la conducerea ACoR Olt au venit Florin Gheorghe Tiutiu, primarul de la Nicolae Titulescu – președinte, și Ilie Chitez, primarul de la Bobicești – președinte executiv…
În noua formulă, dată de alegerile interne ale ACoR Olt, raportată și la rezultatul alegerilor locale, membrii Asociației se întâlnesc prima dată vineri – 26 august 2016, pentru a stabili strategia de acțiune, calendarul manifestărilor, cât și unele măsuri organizatorice, de tip intern. Evenimentul va avea loc într-o locație aflată la mijlocul distanței dintre Slatina și Balș.
Despre perspectivele ACoR Olt, noul președinte al acestei structuri, declara imediat după învestire: „Vreau să menținem nivelul de adresare și să fim o structură care să urmărească interesul comunităților pe care noi le conducem (…)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.