Acasă Cultură Între istoric şi poveşti nu există ziduri. Elena Sîrghie, autoarea unei cărţi-document:...

Între istoric şi poveşti nu există ziduri. Elena Sîrghie, autoarea unei cărţi-document: „În spatele zidurilor – Poveşti şi povestiri slătinene”

530
Vineri, 11 decembrie 2015, foaierul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina a devenit neîncăpător. De la reprezentanţi ai administraţiei locale, directori de instituţii, sau reprezentanţi ai mass-mediei locale la pasionaţi de istoria locală, toţi au fost prezenţi la lansarea cărţii-document istoric: „În spatele zidurilor – Poveşti şi povestiri slătinene”, semnată de profesorul de istorie Elena Sîrghie, soţia jurnalistului Dumitru Sîrghie.
 
File de poveste… din spatele zidurilor

Editată în condiţii grafice excepţionale, cartea prezintă poveştile din spatele a 58 de „ziduri”, în 423 de pagini. Cartea este dedicată nepoţilor Elenei Sîrghie: David şi Sara. Autoarea a lucrat foarte mult la această carte, analizând foarte multe documente de la instituţii de referinţă precum: Serviciul Judeţean al Arhivelor Statului Olt sau Muzeul Judeţean Olt. Pe lângă aceste documentări, cel mai important era să afle poveştile de la proprietarii caselor prezentate în carte. Uşile „zidurilor” au fost deschise în faţa curiozităţii istoricului şi, astfel, cele mai frumoase poveşti ale istoriei Slatinei au putut fi scrise cu cerneală tipografică şi legate în copertele unei cărţi, care are aceeaşi valoare ca cea mai cunoscută monografie a urbei Slatinei: „Monografia oraşului Slatina”, scrisă cu iubire de George Poboran, acum mai bine de 100 de ani.

„Cartea conţine poveştile a peste 50 de case. De ce poveşti şi povestiri? Pentru că unele chiar sunt poveşti, dar sunt şi povestiri. Am stat de vorbă, am mers la Arhive. A început în urmă cu vreo 6, 7 ani, cu un album, care a reprezentat proiectul Colegiului „Radu Greceanu”. Ideea era să conservăm imaginea caselor vechi, pe cât se poate, pentru că observam că se degrada această imagine”, a spus Elena Sîrghie.

La evenimentul de lansare, lângă autoarea cărţii s-au aflat: jurnalistul Dumitru Sîrghie, viceprimarul municipiului Slatina, Cristi Bircea, prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu şi directorul Bibliotecii Judeţene, Florian Cârstea, iar muzica a fost asigurată de trupa locală de folk „Alutus”. Dar cei mai importanţi invitaţi au fost membrii familiei sale.

1 COMENTARIU

  1. Cea mai solicitata oferta de lucru online! Suntem in plina ascensiune si suntem cei mai cautati! Oferim celor interesati posibilitatea unei colaborari online, part-time, la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision. Cerem: cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word, de folosire a emailului. Sunt necesare calculator si conexiune la internet. Asiguram instruire gratuita si pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa ceara detalii la adresa de email: mariannicolae96@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.