Acasă Politic La UNPR Olt, tinerii artişti expun cu scop. Cu scop umanitar

La UNPR Olt, tinerii artişti expun cu scop. Cu scop umanitar

325
Vineri seară, cu începere de la orele 19.00, a avut loc debutul unei expoziţii inedite, care se întinde pe trei zile. Tinerii din UNPR au pus la dispoziţie sediul pentru ca tinerii artişti slătineni să îşi expună operele. Fie picturi, fie vase de lut, fie goblenuri. Scopul acestui eveniment, intitulat sugestiv „Universuri, Nuanţe, Pasiune, Realism” a avut şi un scop umanitar. Organizaţia de Tineret a UNPR Olt vrea să strângă bani pentru cele două fete lovite cu maşina pe strada Cornişei şi care se află în comă. La eveniment au fost prezenţi ministrul secretar de stat Emil Albotă, senatorul Teiu Păunescu, Jenel Cpilău, precum şi Cosmin Ciorei, preşedinte al tinerilor uneperişti din Olt, Diana Dobrescu, preşedintele studenţilor uneperişti şi Ştefan Gibea, preşedintele Organizaţiei de Elevi. Expoziţia va fi deschisă până duminică 25 octombrie, orele 12.00.
 
Emil Albotă: „Tinerii au o valoare incontestabilă şi incomensurabilă”
După eveniment, ministrul secretar de stat, Emil Albotă, a scris pe pagina sa de pe platforma de socializare un mesaj de felicitare pentru tinerii care şi-au expus lucrările:
„Universuri, Nuanţe, Pasiune, Realism. Reformulat, arta de a fi artist, lecţie predată cu responsabilitate, implicare şi dăruire de tinerii progresişti. O lecţie la care am participat cu interes şi pe care am învăţat-o la rândul meu seara trecută în cadrul unui vernisaj de artă iniţiat şi organizat de cei mai tineri politicieni ai noştri, cu cei mai tineri artişti din urbea noastră. Am văzut pasiune, am cunoscut talente şi, peste toate, m-am convins, o dată în plus, că tinerii au o valoare incontestabilă şi incomensurabilă. Este meritul lor şi datoria noastră să îl recunoaştem! Felicitări!”.
 
Ion Toma: „Tânăra generaţie dispune de toate calităţile necesare pentru a schimbă România în bine”
Deşi nu a fost prezent la evenimentul din sediul formaţiunii politice, senatorul Ion Toma, preşedintele UNPR Olt a ţinut să transmită un mesaj prin intermediul unei reţele de socializare. În mesajul său, senatorul îşi exprimă mândria faţă de tinerii de perspectivă, care au expus lucrări inedite în sediul de la „Vacanţa” din Slatina.
„Se spune despre artă că este fiica libertăţii, şi punerea în opera a adevărului. Pentru tinerii artişti, libertatea şi adevărul nu reprezintă altceva decât unica manieră de a trăi, asumată fireasc şi plenar. Tinerii artişti sunt o sursă de inspiraţie pentru oricine, un exemplu de nonconformism şi o dovadă incontestabilă a faptului că talentul curat, şlefuit printr-o pregătire temeinică, reuşeşte întotdeauna să ajungă la sufletul oamneilor, a iubitorilor de artă de pretutindeni. Începând de vineri, de la ora 19:00, şi până duminică, la ora 12:00, la sediul UNPR din Slatina, veţi avea posibilitatea de a cunoaşte operele realizate de un grup de tineri artişti autohtoni, extrem de talentaţi şi plini de entuziasm. Aici veţi putea participa la expoziţia organizată de tinerii UNPR-işti, intitulată «Universuri, Nuanţe, Pasiune, Realism». În cadrul expoziţiei veţi putea admira vase din lut, pictură, grafică, goblenuri şi fotografie, opere inedite realizate de 25 de artişti aflaţi la început de carieră. Totodată, profitând de acest context artistic deosebit, tinerii uneperişti, împreună cu artiştii participanţi, lansează tuturor vizitatorilor invitaţia de a contribui, aşa cum consideră, în ajutorarea unor victime ale unui accident de circulaţie extrem de grav, a căror stare de sănătate este în acest moment critică.
Iată că tinerii noştri sunt deopotrivă implicaţi, talentaţi, responsabili şi determinaţi să reuşească! Atât din punct de vedere profesional cât şi uman, dau dovadă că tânăra generaţie dispune de toate calităţile necesare pentru a schimbă România în bine. Dragii mei, sunt mândru de voi, şi vă felicit pentru iniţiativă! În acelaşi timp, îi invit pe toţi iubitorii de artă din Slatina, să ne viziteze, şi să cunoască tineri artişti de mare perspectivă! Bravo!”, este mesajul senatorului Ion Toma, pentru tinerii implicaţi în eveniment.

9 COMENTARII

  1. INCONTESTABIL demagogia UNPR este INCOMENSURBILA! John Two-Faced are dreptate. Tineretul asteapta, cu dezinteres, apropiata iesire a Domniei Sale de pe scena. Ne este dor de interventiile „intelectualiste” ale lui Emil Parrot Mot.

  2. ” se spune despre arta ca este fiica libertatii , si punerea in opera a adevarului ” . De ce va bateti joc de acesti tineri? In loc sa veniti cu un proiect prin care Slatina sa se mandreasca cu o BIBLIOTECA in care sa -i ” gasim” pe Shiller si pe Heidegger, va dedati la compilatii grosolane .Vom reveni . Poate dezbatem tema la sediul UNPR in prezenta cuplului de intelectuali Toma& Albota.

  3. Iata , Domnule Toma, cum sta problema :
    “ Lasand sa survina adevarul fiintarii ca atare, intreaga arta este , in esenta ei, Poezie (Dichtung). Esenta artei, in care isi afla temeiul deopotriva opera de arta si artistul, este punerea –de-sine-in-opera a adevarului. ( 1995, Originea operei de arta, p 99,Humanitas)

    “ All art, as the letting happen of the advent of the truth of beings, is as such, in essence, poetry. The essence of art, on which both the artwork and the artist depend, is the setting-itself-into-work of truth. “ ( 1992, Basic writings, p 197 , ed. DAVID FARRELL)

    Vom reveni asupra temei despre „adevar si libertate”…
    Indiciu: ” The essence of truth is freedom.” ( On the Essence of Truth, Heidegger)

  4. 1)”„Se spune despre artă că este fiica libertăţii, şi punerea în opera a adevărului.”
    2) „Se spune despre UNPR că este ffiul PCR , şi punerea în opera a minciunii. ”

    Iata singura intrebare , dintr-un cestionar cu 100 itemi, la care toti elevii au raspuns corect.
    Q: Ce valoare de adevar au aceste propozitii?
    A; 1= FALS; 2) ADEVARAT

  5. Iata ce mi-a transmis un profesor de la un liceu de elita local:
    Domnule Rusu, un elev mi-a atras atentia asupra unei carti gasite in biblioteca scolii, Chemins qui ne mènent nulle part ( Hedegger, Idées / Gallimard, NRF, trad. Wolfgang Brokmeier, 1962 ). Cartea era pe masa bibliotecarului, dovada ca fusese citita recent. Tocmai atunci a intrat Directorul scolii . Acesta i-a recomandat-o, spunandu-i ca-l va ajuta sa “parasesca pestera”. Elevul , mirat, a imprmutat-o. I-a atras atentia un semn de carte la PAGINA 84. Acolo, doua pasaje, erau subliniate cu creionul :

    „En tant que mise en oevre de la vérité, l’art est Poème.” si ceva mai departe „L’essence de l’art, c’est le Poème. L’essence du Poème, c’est l’instauration de la vérité. ”
    Nu-si gasea linistea. Parca citise ceva asemanator, o compilatie desigur. L-a intrebat pe un prieten. Raspunsul clarificator a venit cu promptitudine: “ L-am vazut pe Dnul Toma, de la UNPR, cu aceasta carte in mana.

Dă-i un răspuns lui Am primit la GRIP Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.