Acasă Politic Ion Toma a sărbătorit femeile din Oltenia

Ion Toma a sărbătorit femeile din Oltenia

880

Senatorul Ion Toma a petrecut ziua de sâmbătă, 5 martie a.c., alături de femeile uneperiste, cu care a sărbătorit, în avans Ziua Internaţională a Femeii. Compania acestora îl determină mai mult pe preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Organizaţia Judeţeană Olt, să promoveze femeia în administraţie şi în politică. Una dintre femeile propuse pentru şefia administraţiei judeţene este deputatul Luminiţa Adam. Iar lista abia începe.

„Am avut bucuria de a petrece momente pline de frumos şi armonie în compania unor doamne deosebite. Profitând de faptul că ne aflăm în prima săptămâna a lunii martie, am decis să mă alătur unor femei minunate, profesioniste desăvârşite, reprezentante de seamă ale Olteniei, femei de succes, care au reuşit, deopotrivă, în carieră şi în viaţa de familie. Da, afirm hotărât, femeile pot fi simultan inteligente, frumoase, mame, independente şi profesioniste, iar în judeţul nostru putem, cu uşurinţă, identifica numeroase astfel de exemple. Indiferent de domeniul în care au ales să îşi desfăşoare activitatea, doamnele noastre au reuşit să se impună şi să obţină rezultate care pot face invidios oirce bărbat. Tocmai de aceea, mă întreb retoric, de ce nu ar reuşi o femeie şi în administraţie ori în politică? Ce motiv, în afară de prejudecăţi, ar putea fi invocat împotriva unei femei în încercarea ei de a se afirmă în administraţie sau în politică? Va spun eu: niciunul! Cât despre prejudecăţi, ele trebuie şi pot fi înlăturate cu uşurinţă, dând şansă unor doamne să dovedească că pot schimba radical maniera în care se face administraţie, implementând proiecte care să răspundă nevoilor reale ale cetăţenilor, administrând cu grijă şi responsabilitate deplină banul public. Femeile au ştiut întotdeauna să fie gospodare, să organizeze bugetul de care dispun astfel încât priorităţile să fie cu grijă ierarhizate, iar nevoilor să li se găsească soluţiile optime, respectând cu sfinţenie raportul calitate-preţ. Da, eu susţin femeile şi le încurajez să se implice, atât în administraţie cât şi în politică, pentru că România are nevoie de ele! Şi mai ale pentru că sunt sigur că vor face diferenţa!”, a spus senatorul Ion Toma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.