CLIPE DE NISIP
Pentru fiecare vine clipa. Pentru fiecare spatele se rupe în aplecări scrâșnite. Doar pașii se aud călcând pe flori. Și nu e nimeni să-i audă. Nu e nimeni să ne vadă clipa. Clipa când ne scuturăm copacii de amurguri. Clipa când fiecare plânge în pumni. Și tace. E dureroasă seara. Ți-aduce aminte de țărâna ta. Nu râzi. N-ai cum să râzi. Poți râde cu nisipu-n dinți? Poți îngheța marea în ninsori de prun? Zac vorbele în straturi de argilă neagră. Și suntem lași. N-avem curaj să scriem pe pământ. De ce?
Nicolae Tița
7 mai 1997
AM ȘI UITAT
Îți cad toamnele din ochii fără soare. Cad ca o ploaie de întrebări. La fel ca tine, în brațele-mi aprinse de așteptări. În palme îți curge vremea desfrunzită. Cad anii noștri uscați pe aripile-mi frânte. Am și uitat de când n-am mai zburat cu tine. Am și uitat de când m-ai părăsit printre tăceri și lanțuri. Să nu vorbim de iernile ce cresc în noi. E atâta liniște sub gheața ce ne leagă alb. Atâta poezie printre sloiuri. Ninge cu cioburi din iubirea noastră spartă. Ninge. Și trupul de zăpadă îți miroase a ghiocei.
Nicolae Tița
20 septembrie 2000
în Cronici Albastre,
editura ANOTIMP, Slatina 2000
