Acasă Politic Social-democraţii olteni au făcut curat la Pădurea Strehareţi

Social-democraţii olteni au făcut curat la Pădurea Strehareţi

1252

Vineri, 15 aprilie a.c. membrii PSD, fie din organizaţia judeţeană, fie din organizaţia municipală, ori din organizaţiile de femei, de tineri şi de pensionari, sau consilieri locali, au răspuns invitaţiei lui Emil Moţ: aceea de a face curat la Pădurea Strehareţi.  Ca, de 1 mai, slătinenii să celebreze prima zi de Paşti şi 1 Mai, în curăţenie. Acţiunea a fost susţinută şi de preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, preşedinte executiv al PSD Olt.

Startul acţiunii a fost dat la orele 14,00, de candidatul la Primăria Slatina, Emil Moţ. În urma celor care au participat la acţiune a rămas o pădure curată şi primitoare.
„Este o acţiune de voluntariat. Sper ca ziua de astăzi să reprezinte un punct în dezvoltarea simţului civic al cetăţenilor oraşului nostru şi mai sper ca Pădurea Strehareţi să fie păstrată curată de slătineni. Vrem să transformă acest colţ verde al Slatinei într-un loc plăcut pentru toată lumea. Mulţumesc tuturor celor care au participat.”

Alături de voluntari a fost şi Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt, care a ţinut să-l felicite pe Emil Moţ pentru iniţiativa de a ecologiza frumoasa pădure de la Strehareţi:
„Îl felicit pe Emil Moţ pentru că a avut ideea organizării unei astfel de acţiuni. Sper să fie punctul de plecare pentru transformarea zonei Strehareţ într-o zonă de promenadă şi de petrecere a timpului liber, aşa cum era ea odată pentru slătineni”.

Ce au de făcut slătinenii? Doar un singur lucru: să memţină curăţenia şi să nu mai fie nevoie de acţiuni dese de ecologizare. Menţinerea curăţeniei trebuie să fie o obligaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.