După trei săptămâni de probe diverse, a XI-a ediţie a „Olimpiadei Liceelor” şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unui spectacol în aer liber, pe esplanada din centrul municipiului. Şi în acest an, Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina a fost desemnat cel mai bun liceu. Pe locul II, s-a aflat Colegiul Național ”Ion Minulescu”, iar pe locul III, Colegiul Național ”Radu Greceanu”. Evenimentul s-a încheiat cu muzică. Raymond (Raymond Zainel), un tânăr promovat de o companie de telefonie mobilă, Mihail (Mihail Sandu), cel „ucis” de o melodie care face furori, care era să nu mai ajungă la Slatina, din cauză că permisul unui membru al staffu-ului fusese reţinut pentru depăşirea limitei de viteză – în judeţul Vâlcea -, şi ADDA (Alexandra Moldovan-Rozea), care s-a căsătorit sâmbătă cu impresarul ei şi cu care aşteaptă un copil.