Acasă Interviu Interviu cu preşedintele ALDE Olt, senatorul Mihai Niță

Interviu cu preşedintele ALDE Olt, senatorul Mihai Niță

469
„În toamnă voi candida pentru un nou mandat de parlamentar, la Camera Deputaților, din partea partidului ALDE, dacă vom candida pe liste separate!”

Senatorul Mihai Niță e unul din puținii politicieni olteni care odată ajuns pe o funcție de demnitate publică, nu a pierdut contactul cu realitatea. Știe că societatea românească nu e cea pe care o promovează politicienii, și nici cea pe care o așteaptă românii de rând.
La nivelul județului Olt, Mihai Niță este președinte al Alianței Liberalilor și Democraților Europeni, un partid nou înființat, condus la nivel central de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

După alegerile locale, ALDE a ieșit cu un rezultat care îl așează, ca partid, pe un onorabil loc de podium. După PSD și PNL. Pentru alegerile parlamentare, ALDE își propune un scor mai bun, care să confirme rezultatele din vară, dar să și stabilizeze zona de independență a sa față de partenerul declarat și asumat.
Despre rezultatul alegerilor locale, cât și planurile de viitor, Mihai Niță propune o analiză a ALDE OLT, a locului și rolului pe care domnia-sa vrea să-l joace aici. În rândurile care urmează…

– Ce au însemnat alegerile locale pentru ALDE la nivelul județului Olt? În calitate de președinte al acestui partid, sunteți mulțumit de scorul scos aici?
– Nu, nu sunt mulțumit de rezultatul scos la Olt pentru că, deși noi ne-am propus ceva, lucrurile s-au întâmplat cu totul și cu totul altfel. Mai exact, vroiam un procent de 14%, procent care însuma peste 33 de mii de voturi, față de aproape 18 mii cât am obținut în realitate. În orice caz, nu am crezut că vom avea sub 23 de mii de voturi – aproximativ 150 de consilieri locali. Avem acum, cu consilierii județeni, un număr de 121 de consilieri, ceea ce, din punctul meu de vedere nu este suficient pentru a ne considera un partid cu o fundație prea bună pentru alegerile din toamna acestui an. Sperăm, totuși, că în timpul scurt care ne-a mai rămas până la alegerile parlamentare vom reuși să punem lucrurile la punct, în localitățile unde organizațiile sunt ceva mai slabe. Avem nevoie de acel plus față de rezultatul obținut la locale.

„Personal m-aș bucura foarte mult ca Victor Ponta să vină în ALDE. Partidul nostru are nevoie de oameni politici, are nevoie de lideri, oameni cu nume la nivel de țară”

– Dacă Victor Ponta își manifestă intenția să vină în ALDE, dumneavoastră, ca senator, ca președinte al Organizației de la Olt, sunteți de acord cu lucrul acesta?
– Personal m-aș bucura foarte mult ca Victor Ponta să vină în ALDE. Partidul nostru are nevoie de oameni politici, are nevoie de lideri, oameni cu nume la nivel de țară. E drept că nici celelalte partide nu o duc prea bine cu liderii politici și în ultima vreme nu mai ies prea mulți în evidență, dar trebuie să strângem rândurile, să ne organizăm și să aducem alături de noi oamenii valoroși care să dea plusul de care avem nevoie. Este necesară întărirea partidului cu oameni de imagine, cu suflu nou, iar Victor Ponta este, cu sigunață, o astfel de persoană…

– A încălcat PSD la Olt protocolul, atunci când a refuzat să-l pună pe Cristian Bircea viceprimar?
– Nu a încălcat protocolul pentru că noi nu am avut un protocol cu PSD-ul în ceea ce privește numirea viceprimarului la Slatina. A fost un protocol la nivel de țară potrivit căruia, după alegeri, împreună, vom face majorități în consiliile locale. Atât timp cât PSD a făcut majoritatea la Slatina, au avut dreptul să aleagă. Sigur, ținând cont de experiența și pregătirea lui Cristian Bircea, social-democrații puteau să ia în calcul această soluție, chiar dacă din punct de vedere politic nu au avut o obligație legată de vreun protocol cu ALDE.

– Unde s-a greșit?
– Poate că nu am muncit suficient de mult, poate că nu am fost prea bine înțeleși, poate că ne-am bazat prea mult pe un număr de voturi care speram să ne aducă ulterior un număr de patru, cinci sau chiar șase consilieri locali… N-a fost să fie, iar în situația actuală pot spune că nu am gestionat bine momentul, cu toate că am avut posibilitatea să găsim o cale și să facem majorități după alegerile locale. Se impuneau altfel de discuții, astfel încât, indiferent de situație, Cristi Bircea să fie viceprimar la Slatina. Personal, m-am bazat pe faptul că el fiind un om cu multă experiență va fi menținut în echipa de conducere a Primăriei Slatina. Nu a fost așa, îmi asum această situație și îmi pare rău că nu am discutat mai concret această situație.

– Domnule senator: nu e prea mult Ioan Ciugulea la Consiliul Județean Olt? Personal nu găsesc un proiect major conceput, inițiat și dus la capăt de vicepreședintele Ciugulea…
– Sincer să fiu nu știu exact ce a făcut în perioada în care a mai fost vicepreședinte la CJ, nu vreau să intru prea mult în amănunte, dar știu că este un om capabil și sunt convins că s-a achitat foarte bine de sarcinile care i-au revenit la momentul respectiv. De asemenea, mai cred că în acest mandat Ioan Ciugulea va face tot ceea ce trebuie pentru ca lucrurile să funcționeze perfect în sectorul său de activitate, și în ciuda faptului că este contestat de numeroase persoane, eu știu că nu este un om rău și am încredere că va face față problemelor ridicate la nivelul funcției sale. Mai departe, că este prea mult sau prea puțin, vom vedea, iar timpul o va demonstra… În ceea ce privește activitatea din ALDE și la modul în care a rezolvat problemele din acest partid, consider că domnul Ioan Ciugulea chiar merită să ocupe această funcție de vicepreședinte al Consiliului Județean Olt. Mai departe, ține doar de acesta să-și facă datoria așa cum trebuie și din punct de vedere administrativ…

– Exclude ALDE, în clipa de față, o apropiere de PNL? Dacă sunteți chemați la o discuție pentru vreun protocol, după parlamentarele din toamna acestui an?
– În politică, știm cu toții că niciodată nu trebuie să spui niciodată! Cu toate astea, acest lucru nu-l putem stabili noi, cei de la filiale, iar la aceatsă oră nici nu se pune problema ca noi să ne gândim dacă ar fi mai bine sau dacă ne-ar fi mai rău în alianță cu PNL. În clipa de față, în interiorul partidului nostru, toate discuțiile indică o alianță la guvernare cu PSD-ul, fiind posibil ca în apropierea depunerii candidaturilor să se încheie un protocol privind candidatura pe liste comune. Ce se va întâmpla vom mai vedea după această vacanță, dar nu se pune problema unei alianțe cu PNL-ul. Din punct de vedere personal, cu toate că sunt la bază pedelist, nici eu nu sunt de acord cu o asemenea alianță și consider că PNL-ul și PDL-ul, înainte de a fi făcut vreo înțelegere cu alt partid, ar trebui să-și facă ordine în așa-zisa fuziune pe care au încheiat-o. La ei sunt și la această oră multe probleme, se știu amănunte interesante și din interior, dar asta-i problema lor și nu e cazul să ne băgăm acolo unde nu ne privește.

– Sunteți beneficiarul unui mandat de parlamentar prin voturi pe listă. Ați câștigat un mandat de parlamentar și pe vot uninominal. Din toamnă ne reîntoarcem pe liste. Cum e mai bine?
– Cel mai indicat ar fi votul uninominal. Spun asta pentru că în acest fel cetățeanul te poate cunoaște mai bine, poate să afle mai multe despre tine, să știe ce ai făcut la viața ta, dacă înțelegi anumite fenomene și problemele de zi cu zi, la nivel de județ etc… Fiind pe colegiul, este mult  mai ușor ca și tu, în calitate de candidat, să stai de vorbă cu cetățenii, să le explici ce vrei să faci, să-i lasi să te cunoască, astfel încât electoratul să poată aprecia în mod corect pe cel ce îl votează. În schimb, la nivel de județ, atunci când te aflii pe o listă se votează mai mult politic și se oferă atenție partidului din care provine candidatul, nemaifiind evaluată corect persoana ce candidează.

– Candidați pentru un nou mandat de parlamentar în această toamnă? Unde o faceți: la Senatul României sau la Camera Deputaților?
– În toamnă voi candida pentru un nou mandat de parlamentar, la Camera Deputaților, din partea partidului ALDE, dacă vom candida pe liste separate! În situația în care vom fi în alianță și pe aceeași listă cu PSD-ul, vom vedea la momentul respectiv ce va impune situația, chiar dacă intenția mea este aceea de a candida pentru Camera Deputaților…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.