Acasă Actualitate Scrisoare deschisă către OAMENI

Scrisoare deschisă către OAMENI

1176

Cel mai rău lucru pe care îl poate face un om politic este să înșele speranțele şi aşteptările oamenilor.

Asta s-a întâmplat în oraşul nostru în ultimii 8 ani, la asta s-a priceput actuala administraţie a individului acesta jalnic…
Acelaşi individ, acum, în campanie, încearcă să amăgească, să înșele iar oamenii, recurgând la diverse mijloace necinstite: promisiuni false, minciuni, ameninţare, şantaj, denigrare cât cuprinde…
Din respect pentru prietenii mei nu redau, nu postez, atacurile mizerabile, neadevărurile, amenințările, injuriile şi vulgaritățile incredibile, de nedescris, pe care le-a adus el, actuala lui soție si acoliții lui, la adresa mea şi a familiei mele în campaniile de la locale din anii 2008 si 2012 şi în aceasta campanie. Şi asta, în condițiile în care eu nu am participat la campania din 2012!!!…
Balşenii ştiu toate acestea, au văzut miile de pliante aruncate peste tot, inclusiv cu avionul! Cel mai mult mă doare suferința pe care individul acesta (îmi este scârbă să-i pronunț numele), neomul acesta, care vrea să rămână primarul veşnic, a provocat-o copiilor mei, lacrimile din ochii lor, spaima, disperarea lor, când sub balconul apartamentului nostru, el şi încă vreo sută de neoameni, de fiare, strigau isterizați, în noaptea alegerilor, ,,Moarte Marianei Gheorghe!”… Cât de josnic şi decăzut trebuie să fie ca să facă lucrurile acestea??? Copiii mei sunt alături de mine clipă de clipă, mă susțin total! Şi asta spune tot!!! Ei imi dau forța, puterea de a merge mai departe! Mă doare şi suferința mamei mele care de fiecare dată, printre lacrimi, nu spune decât: ,,lasă mama, îi vede Dumnezeu’” …
Acesta este Neomul care vrea să rămână primar… Am strâns toate acele materiale, pliante, ziare, poze… şi, după alegeri, vor ajunge la instituțiile abilitate… La fel şi acele conturi false cu postări în care sunt denigrata acum în fel si chip…
Alegerile trec, plângerile rămân!!! …Dar oare de ce se tem, atât de tare, individul acesta şi acoliții săi, de mine? Eu nu am candidat decât la un loc de consilier. De ce atâta teamă de mine, atâta disperare??? Să ne gândim… Eu sunt născută şi crescută în Balş. Sunt legată indestructibil de acest oraş prin familia mea, prin parinții mei, copiii mei şi… morții familiei noastre sunt îngropați în cimitirele Balşului…
Nu am plecat niciodată din oraş indiferent ce oportunități s-au ivit. Cunosc şi mă cunosc aproape toți oamenii din oraş. Multor copii din acest oraş le-am pus creionul în mână, i-am învățat să scrie şi să citească chiar şi ai celor care mă denigrează astăzi…
Balşenii mă apreciează, ştiu că sunt de-a lor, ştiu că de ani şi ani le apăr interesele, ştiu că dacă au un necaz, au nevoie de ajutor, eu îi ajut şi mă bat pentru ei. Relația asta specială cu oamenii din oraş, simpatia oamenilor de bine față de mine, asta îi disperă pe cei care mă denigrează!
Dar cel mai mult se teme acest individ şi gaşca lui, de ceea ce ştiu despre felul cum a administrat oraşul, patrimoniul şi bugetul acestuia în aceşti 8 ani. Asta le creează frisoane şi încearcă să evite ca balşenii să afle adevarul. Ideea de a da socoteală îi înnebuneşte!
Le este teamă de întrebările mele, de felul meu direct, frontal, de a spune lucrurilor pe nume. Le este teamă că aş putea sa-i întreb public o mulțime de lucruri şi nu au răspunsuri pentru felul în care au administrat oraşul…

De pildă, aş putea să-l întreb:

– De ce a introdus cerere pentru intrarea în faliment a SC SMR SA? Nu i-a tremurat mâna individului care se vrea primarul veşnic, când a semnat pentru inchiderea fabricii şi a lăsat câteva sute de oameni fără loc de muncă, fără pâine pe masă la copii? Nu l-a durut sufletul sau nu are ce să-l doară?

– Cum a reuşit performanța să falimenteze trei societăți de furnizare a apei, în 8 ani? De ce balşenii sunt condamnați să bea apă plină de impurități, care le afectează sănătatea? Acestui individ îi pasă de sănătatea oamenilor?

– Ce sume de bani s-au strâns la buget, în 8 ani, din impozitele şi taxele plătite de cetățenii care locuiesc pe străzile şi în cartierele unde nu s-a investit un singur leu?  Este drept, este echitabil că nu s-a întors un leu din aceste sume, în investitii în aceste străzi şi cartiere?

– S-au consultat cetățenii când primăria a fost îndatorată pe mulți ani de aici inainte? De ce se pune asfalt direct peste tărână? Sunt bani luați din credite pe care balşenii o să-i platească. De ce individul ăsta îşi bate joc de ei şi face lucrări de mântuială? Cum a ajuns primăria Balş falimentară? De ce trebuie să se împrumute, de ce trebuie amanetat viitorul oraşului, viitorul tinerilor?

– Cum au reuşit localitățile din jurul Balşului să aibă străzi asfaltate, canalizare şi toate utilitățile şi noi să avem străzi întregi şi cartiere neasfaltate, fără canalizare. . . şi oamenii sa fie obligați să traiască ca în evul mediu? Este normal ca de fiecare dată înainte de alegeri să se facă repede câte ceva, de mântuiala? Dacă într-o lună se poate face orice, atunci de ce nu propune ca mandatul de primar să fie de maxim o luna? Să ințelegem că 8 ani a stat degeaba sau s-a ocupat de altceva…?

– De ce trebuie să trăim în mizerie, nu avem firmă care a concesionat serviciul de salubritate? De ce nu-şi fac treaba, cu ce se ocupă? De ce participă la campania electorală în piață, este trecut în contractul de concesionare, participarea la campaniile electorale? La fel, personalul primăriei, al spitalului, de ce este folosit în campania electorală, are în fişele posturilor trecută atribuția de participare la campanii? Firmele care au avut relații contractuale cu primăria, au avut în contractele de achiziții publice obligația participării la campania electorală? Dacă nu, atunci de ce o fac? Nu îi este teamă de opinia publică, de abuzuri, de lege?…

Sunt foarte multe întrebări la care trebuie să răspundă. Orice om josnic si decăzut poate să spună neadevăruri despre mine, să mă denigreze, să-mi prejudicieze imaginea, dreptul la imagine în fel şi chip dar asta nu-l ascunde, nu-l apară şi nu-l scapă de abuzurile şi farădelegile făcute. Mai devreme sau mai târziu va da socoteală…
În ceea ce mă priveşte nu am să încetez să pun aceste întrebări. La urma urmei nici nu este vorba de politică. Este dreptul meu de locuitor al acestui oraş, plătitor de impozite şi taxe, de a şti ce s-a întamplat în aceşti 8 ani, dreptul pe care îl are orice cetățean al acestui oraş. Primarul este un slujbaş plătit din banii cetățenilor, care trebuie să dea socoteală, nu şeful lor sau un dictator…. Amăgirea şi manipularea pe care o practică acum individul acesta nu poate să meargă la nesfarşit. Oamenii ştiu!!!
Individul acesta jalnic şi liota lui de umili profitori ordinari au pus stapânire pe destinele noastre, pe viața noastră şi a copiilor noştri şi ne condamnă să traim în sărăcie, mizerie şi dezordine, a îndatorat oraşul şi a irosit inutil resursele bugetului, banii platiți de oameni…
Oraşul nostru trăieşte un coşmar al eșecului de a administra fără a cunoaște și de a conduce fără a înțelege…

Sfântul Apostol Pavel a spus: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi”. 2 Timotei 3:13.

Dar tot Apostolul spune: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Da! Mai este puțin şi „Adevărul va străluci”, noaptea tenebrelor actualei administrații se va risipi… Doamne ajuta!

Mariana Gheorghe – Balș (OLT) – 30 mai 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.