Acasă Actualitate Ce-i drept, aveam de mult senzația (zisă sau nu) că poți găsi...

Ce-i drept, aveam de mult senzația (zisă sau nu) că poți găsi viitorul

333
 
Într-o recentă declarație, președintele României, Klaus Iohannis a reiterat ideea că nu vrea să existe „două Românii, una a politicienilor și una a oamenilor”.
Ce-i drept, aveam de mult senzația că politicienii nu ar fi tocmai oameni. Și asta nu de acum, ci din totdeauma. Spun „din totdeauna”, pentru că există celebra butadă, unde împăratul roman – Caligula, într-un acces al egocentrismului său extrem, și-a târât mârțoaga pe scările Senatului Roman (SPQR-al poporului, de altfel!) cu intenția „divină” de a-l cadorisi cu cea mai înaltă magistratură în lumea romană – senator.
Fatalitate… Într-un decor debil și schizoid al zilelor noastre, Diumviratul „Escu” ce asigură conducerea bicefală a PSD Olt (recte Stănescu și Oprescu) își asumă cu fervoare propriul Incitatus. Și asta pentru că, în accepțiunea dumnealor „Oltul Puternic” există la fiecare colț de stradă al Slatinei și „USL trăiește”, iar Moț poate fi orice, chiar soldat universal, disciplinat ca întotdeauna…
Rumoare… Ceilalți, ai Popii Tanda, se pare că și-au încropit propriul Cal Troian, dacă ar fi să dăm crezare zvonisticii folclorului local, conform căreia candidatul Marelui PNL, mai ceva ca „România dodoloață” ar face un joc fin de glezne și nu s-ar omorî cu firea pentru a ieși  primul pe ramură în întrecerea socialistă. Prietenii știu de ce..!
Incitant… Marian Vasile își dă demisia de la Mișcarea ce era „condamnată să câștige” la un moment dat, conform „trăirilor” aceluiași Marian. Se pare că, „pisicii i-a fost frică de înălțime” și a cedat fără luptă în fața unei specii endemice de hienă, ce încă sălășluiește prin pădurile de la Mamura, eternul Marin Bobeș.
Inconturnabil, Marian Vasile rămâne un prieten drag mie, alături de care mi-am asumat protestul civic împotriva accizei la carburant, sau demersul de a-l sancționa pe „Victor Viorel, o rușine la Bruxelles” cu a lui „Marțea Neagră” și al său nemăsurat exercițiu de autocrație prin care încerca să dinamiteze instituțiile statului de drept, alături de amicul penal, Dan Coman Șova.
Va rămâne, însă, amintirea lui Marian și a amândurora deopotrivă, alături de MRU, Cristian Diaconescu, Cristian Preda, Baconschi și Monica Macovei, pe aceeași scenă, în Piața Victoriei.
Senzațional! Andrei Iordache își reneagă foști parteneri de fapte pentru a făuri pe facebook „Slatina lui Andrei”, aidoma „Țării lui Andrei” sau mai sudica Țara MEA, undeva între Vișina și Rotunda.
Speranța… Șansa ține cu mințile pregătite (întotdeauna!)!!
Suntem mulți și nicidecum „proști”, iar în definitiv, țara asta este a noastră, a oamenilor.
Am încredere… Nu vom alerga după potcoave de cai morți în 2016.
Țara MEA va rămâne strict arborată la ferma de suine a fraților Stănescu sau în prunul lui nea Dan Ciocan, așa „cum îmi place mie să spun”, vorba aceluiași Marian Vasile, iar sus-numiții vor da iarăși „pasărea din mână pe Vâlcovul de pe gard!”
PS. Incitant # Incitatus
 
Horia Răduinea
Slatina – OLT

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Matei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.