Despre Luciana Marinescu nu trebuie să scrii mult. Pe ea trebuie doar să o cunoşti personal şi, imediat, conversezi cu un om frumos, cu o inimă de adolescentă şi care are drept crez gândul bun. Toate aceste elemente au determinat-o să-şi ţină condeiul sufletului în mână şi să scrie un roman de care lumea publicistică avea nevoie. Un roman despre o ea şi un el. O Mălina Popa frumoasă, de la ţară, orfană de ambii părinţi şi cu o vestimentaţie sărăcăcioasă, care păşeşte la liceu în anul şcolar 2015-2016. O fată marginalizată de colegi. Pentru că discriminarea se învaţă în şcoală. A devenit materie obligatorie, pe care mulţi o promovează. În timp ce discriminaţii rămân fără pene din aripile vieţii. E şi despre Mihnea Ionescu, un băiat de bani-gata, cu aspect fizic întreţinut, singur la părinţi şi dorit de toate fetele. Dar lumea frumoasă e doar butaforie, iar în spatele ei se ascunde răul, urâtul şi distrugerea fiinţei umane. Şi Mihnea este o fiinţă, care, din cauza anturajului, a prietenilor lui, numiţi şi „soldăţei”, riscă să fie distrusă. Alcoolul, fumatul excesiv şi consumul de etnobotanice l-au schimbat total pe băiat, a încearcat să violeze o fată, pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele, iar „soldăţeii”, de frică, au tras-o din comiterea gestului necugetat şi au rostogolit-o pe scări, inventând o cădere pe scări a fetei. Povestea este relatată de o prietenă a Mălinei, care încearcă să îi arăte un Mihnea monstru, însă inocenta fată de la ţară nu crede că băiatul este periculos. După o viaţă de desfrâu, acesta ajunge în comă la spital. Cumpăna ia sfârşit datorită iubirii, cel mai bun tratament, iar el reuşeşte să se întoarcă printre cei conştienţi. Însă nu e de ajuns. Drumurile lor se despart dintr-odată. Trec 30 de ani (ne aflăm în anul 2045, într-un viitor imaginar), peste chipurile lor s-a pus vreme, iar albul începuse să le acapareze părul. Cei doi se întâlnesc la Geneva, la Salonul de Invenţii, numai că Mălina se numea Bertha Muler şi trăia în Germania. Erau câştigători ai unor premii pentru invenţii, iar în timpul decernării, Mihnea simte să-i rostească numele real, de româncă, al Berthei. Ea inventase un vaccin împotriva cancerului, pentru care primise Premiul Nobel, iar el inventase o maşină zburătoare, pentru care a primit medalia. El, în alocuţiune, îi dedică premiul Mălinei, pentru că ea a fost mereu inspiraţia lui. Cei doi au venit însoţiţi de copiii lor: Margaret, fiica Mălinei, şi Traian, fiul lui Mihnea. Mălina era văduva neamţului Mark, iar Mihnea era căsătorit cu Delia. Cei doi „adolescenţi” decid să se întoarcă în România. Se întorc acasă la ea, unde fusese crescută de bunică. Mălina se îmbracă în rochia pe care o purtase în adolescenţă şi îşi face două codiţe, ca-n prima zi de liceu. El îi oferă un inel şi ea acceptă să-i fie soţie. Este momentul în care, în curtea casei, toată lumea joacă Ciuleandra, dansul care-i aminteşte de copilăria frumoasă pe care aceasta a avut-o în satul natal. El o trage din horă şi se îndreaptă către pădurea din apropiere, acolo unde se văzuseră ultima dată acum 30 de ani, locul în care se iubesc ca doi adolescenţi.
La evenimentul de lansare a cărţii (pe ale cărei coperte se află poze în care apare unul dintre cei doi băieţi ai autoarei, Antonio Marinescu, alături de colega lui de clasă, Binca Dragomir – amândoi elevi în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş. Scriitoarea mai are şi o fată), care a avut loc luni, 7 martie a.c., la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, din Slatina au fost prezenţi: prof. Cati Deaconu şi prof. Victor Constantin, care au vorbit despre carte şi o parte a poveştii din roman. Amfitrionul evenimentului a fost directorul instituţiei, Florian Cîrstea.
Povestea romanului scris de Luciana Marinescu, originară din Curtea de Argeş, este emoţionantă, dar şi plină de energie pozitivă. Autoarea, care se află la al treilea roman scris, a fost foarte bucuroasă să vadă foarte mulţi liceeni prezenţi la lansare şi i-a îndemnat să comunice mai mult între ei, nu prin reţele de socializare şi să nu facă discriminări cu colegii care nu au o situaţie materială foarte bună.
Tinerii din ziua de astăzi au o tinereţe alterată din cauza lipsei de implicare a statului, care se bate cu pumnii în piept şi aruncă pe masă nişte proiecte care mai mult distrug. Într-o ţară în care niciun guvern nu mai vine cu un plan de guvernare şi de dezvoltare pe zeci de ani, un guvern care este corigent la Educaţie şi Cultură, cum poate aceasta să progreseze? Într-o ţară în care simbolurile naţionale şi indentitatea poporului român sunt acoperite de stelele Uniunii Europene sau de steaua NATO, cum vor mai ştii tinerii imnul ţării sau ce reprezintă elementele heraldice din stema României? Statul, care nu iubeşte deloc, digitalizează totul: de la sentimente la trăiri, de la obiecte la evenimente. Dacă Mălina a inventat un vaccin împotriva cancerului, iar Mihnea o maşină zburătoare, statul poate digitaliza şi aerul pe care îl respirăm, aşa poluat cum e, din cauza instituţiilor care nu-şi iubesc cetăţenii. Despre iubire este vorba. Nu acea iubire comercială de Valentine’s Day, ci despre comunicare. Iubirea înseamnă comunicare. Dar şi respect, egalitate şi înţelegere. „Iubiri de liceu” este despre mai mult decât iubire adolescentină, este despre învingerea timpului şi a tuturor greutăţilor.
