România nu e un butoi cu pulbere de ieri, de astăzi… E o țară în care s-au acumulat atâtea frustrări în ultimii ani, încât era nevoie de o scânteie! Așa a fost și în decembrie 1989: tot o scânteie a aprins și a schimbat modul de a fi al celor care și-au dat seama că au dreptul la liberă exprimare. Atunci a căzut un sistem, s-a schimbat o lume. Rapid, în câteva zile. Cu vărsare de sânge. Cu autori neidentificați. Cu un dosar clasat.
De data asta, după tragedia din clublul cu nume predestinat, Colectiv, strada a luat din nou puterea. Nu le dau dreptate celor care spun că e manipulare, că undeva, în spate, e cineva. Teoriile consipației sunt scuze, de cele mai multe ori. Altfel, trebuie să pricepem un lucru: atunci când se va liniști, așa cum s-a întâmplat în 1989, lumea nu va mai fi la fel! Chit că elemente din sistem vor mai rămâne o vreme în noua tranziție. Cu toții simțim asta, iar războiul împotriva statului a început. Însă, lucrurile trebuie judecate rațional, degajat de toate presiunile și amenințările momentului.
Haideți să începem să privim cu atenție strada, oamenii și protestele lor. Acum 26 de ani s-a instaurat o nouă lege prin intermediul străzii. Între timp s-a dovedit că strada nu a ales chiar atât de bine. Mai târziu, tot cu ajutorul aceleiași forțe, în 2012, revoltată pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, Elena Udrea și… continuați dumneavoastră lista cu toți cei în cauză, domnia-sa, Strada, l-a adus la putere pe Ponta. Atunci, dacă cineva ar fi spus că e periculos amestecul presiunii publice în transferul de putere, ar fi fost linșat, aruncat peste graniță, la bulgari, vorba unui mamifer liberal din Parlamentul României. Calimente, îl cheamă. Profesor de sport, la bază…
Acum, din nou nestatornică, dornică de sânge, aceeași numită, Strada, evident, l-a aruncat pe Ponta în coșul de gunoi al istoriei. Chit că de acolo, personajul, la câteva ore după ce a fost debarcat, face clăbuci pe tema unei creșteri economice, de a-i crede că a venit cu bani de acasă cât timp a fost prim-ministru. Oprea, Piedone, oameni care astăzi chiar au nevoie de coloană oficială să meargă pe stradă, pentru a nu fi linșați…
Între 2012 și 2015 a rămas, ciudat, în picioare, Raed Arafat. Aici, autorii teoriei conspirației știu ei ceva. Haideți să fim prudenți cu mișcările de stradă! Să le respectăm cererile, să-i privim cu simpatie pe cei de acolo, pe primii ieșiți în piață, fără pancarde făcute dinainte, dar, mai departe, știe cineva ce urmează? Ce dăm jos? Ce punem în loc? Cine vine să-și asume și dacă avem cele mai bune intenții sau un plan bine lucrat în laboratoarele unor instituții despre care nici nu știm că există?
Repet, sau o spun prima oară: actuala clasă politică are o problemă de identitate. E falimentară, să folosim o lozincă la modă. Dar, și aici, puțină prudență nu strică! Nu cumva noi, cetățenii revoltați de astăzi, suntem cei care i-am votat pe… expirați cu mâinile și conștiințele noastre? Iar în acest caz… iar nu mai e nimic de zis. Poate de făcut de acum încolo!
N.A. Aș face un apel la bunul simț al deputatului Gigel, de la vechiul PNL, ajuns parlamentar de două ori, cu ajutorul neprecupețit al PSD: să-i roage pe activiștii de la partidul său să nu protesteze „spontan” după un calendar bine organizat, în fața Prefecturii Olt! Efectul s-ar putea să fie invers. Iar inteligența slătinenilor e mult peste ceea ce crede trabucul domniei-sale…
