Acasă Administrație Brebeni. Nicolae Truică, un primar dedicat interesului public

Brebeni. Nicolae Truică, un primar dedicat interesului public

772
 
E clar pentru multă lume. Comuna Brebeni a pierdut startul dezvoltării, imediat după 1989. N-a mers ceva în administrația locală, iar mai bine de două decenii, aici s-a bătut pasul pe loc. Undeva a fost un blocaj. În 2004, lucrurile păreau că intră pe un făgaș normal. Numai că, nici atunci nu s-a întâmplat așteptata schimbare.
 
După ultimele alegeri, cele din 2012, prin incapacitatea fizică de a-și mai asigura mandatul, fostul edil a lăsat administrația locală pe mâna lui Nicolae Truică. Și, ceea ce nu au reușit alții vreme de decenii pare că se împlinește la Brebeni într-un timp foarte scurt.
Luându-și în serios rolul de edil al comunei, Nicolae Truică s-a apucat de rezolvat principalele probleme ale comunei. Așa se face că astăzi, investițiile publice în Brebeni sunt o certitudine și proiecte ample în curs de realizare. Nicolae Truică a acceptat cu greu să vorbească despre faptele sale, iar, convins într-un târziu, a considerat că ceea ce face ține de normalitatea unei funcții publice corect asumată.
 
Alimentarea cu apă în Brebeni, o investiție amplă, care merge înainte
Până în 1989, Brebeniul beneficia de o rețea de alimentare cu apă, realizată la standardele acelor timpuri. Proiectată defectuos, fără a fi un sistem integrat, investiția a fost ulterior abandonată. Iar după mai bine de două decenii de tranziție s-a decis realizarea unei investiții noi. Proiectul este major, iar despre el primarul comunei Brebeni, Nicolae Truică spune următoarele: „În momentul de față, vă pot spune că proiectul de apă și canal este în derulare, lucrările au depășit jumătate… Avem conductele băgate, valoarea se ridică la aproximativ 70 de miliarde, iar cota noastră de participare este de aproape 7 miliarde. Așteptăm o nouă tranșă de la Fondul de Mediu, am stagnat puțin, dar îi asigur pe cetățenii din Brebeni că suntem în grafic și că vom termina lucrările în timpul pe care ni l-am propus. De asemenea, avem bazinul în stare bună, iar apă este la 120 de metri adâncime, acolo, în pantă, unde avem trei puțuri. Sunt puse acolo pentru că apa este mai bună și nu e afectată de nitriți sau nitrați, cu toate că această grijă nu mai există, având în vedere că vom avea și stație de clor, atât de necesară”.
Cel mai probabil, investiția va fi efectiv funcțională, predată la cheie cum se spune, în 2017, atunci când locuitorii comunei Brebeni vor beneficia de apă plată la robinet.
 
Renovarea căminului cultural, un proiect care nu este abandonat
Din păcate, urmare a deciziilor nu tocmai fericite luate de fostele administrații de la Brebeni, căminul cultural din localitate nu este în cea mai fericită stare. Aici, proiectele primarului Nicolae Truică vizează refacerea acestei investiții într-un timp rapid și-n interesul oamenilor din comună: „Pentru moment, Căminul Cultural nu se află în starea dorită, și asta pentru că, din diverse motive, nedorite de noi, am fost nevoiți să amânăm lucrările. Cu toate astea, avem proiectul aprobat, se ridică la 7 miliarde și așteptăm din clipă în clipă să demarăm lucrările. O altă problemă ar fi că-n ultima vreme nu reușim să comunicăm cu proiectantul angajat cu mulți ani în urmă pentru această lucrare. Căutăm soluții, iar dacă nu reușim cu el, fie ne căutăm alt proiectant, fie ne integrăm prin Grupul de Acțiune Locală Vedea-Găvanu-Burdea. Așadar, speranțe există și într-un fel sau altul vom face ceea ce trebuie pentru Căminul din fața primăriei. Păcat că pasul acesta nu s-a făcut la început, atunci când, prin GAL, multe primării și-au luat excavatoare și alte lucruri necesare lucrărilor de întreținere curentă.”.
 
Brutărie comunală la Brebeni și-un pod trainic peste Dârjov
Pare de necrezut, dar este, totuși, o altă realitate. La Brebeni, în aceste zile, se fac probele tehnologice la o brutărie unde acționar este consiliul local. Este prima investiție de acest gen, care va fi dată în folosință în jurul datei de 15 noiembrie a.c., în județul Olt. Este un proiect de care primarul Nicolae Truică este pe deplin legat, a crezut în el, iar aici vor fi asigurate locuri de muncă pentru oamenii locului, în timp ce pâinea va fi furnizată cetățenilor comunei într-un flux normal de distribuire, garantat până în sărbătorile de iarnă: „Recent am făcut o brutărie-patiserie, vizavi de Poliția din Brebeni, în valoare de 4,6 miliarde. Suntem în lucrări avansate, aparține Consiliului Local, în baza unui parteneriat cu mai multe primării din țară, iar principalul ordonator estre Primăria Hârlău. Fiecare a făcut ce a vrut, noi am făcut o brutărie. În grupul țintă sunt 21 de oameni, dar pentru moment vor fi doar 10 persoane care vor activa aici. În ceea ce privește inaugurarea, noi ne-am propus să aibă loc luna aceasta, pe data de 15. Acum se fac teste, se încinge cuptorul, se fac probe cu un băiat de la Sibiu și chiar s-a făcut o pâine de calitate foarte bună”.
 
Primarul Nicolae Truică și-a asumat la nivelul comunei Brebeni o altă investiție pe care primarii anteriori au promivat-o în campanii electorale, de care au uitat imediat: (…) Un alt proiect cu care ne mândrim este podul făcut peste Dârjov, în octombrie 2014, într-o lună de zile. Este un pod rezistent, în valoare de 4,5 miliarde, 3 miliarde de la guvern, 1 miliard și jumătate de la bugetul local, un pod făcut din beton, construit de la zero, astfel încât să nu mai fie probleme ca-n anii ce au trecut, atunci când s-au adunat gunoiae pe sub el și i-au dat foc. Având în vedere că există și locuințe acolo, pe celălalt mal, era greu de pătruns în caz că venea salvarea sau oamenii vroiau să-și folosească mașina pentru diverse nevoi”.
Mai mult, podul permite accesul tuturor celor care vin la Brebeni să ia apă plată de la cișmeaua de la baza dealului. Acolo unde curge natural un izvor căruia i s-a dus vestea prin județ.
 
Intabulare funciară pentru toată comuna Brebeni. Proiect în curs de finalizare
Ajuns primar al comunei Brebeni, Nicolae Truică a supravegheat personal modul cum se desfășoară în localitate intabularea proprietăților funciare deținute de locuitorii comunei, proiect desfășurat gratuit în cadrul unui program național, unde în urmă cu ani Brebeniul a fost selectat să facă parte. Nu a fost ușor. La un moment dat, lucrurile păreau că se complică, dar astăzi ele sunt aproape de final: „Cărțile funciare sunt făcute pe programul C.E.S.A.R., Primul Meridian a terminat tot ce avea, mai exact firma a trimis la București documentația, dar acolo s-au împotmolit, și asta pentru că Guvernul României a promis că le dă bani și după le trimit în teritoriu. Nu s-a făcut lucrul acesta, dar avem promisiuni că până la sfârșitul anului le vor da drumul. Așteptarea cetățeanului e mare pentru că oamenii vor mai repede aceste documente esențiale fără de care nu-și pot vinde proprietățile. Însă, sunt optimist și văd o rezolvare rapidă”.
Așadar, Nicolae Truică se arată încrezător și e dispus să meargă personal la București pentru a-i sensibiliza pe decidenții de acolo în rezolvarea acestei situații blocată, deocamdată, într-un hățiș birocratic…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.