Acasă Cultură Titi Peligrad a reunit fiii satului la „Sărbătoarea Secerişului”. Pentru a VII-a...

Titi Peligrad a reunit fiii satului la „Sărbătoarea Secerişului”. Pentru a VII-a oară

611

Dacă e Sfântul Ilie, la Şerbăneşti este musai să fie şi „Sărbătoarea secerişului”, care se organizează anual pe 20 iulie…

Şi anul aceasta, la sărbătoarea fondată de primarul Titi Peligrad, care a dovedit, încă o dată, că este o gazdă foarte bună, s-a cântat, s-a dansat, s-au consumat gogoşi „înfuriate”, s-au expus cele mai frumoase lucrări de pictură, ceramică şi s-a organizat o nouă expoziţie, consacrată deja, a „Drumului Pâinii”.
Expoziţia, administrată de etnograful Rada Ilie, „povesteşte” despre spicul de grâu, despre aluat, despre primele produse de panificaţie folosite la celebrarea naşterii, a botezului, a nunţii, la înmormântare şi după, la pomeniri. Cetăţenii Şerbăneştiului, cu mic, cu mare, s-au strâns la joc şi voie-bună. Organizatorii s-au asigurat ca toţi cei prezenţi să se simtă bine. Pentru a şaptea oară, „Sărbătoarea Secerişului” a fost un succes…

Invitaţi de marcă
Ca în fiecare an, la „Sărbătoarea Secerişului” au fost primiţi, cu pâine, sare şi vin, musafiri importanţi. Anul acesta, au fost prezenţi Marius Oprescu, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, deputatul Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, deputaţii Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, doctorul Renică Diaconescu – consilier local în Consiliul Local Slatina, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina – Viorel Pintea – cel care, şi anul acesta, a răspuns afirmativ invitaţiei primarului Titi Peligrad şi a adus cei mai buni elevi ai instituţiei, pentru a oferi cele mai frumoase dansuri şi cântece populare, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt – Florian Dumitrescu şi, nu în ultimul rând, Valeru Ciurea – referent în cadrul aceleiaşi instituţii.
Alături de primarul Titi Peligrad s-au mai aflat şi primarul comunei Crîmpoia, Ionel Mirea şi soţia acestuia, Siminica Mirea – consilier judeţean, dar şi omul de afaceri Longin Drăghicescu. Pe scenă au urcat ansambluri folclorice ale comunelor Crîmpoia, Gura Padinii, Şerbăneşti şi GAL Ghimpeţeni, iar Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” a oferit un spectacol special.

Înainte de spectacol, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a ţinut să spună că este prezent, ca în fiecare an, la această sărbătoare, pentru că aici, la Şerbăneşti, a găsit o vatră de tradiţie şi cultură populară.
„Particip în fiecare an cu plăcere la «Sărbătoarea Secerişului» de la Şerbăneşti. Este una dintre sărbătorile autentice, alături de «Sărbătoarea iei», de la Cezieni, alături de alte sărbători cu tradiţie din judeţul Olt. Este o sărbătoare încărcată de tradiţie şi istorie şi sunt, de fiecare dată, prezent alături de domnul primar al comunei Şerbăneşti, Titi Peligrad. (…) Îl asigur pe domnul primar de tot sprijinul nostru, al Consiliului Judeţean, pentru toate proiectele pe care şi le propune în perioada următoare”, a spus Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt.

Sărbătoarea de suflet a primarului Titi Peligrad
Fiecare om are ceva la care ţine din tot sufletul. „Sărbătoarea Secerişului” este evenimentul din an la care primarul Peligrad de la Şerbăneşti ţine foarte mult, fiind o sărbătoare care a prins viaţă la iniţiativa sa.
Comuna din inima Câmpiei Boianului este o vatră importantă de tradiţie populară de iubire faţă de agricultură.

fetitaLa serbarea câmpenească din vara lui 2016, cel mai mic participant, o fetiţă de trei luni, a fost îmbrăcată în port popular, fiind vedeta ediţiei din acest an. Titi Peligrad a fost bucuros că a reuşit să încheie o nouă ediţie a sărbătorii sale de suflet şi că a putut răsplăti, cu diplome şi premii simbolice tinerii care fac cinste localităţii, prin rezultate bune la învăţătură, dar şi cuplurile care şi-au arătat fidelitate în cei 50 de ani de aur, scurşi de la oficializarea relaţiei lor – căsătoria.

„Această sărbătoare a luat fiinţă acum şapte ani, la iniţiativa mea, fiind, iată, la al şaptelea mandat şi lucrând în administraţie de peste 40 de ani. Şerbăneştiul este o localitatea în mijlocul Câmpiei Boianului, loc unde se cultivă foarte multe cereale, fapt pentru care am zis că este necesar să avem această sărbătoare, cu expoziţia «Drumul Pâinii», de la primul bob de grâu până la ultimul colac. În fiecare an, am premiat elevi, aşa cum am promis, care au medii de la nouă în sus, şi am premiat şi cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, cu bani, diplome şi o sticlă cu şampanie”, a declarat Titi Peligrad, primarul Şerbăneştiului.

titi_peligradSeara s-a încheiat conform programului stabilit de organizatori, cu un recital susţinut de îndrăgitul artist corăbian, Constantin Măgureanu, cel care le-a cântat şi i-a-ncântat pe cei prezenţi la cea de-a VII-a ediţii a „Sărbătorii Secerişului” – Şerbăneşti 2016.

GEORGE PIŢULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.