Acasă Cultură Dar totuşi…

Dar totuşi…

362

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin!

“Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împăratul slavei; căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cele cereşti. Dar, totuşi, pentru iubirea Ta de oameni cea negrăită şi nemăsurată, fără mutare şi fără schimbare Te-ai făcut om, şi Arhiereu al nostru Te-ai făcut, şi, ca un Stăpân a toate, ne-ai dat slujba sfânta a acestei jertfe liturgice şi fără sânge; ca singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpâneşti cele cereşti şi cele pământeşti, Care Te porţi pe scaunul heruvimilor, Domnul serafimilor şi Împăratul lui Israel, Cel ce singur eşti Sfânt şi întru sfinţi Te odihneşti. Deci pe Tine Te rog, Cel ce singur eşti bun şi binevoitor, caută spre mine păcătosul şi netrebnicul robul Tău, şi-mi curăţeşte sufletul şi inima de cugete viclene; şi învredniceşte-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoţiei, să stau înaintea sfintei Tale mese acesteia şi să jertfesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge. Căci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei şi mă rog Ţie: Să nu întorci fata Ta de la mine, nici să mă lepezi dintre slujitorii Tăi, ci binevoieşte să-Ţi fie aduse darurile acestea de mine păcătosul şi nevrednicul robul Tău. Ca Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slava înălţăm, împreuna şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Fraţi creştini,

Vreau să vă imaginaţi Biserică plină, la strană cântându-se imnul Heruvic şi pe preot rostind această rugăciune stând în faţa Sfintei Mese.
Este un moment cutremurător pentru toţi cei care înţeleg unde ne aflăm în Sfânta Liturghie şi mai ales, această rugăciune oferă un text care marchează profund vieţile celor care îl înţeleg.
Sinceritatea profundă de care dă un preot dovadă atunci când rosteşte această rugăciune, după părerea mea, transpune păcătosul preot-om înaintea lui Dumnezeu, pur, fără de păcat şi pregătit de a săvârşi jertfa cea mare.

Dintru început observăm acel “nimeni”, adică preotul confirmă că omul nu este vrednic să îi slujească lui Dumnezeu “Împăratul slavei” că acesta este “lucru mare şi înfricoşător chiar şi pentru puterile cele cereşti”. Da, într-adevăr este un lucru înfricoşător să stai aproape de Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul şi să îi slujeşti Lui, fiind conştient de păcatele proprii, tu ca om. Textul rugăciunii confirmă această înfricoşare a slujirii lui Dumnezeu chiar şi a purilor cereşti, adică a îngerilor. De ce credeţi că există acest sentiment? Deoarece Dumnezeu este Drept şi Bun. Adică Dumnezeu pedepseşte din iubire pe om şi îl iartă pe acesta tot dintr-o iubire fără limite, asemenea unui tată.
Apare însă după această afirmaţie că nimeni nu este vrednic, formula care m-a provocat să vă scriu astăzi: DAR TOTUŞI…

Urmează o confirmare a iubirii fără limite a lui Dumnezeu prin exemple. Mântuitorul S-a făcut om pentru noi adică s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria ca să ia asupra Sa firea omenească. Ştim că Mântuitorul ni s-a făcut nouă şi Arhiereu suprem, adică Cel care ne-a descoperit nouă mesajul Evangheliei Sale şi a adus şi jertfa cea mare, adică pe Sine însuşi.
Mântuitorul s-a făcut şi Stăpân, adică ne-a dat posibilitatea de a sluji Sfânta Liturghie prin poruncă: “Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea “ .
“… caută spre mine păcătosul şi netrebnicul robul tău…” – cine astăzi mai recunoaşte cu atâta sinceritate vinovăţia şi păcatele sale? Preotul acela pe care îl denigrăm cu toţii de fiecare dată când găsim un prilej, preotul acela căruia puţini îi mai dau importanţa, recunoaşte păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.
“şi – mi curăţeşte sufletul şi inima de cugete viclene” – conştient că nici când slujeşte, diavolul acela păzitor pe care îl avem toţi nu îşi ia vacanţă, preotul cere ajutor de la Dumnezeu pentru a nu lăsa ispitele să se aşeze în inima şi sufletul său. În inimă se aşează ispitele trupeşti şi în suflet ispitele spirituale. Adică preotul se vede neputincios fără ajutorul primit de la Dumnezeu să lupte cu diavolul, mai ales când slujeşte Sfânta Liturghie.

“şi învredniceşte-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoţiei, sa stau înaintea sfintei Tale mese acesteia şi sa jertfesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge. Căci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei şi mă rog Ţie: Sa nu întorci fata Ta de la mine, nici sa mă lepezi dintre slujitorii Tăi, ci binevoieşte să-Ţi fie aduse darurile acestea de mine păcătosul şi nevrednicul robul Tău.”

După umila mea părere vedem aici ce înseamnă jugul preoţiei. Harul preoţiei îl primeşte candidatul la hirotonie (una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii) adică viitorul preot prin punerea mâinilor pe capul său de către episcop. El primeşte după această Taină harul preoţiei dar continuă să se roage, observăm din rugăciunea heruvimică, să rămână vrednic de acest har primit de la Dumnezeu. Vedeţi şi motivul pentru care preotul se simte nevrednic, deoarece el trebuie să aducă jertfa cea fără de sânge.
Formula “să nu întorci faţa Ta de la mine” este o nouă recunoaştere a păcatelor înaintea lui Dumnezeu dar şi o rugăciune de iertare.

Fraţi creştini,

Acel DAR TOTUŞI schimbă preotul din “nimeni” în “păcătosul şi nevrednicul”.
Cu toţii vedem partea exterioară a preoţiei, duminica (asta că doar atunci mergem noi la Biserică – în cazuri fericite) la un eveniment trist sau fericit şi cam atât. Dar preoţia este cu mult mai mult de atât.
Dacă eu ca profesor am zile de concediu şi libere, aflaţi că preotul rămâne preot până moare. Nu îţi poţi lua concediu de la o astfel de chemare din partea lui Dumnezeu.
Preotul este om ca mine şi ca tine deci supus aceloraşi patimi şi păcate. Să nu credeţi că noi teologii suntem extratereştrii picaţi pe pământ şi trebuie să fim imaculaţi.
Aici sunt ispitele mai mari ca oriunde pentru că diavolul mai aprig luptă cu omul lui Dumnezeu decât cu omul chemat la Dumnezeu.
Misiunea preoţilor este dată chiar de către Mântuitorul Hristos:

“Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi
Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. “Ioan XX, 21, 22, 23
“Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului “. Matei XXVIII, 19 – 20.

Harul acesta a fost dat de Mântuitorul Hristos Apostolilor, Apostolii l-au dat episcopilor şi episcopii l-au dat preotului acela din parohia dumneavoastră blamat zilnic.
“… şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” – acesta este motivul pentru care preotul are puterea de a continua în fiecare zi lupta cu diavolul.
Confirmarea că Mântuitorul Hristos Îi stă alături şi din “nimeni” îl transformă în cel conştient de păcate, în “păcătosul şi nevrednicul” prin acel “Dar totuşi… Doamne”.

Prof. Teolog Alin Bolboaşă – Şofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here