Acasă Editorial TOMA. Cam singurul bărbat politic de la Olt…

TOMA. Cam singurul bărbat politic de la Olt…

1002

Când, în urmă cu un mai bine de un deceniu, Ion Toma vorbea pentru prima oară despre două noțiuni văzute, atunci, ca abstracte, de mulți: punerea județului Olt pe harta României și promovarea intensivă a tinerilor de pe plan local în structuri de decizie națională, discipolii săi îi împărtășeau punctul de vedere, fără să înțeleagă, de fapt, ce înseamnă cu adevărat aceste lucruri. Criticii, și nu puțini, vedeau în aceste proiecte orice altceva decât bunăstarea națiunii locale. Păi, cum să aducă banii în cont, concedii de lux și alte avantaje materiale, două inițiative de acest gen? Se întrebau cei de pe margine, neînțelegând mesajul de cursă lungă, susținut și promovat de cel care avea să devină, într-un timp scurt, un reper național, cunoscut drept Toma de la Olt… Timpul a trecut. Puterile locale s-au schimbat. Pe ici, pe colo și între ele. Iar astăzi, și cei mai acerbi adversari ai senatorului Ion Toma îi dau dreptate. Știu că prin asumarea unui proiect județean, parte într-un proiect regional, Oltul poate câștiga decalajul social și economic avut în raport cu România aia care se mișcă: Transilvania și marea aglomerare urbană din București și din jurul acestuia. Pierduți în detalii, ai noștri, liderii locali, orbiți de proiecte mici, n-au înțeles rostul și sensul gândirii celui care poate să vadă mai departe de ziua de mâine. Când, acum vreo câțiva ani, Darius Vâlcov pleca de la Slatina în Guvernul României, în cele două etape, ministru la Buget și la Finanțe, deși aflat într-o poziție adversă față de acesta, Toma a salutat deschis prezența unuia de aici, acolo unde se potrivesc ceasurile din turnurile administrației locale. Știa că asta este soluția. Astăzi, prin schimbarea la față a UNPR, prin alegerea lui Valeriu Steriu – președinte al acestui partid, trebuie să privim atent omul și fenomenul! Actualul lider național al acestui partid, garant al stabilității politice și în era pre-tehnocrați și în prezent, își are începutul politic la Olt. Căci, tot în urmă cu câțiva ani, Toma l-a primit pe tânărul venit aici și l-a susținut în a fi pe un impecabil parcurs politic, fără de care astăzi traiectoria s-a nu s-ar fi înscris pe coordonatele actuale. Cine vrea își poate aminti dizidența constructivă făcută la Olt de Steriu și Toma, împotriva unora care credeau că împărățesc locul, iar astăzi au devenit deja poveste despre cum a fost altă dată… Într-un fel, și nu e deloc o forțare de notă, alegerea lui Valeriu Steriu – președinte al UNPR are o puternică structură a componentei de bază, venită de la Ion Toma. Cine a avut ochi a văzut Congresul UNPR de acum câteva zile, când, practic, lucrările efective au fost coordonate de Ion Toma. Sau… Toma de la Olt, cum spun liderii naționali ai politicii românești. În aceste condiții, din perspectiva alegerilor locale, o prezență lângă Toma a celor ce se află la început de drum politic, sau a unor fii rătăcitori, nu e decât o investiție în viitor. Din perspectiva unor idealuri și a unei echipe care vede lumea altfel. Poate ar fi nevoie de puțină răbdare și înțelegere a fenomenului. Iar când astăzi unii îl privesc circumspect pe Ion Toma, vizavi de încrederea pe care o acordă tinerilor și femeilor ca o nouă provocare în politică, nu înțeleg de unde vine atâta insistență. Exact ca cei care, în urmă cu un deceniu, așa cum vă spuneam câteva rânduri mai sus, se arătau rezervați de cui i-ar folosi un proiect de țară, cu Oltul pe harta României, sau pentru ce sunt buni ai noștri, trimiși în diverse funcții de conducere la București. Poate și față de Toma e nevoie de răbdare și de o înțelegere necondiționată în prezent. Pentru a înțelege că viitorul le așează pe toate, așa cum se cuvine. Cum a fost acum mai bine de un deceniu, când, investind încredere în Valeriu Steriu, Toma ridicase de la sol o armată de licurici împotriva sa. Pe vremea aia nu se inventaseră pulifricii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.