Interviu cu avocatul Horia Răduinea

«Constat că ne aflăm într-o fază de sfărâmare a idolilor, că societatea românească este într-o criză profundă de personalitate, o criză a unui leadership, a unui om politic responsabil şi, nu în ultimul rând, o criză de sistem»

Horia Răduinea, este un tânăr de viitor, despre care, cu siguranţă, oltenii, şi nu numai, au auzit şi vor mai auzi multe şi de acum încolo. Intelectual, om cu toate legile la zi, cele ale statului şi ale omeniei, Horia a acceptat să vorbească liber despre o Românie aşa cum mulţi nu o văd sau, pur şi simplu, nu vor să o vadă…

– Ce ar trebui să ţinem minte din data de 9 mai: 9 mai 1877, 9 mai 1945 sau 9 mai – ziua şandramalei care e gata să se prăbuşească, numită Uniunea Europeană?
– În ceea ce mă priveşte, consider că ar trebui să reţinem data de 9 mai – ziua formării Uniunii Europene, din acea premergătoare comunitate a oţelului şi a cărbunelui, iar dacă facem un arc peste timp am putea evoca valul migraţionist, problemele stringente ale Uniunii Europene, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel socio-economic…

– În week-end-ul ce a trecut, doi militari români şi-au pierdut viaţa pe un teatru de operaţiuni, prin Afganistan. Ce caută această noţiune de „morţi pentru patrie”, într-un război care nu ne aparţine?
– Noţiunea de care vorbiţi poate fi circumscrisă unui cadru mai larg al parteneriatului României la structurile euro-atlantice. Cu toate acestea, făcând un feedback de memorie, această noţiune nu se poate regăsi în istoria poporului român. Dacă ne aducem aminte, românul a fost predispus, întotdeauna, spre o moarte ritualică, după cum spunea Mircea Eliade, iar în afara războiului de independenţă şi a scurtului episod din războiul româno-bulgar, România nu a dus niciodată acţiuni de expansiune sau cucerire teritorială la adresa altor state.

– Suntem în campanie electorală pentru alegerile locale 2016. Până acum, n-am auzit pe cineva că nu votează cu „x” pentru că are o problemă cu legea sau anumite probleme de integritate. Asistăm, oare, la o scufundare a Titanicului pe care se aflau toate principiile şi normele de bun-simţ prin care să separi un candidat cu probleme de unul care să nu le aibă?
– Din păcate, da. Constat că ne aflăm într-o fază de sfărâmare a idolilor, că societatea românească este într-o criză profundă de personalitate, o criză a unui leadership, a unui om politic responsabil şi, nu în ultimul rând, o criză de sistem. E vorba de tot ceea ce înseamnă organizarea structurală a vieţii politice şi, mai mult decât atât, eu nu am văzut niciun candidat cu un proiect solid asumat, ceea ce pune mari semne de întrebare. Vedem doar maşinării de partid, specializate în drenarea banului public şi în promovarea propriilor camarile, totul bazat pe interese. În concluzie, este o guvernanţă ineficientă.

– Dacă în Slatina, astăzi, ar fi candidat din partea „Partidului Pomilor Verzi”, cetăţeanul Darius Bogdan Vâlcov, ce şanse ar fi avut şi ce scor crezi că ar fi obţinut?
– Nu vreau să fac mari afirmaţii, dar sunt convins că, dacă Darius era unul din candidaţii înscrişi în competiţia locală, putea obţine un scor apropiat de maximal, în jur de 70%. Spun asta, având în vedere, că Darius Vâlcov, într-un context similar, în vara lui 2004, s-a revendicat şi mai apoi a confirmat că el a fost şi este cu totul altceva. Numai că astăzi, aceşti epigoni trişti, nu se vor ridica, niciodată, la performanţele unui individ ca Darius Vâlcov.

– La sfârşitul anului 2015, am văzut români ieşiţi în stradă care au reuşit să schimbe un guvern considerat vinovat de moartea a 64 de oameni veniţi să se distreze în fostul club bucureştean Colectiv. Acum, se pare că, în urma scandalului ce prinde contur – Hexi-Pharma, cu toate că numărul deceselor este de câteva sute de oameni, nimeni nu face gălăgie…
– Sunt de acord cu dumneavoastră. Faptul că mă aflu în asentimentul dumneavoastră este dat de o nemulţumire personală la tot ce înseamnă reflexe ale societăţii civile. Trebuie să existe, în noi, o formă de protest. Căderea guvernului a trădat o stare de nemulţumire, de tensiune socială. Pe mai departe, suntem responsabili să ne asumăm consţient anumite demersuri civice şi să încercăm să luptăm din interior cu sistemul, care reprezintă cea mai mare mafie a României, un sistem mafiot, care, de 26 de ani, a continuat să „performeze” în detrimentul unei colectivităţi.

– Ne întoarcem la votul pe liste, din care să fie aleşi preşedinţii de consilii judeţene, deputaţii şi senatorii. Un pas înapoi sau o recunoaştere a ineficacităţii sistemului de vot din România?
– Optica poate să fie diferită, dar ce se întâmplă în România reprezintă un pas înapoi din toate punctele de vedere. Reprezintă falimentul clasei politice, care a dovedit o ineficienţă totală. Nu s-a creat o legitimitate, o reprezentativitate a cetăţeanului, elector de rând.

– Printre cei nouă candidaţi, au fost şi nume de la care nu te-ai fi aşteptat să candideze?
– Fără doar şi poate, da! Dar nu aş vrea să intru acum în amănunte. Totuşi, la momentul potrivit voi face mai multe precizări şi am să spun ce e de spus. Puţină răbdare!

– De ce nu se manifestă vocea civică? Funcţionează mai mult instinctul de conservare decât a-ţi cere drepturile?
– Cred că manifestă o spaimă congenitală faţă de ziua de mâine. Şi atât. Nu ar trebui să funcţioneze acest instinct de conservare. Nu ştiu la ce ar ajuta? Fiecare dintre noi ar trebui să iasă din zona de confort propriu, preţ de cinci, chiar zece minute, să-şi exercite dreptul constituţional la vot şi, astfel, să-şi ia partea de libertate!

– Justiţie sau stat de drept?
– Amândouă! Mi se pare a fi o condiţie sinequanon!

– La noi, nu sunt, cumva, două şine paralele, care nu pot să conduc aceeaşi osie motrică?
– Din când în când, da! Cu toată că ele trebuie să fie convergente. La noi, sistemul are reminiscenţe în trecut. Încă, sistemul este condus de nişte emanaţi…

– Este Dacian Cioloş altceva?
– Este! În ceea ce mă priveşte, sunt încrezător în capacitatea premierului Dacian Cioloş. Nu cred că domnia-sa face parte din acel proiect în care România a devenit un eşec premeditat, iar lucrul acesta ar fi un mare avantaj.

– Pot fi acuzaţi cei care, după 26 de ani, de la ce a fost în 1989, îl regretă pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de azi?
– Este o întrebare angoasantă. Da şi nu! Pentru că şi acel sistem, al cărui exponent a fost Nicolae Ceauşescu, pentru această ţară, a avut multe aspecte pozitive, cu toate că suma defectelor s-a dovedit a fi covârşitor invers proporţională cu realizările.

– De ce votează cu stânga cei care se culcă seara nemâncaţi şi au terminat proviziile de lemne pentru o sobă oarbă?
– Electoratul român s-a dovedit a fi paralogic. Eu nu înţeleg de ce se votează cu stânga, atât timp cât, recent, vedeam mişcări sindicale, care îmbrăcau forma unor proteste, cu toate că se vedea destul de bine faptul că erau aduşi cu arcanul. Afişau o nemulţumire faţă de o clasă politică. Din păcate, sunt votaţi ai stângii, iar o stângă care nu apără valorile „Internaţionalei socialiste” şi se bazează pe asistaţi sociali sau pomeni de campanie nu cred că reprezintă o soluţie viabilă pentru ce se vrea în România.

– Nu sunt prea mulţi soldaţi americani în ţara asta?
– Cred că sunt necesari. Cu toate astea, eu aş aştepta şi investitori americani…