Acasă Actualitate De ținut minte! Astăzi, doar Albotă! Emil…

De ținut minte! Astăzi, doar Albotă! Emil…

407
 
Multă vreme, autoritățile politice de la Olt au cerut votul de la cetățeni pentru că doar astfel există șansa ca județul să poată fi reprezentat, la nivel de vârf, în structurile guvernamentale ale statului. În 2012, celor din puterea de atunci, chiar le ieșise. Oltul avea doi miniștri, secretari de stat fără număr, șefi de agenții guvernamentale, din noi în doi, câte unul de-al nostru.
Timpul a trecut, iar de toată această construcție, în 2015, cu mult înainte de căderea Guvernului Ponta, s-a ales praful. Cine își mai amintește astăzi că Vâlcov era ministru la Finanțe, iar Jianu la Întreprinderi Mici și Mijlocii?
Au venit acasă, pe rând, sau în grupuri mici de câteva persoane, iar de toate proiectele Oltului, asumate atunci, s-a ales cam ce se alege de o frunză-n vânt… Ca o mișcare de rezistență împotriva acestui eșec politic, pe care nu și-l asumă nimeni, Oltul de astăzi este reprezentat, la nivel guvernamental, de un om pe care echipa amintită mai sus nu l-a vrut sub nici un chip. E vorba de Albotă. Emil Albotă. Ministru secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării Științifice, acolo unde, într-o guvernare tehnocrată, Emil Albotă este borna de rezistență a județului Olt. Mai presus de PNL, PSD și toată armata de pulifrici care credeau că lumea este a lor.
Și, un amănunt de ținut minte: Emil Albotă nu face parte din proiectul „Oltul puternic”…

1 COMENTARIU

  1. Ofertă de muncă! Selectăm colaboratori în vederea desfășurării unei activități la domiciliu. Dacă deții cunoștințe minime de navigare pe internet și ușurință de lucru cu fișiere pdf și word, alătură-te echipei noastre. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here