Acasă Politic O primăvară frumoasă pentru slătinence. Din partea deputatului Emil Moț

O primăvară frumoasă pentru slătinence. Din partea deputatului Emil Moț

579

Zi încărcată pentru deputatul Emil Moț, președintele PSD Slatina. Acesta, împreună cu tinerii social-democrați au împărțit flori și mărțişoare cu ocazia zilei de 1 Martie. Social-democraţii au fost la fabricile de confecții D&S Textile și Guraytex, unde 750 de doamne și domnișoare au fost felicitate și au stat de vorbă cu deputatul slătinean. Pe parcursul zilei, deputatul a oferit flori tuturor slătinencelor pe care le-a întâlnit pe Bulevardul AI Cuza, pe Esplanadă și pe străzile Crișan și Primăverii.

„Am oferit, cu drag, flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor care lucrează în cele două fabrici de textile și slătinencelor care se întorceau de la servici sau erau la plimbare prin oraș. Le-am urat «o primăvară frumoasă» și le-am promis că pentru ele, pentru noi și pentru copiii noștri trebuie să continuăm să construim acest oraș care trebuie să fie din ce în ce mai frumos”, a spus Emil Moț.

Deputatul a participat la spectacolul „Un mărțișor pentru mămici”, susținut la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, de elevii Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.