Pe Valea Oltului, păstrând firul râului, intersectată de drumul care duce spre Islaz, acolo unde are loc marea împreunare dintre Olt și Dunăre, în drumul comun spre mare, se află comuna Rusănești. Undeva, la mijlocul lungului număr al satelor ce se înșiră unul după altul, arătând trecătorului oamenii gospodari ce-și câștigă, cu demnitate, existența din lucratul câmpului, dar și din nobila artă a legumiculturii.
Aici, la Rusănești, din 2000 încoace, destinul localității, al bunului mers al interesului public este în mâna primarului Alexandru Chirea. După ani petrecuți la Vagoane Caracal, după o experiență de viață dobândită într-o comunitate industrială, acesta a înțeles că vine un timp când trebuie să întorci celor de acasă priceperea ta…
În cele două sate ale comunei – Rusănești și Jieni, locuiesc astăzi peste patru mii de suflete, iar populația, îmbătrânită până mai ieri, pare să aibă o tendință de revigorare, semn că undeva, în plan demografic, se întâmplă niște schimbări aparte. Fie a dispărut mirajul străinătății, fie mulți își caută sursa de trai din exploatarea intensivă a pământului.
Rusăneștiul de astăzi este o comună cu probleme, cu nevoi, căci, o privire realistă lasă loc de mai bine, ori de câte ori cineva încearcă să tragă o linie de separare între ce s-a făcut și ce ar mai fi de acum încolo. Aici, administrația locală, condusă de Alexandru Chirea, e un partener al cetățenilor, iar asta se vede din acțiunile publice, din ceea ce primește locuitorul comunei de la cel aflat în fruntea semenilor săi…
Modernizarea școlilor din localitate, o certitudine
În jur de 400 de copii învață la Rusănești, în școlile localității. Spații mari, înființate în urmă cu câteva decenii, atunci când ponderea demografică era cu totul alta. Chiar și așa, astăzi, gradul de ocupare e unul satisfăcător, iar în incinta unităților de învățământ din localitate sunt asigurate condiții normale de studiu, cât și de confort educațional. Grupuri sanitare interne, integrate în clădirile unităților școlare, alimentate cu apă curentă, surse de căldură pentru timp de iarnă, date de componentele unui sistem centralizat, asigurat cu centrală proprie, înlocuindu-se astfel tradiționalele sobe din vremurile de altă dată. Atunci când, fie lemnele erau ude, fie întorcea viscolul fumul înapoi pe coș.
Mai mult decât atât, la modernizarea continuă a școlilor se lucrează. Iar asta se vede la tot pasul. Alei delimitate, spații de tranzit și de joacă asigurate, încât securitatea individuală a copiilor să nu fie nicio clipă pusă la îndoială. Contează ca cei care vor să vadă, și poate și cei cu simț critic, să sesizeze aceste aspecte de bună practică și de dezvoltare a infrastructurii școlare din Rusănești.
Unul din cele două microbuze școlare Mercedes din județ e la Rusănești
Să nu creadă nimeni că unui primar de comună îi poartă cineva de grijă, că într-un fel sau altul, decidenții din consiliile județene, de prin ministere și agenții guvernamentale pleacă dimineața la serviciu gândind ce pot face pentru satul românesc. Nu e deloc așa! Fiecare se descurcă așa cum poate, iar în spatele acestui „cum poate” se ascund adevărate patimi personale asumate de edilii care vor, într-adevăr, să facă ceva acolo unde au fost investiți cu responsabilitate, prin votul cetății.
La Rusănești, unul din cele două microbuze școlare Mercedes, alocate la nivelul județului Olt, e destinat copiilor din localitate, pentru a le asigura acestora transportul facil de acasă la școală și înapoi. Aici, intervențiile făcute de primar au dat roade, iar rezultatele se văd cu prisosință.
La sala de sport se lucrează din nou. Trainic și repede
Unul dintre obiectivele asumate în urmă cu ani de către primarul de la Rusănești, Alexandru Chirea, a fost o sală de sport civilizată, unde copiii din comună să aibă aceleași drepturi la mișcare, precum cei din zona urbană. După demararea proiectului, în urmă cu ani, cu surse și resurse proprii, investiția a intrat în proceduri finale de execuție. În prezent, o firmă autorizată desfășoară aici lucrări specifice de amenajare a incintei, iar fiecare legătură dintre elemente (sudură) e luată la mână de cei care vor finaliza în câteva luni investiția.
Va fi o sală modernă, cu o capacitate de 150 de locuri, cu o rețea proprie de spații de tip vestiar, grupuri sanitare independente, racordate la o rețea proprie de alimentare cu apă și de evacuare a celor folosite…
O sală de festivități destinată locuitorilor comunei Rusănești
La Rusănești, după 1989, nu s-a împărțit totul cărămidă cu cărămidă, așa cum s-a întâmplat prin alte locuri. Patrimoniul public a fost, într-o măsură destul de mare, salvat de vicisitudinile vremurilor de atunci. Așa se face că, în prezent, aici funcționează o sală de festivități destinată situațiilor când au loc evenimente în viața omului de zi cu zi. Și nu sunt astfel de puține momente când oamenii locului apelează la serviciile acestui spațiu de utilitate publică. Au și ei dreptul, locuitorii satului românesc, la condiții decente atunci când vine vorba de o nuntă, spre exemplu, căci, trebuie să o recunoaștem, timpul nunții la cortul tradițional a apus, iar de multe ori, o asemenea investiție nu asigură confortul și pretențiile tinerilor din satul românesc. Așa se justifică această sală de festivități de la Rusănești…
Un gard nou la cimitir…
Cu surse și resurse proprii, folosind o societate de utilitate publică, la Rusănești investițiile în ceea ce oameni au imediat nevoie se realizează conform așteptărilor. Pe lângă un gard nou, împrejmuitor la cimitirul din localitate, din elemente prefabricate din beton, se realizează componente ale locurilor de veci. Iar o asemenea investiție este furnizată cetățenilor la prețuri rezonabile și în timp optim, pentru ca aceștia să nu mai fie puși în dificultate atunci când au nevoie de un asemenea spațiu, unde să-și conducă pe ultimul drum pe cineva drag.
O piață agro-alimentară, mai mult decât corespunzătoare
Deși locuitorii comunei stau mai departe cu produsele la vânzare, pe marginea drumului, la Rusănești, administrația locală pune la dispoziția celor interesați o piață agroalimentară dotată atât cât să asigure confortul comercianților, cât și al cumpărătorilor. Aici sunt suficiente spații de depozitare, de desfacere, cât și căi de acces facile, prin care cetățenii pot utiliza această investiție. Mai mult decât atât, acest servciu este oferit în condiții de acces maxim, iar dacă astăzi oamenii vin mai greu la piață, e poate pentru că, așezați pe marginea drumului, consideră că în acest fel vând mai repede și mai scump. Însă, din păcate, acolo, în zona de trafic a drumului național nu înțeleg că își pun viața în pericol, iar astfel de accidente au mai existat până acum.
Un nou acoperiș pentru Școala cu clasele I-VIII Rusănești
E una dintre cele mai vechi slădiri de utilitate publică din zonă. Școala cu clasele I-VIII din Rusănești este, în prezent, întreținută corespunzător, iar elevii de aici se bucură de tot confortul educațional întâlnit și în alte locații asemănătoare. Numai că, aici primarul Alexandru Chirea gândește și acționează. În sensul că va fi nevoie de o schimbare totală a acoperișului șubrezit de trecerea anilor. Până la urmă, țigla tradițională de Jimbolia, folosită acum mai bine de 40 de ani, a ajuns la un nivel maxim de folosință, iar generațiile de atunci, când școala a fost învelită, și-au făcut cu prisosință datoria față de timpul lor…
Investiția va fi finalizată într-un timp record, iar acest lucru va permite acestei clădiri să funcționeze ireproșabil, vreme de încă o jumătate de secol de aici încolo.
O ctitorie pentru eternitate. O nouă biserică la Rusănești
Să recunoaștem: pe Valea Oltului nu există destule biserici ortodoxe, care să se impună prin arhitectura deosebită a edificiului sau prin înălțime. Poate că oamenii locului, în decursul secolelor de existență a civilizației românești în acestă zonă au găsit mai greu soluții pentru așa ceva. La Rusănești, în centrul comunei, e aproape gata, după un deceniu de muncă susținută, de sprijin necondiționat din partea administrației locale, una dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult ortodox din zonă. Închinată martirilor brâncoveni, cei care la 1714 au dat jertfa supremă pentru credința ortodoxă, biserica din Rusănești e aproape gata.
S-a muncit greu, iar toate materialele de construcție duse la înălțime au fost ridicate prin forța brațelor de către localnici, cu ajutorul unui scripete banal, dintr-o roată de la o bicicletă dezafectată. Important e să vrei, să înțelegi că nu există obstacole care să-ți stea în cale, atunci când îți propui un lucru.
Certitudini. Perspective îmbucurătoare pentru viitorul Rusăneștiului
În satul principal, în Rusănești, în zona de mijloc a terenului extravilan, un drum pietruit de 9 kilometri, din sat până la canalul principal, deservește comunitatea locală care muncește pământ în zonă. Același lucru s-a întâmplat și la Jieni, unde, pe o lungime de 5 kilometri, s-a reabilitat principala cale de acces spre terenurile cetățenilor. Nu e puțin, în condițiile austerității generale. Mai mult, alimentarea cu apă și canalizarea, după ce Rusăneștiul a aderat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, sunt proiecte realizabile într-un termen scurt…
În schimb, tot aici, la Rusănești, iar acest aspect trebuie consemnat, peste o sută de locuri de muncă sunt asigurate de către firme ale membrilor familiei primarului Alexandru Chirea. Pe lângă venitul obținut de oamenii de acolo mai trebuie spus că unul dintre beneficiarii acestor investiții, în piața de muncă, este bugetul local. Un buget care încasează, anual, sute de milioane de lei, cuvenite din firmele respective. Nu e deloc puțin pentru o localitate cum este Rusăneștiul.
Domnu primar , in primul mandat jos palaria, ati fost unul dintre cei mai buni primari din judet, dar in celelalte mandate ati dezamagit complet( asa se intampla cand se amesteca afacerile cu politica) , sfatul meu este sa lasati pe altul mai tanar si mai capabil ca dvs sunteti depasit, nu cred ca mai sunteti in stare sa conduceti o comunitate….Lasati.ne va (LOCUITORII COMUNEI RUSANESTI) rugam frumos….
Sa începem cu ce a fost când Alexandru Chirea nu era aici: mocirla pe drumuri, scoli care stăteau sa cada încălzite cu sobe învechite, nunți făcute pe sant ,străzi înzăpezite , întuneric… si pot continua așa pana ramân fără cerneala. S au trezit unii ca vor la Primarie si nu mai știu ce sa mai inventeze negativ despre acest om. Ce se scrie mai sus este purul adevăr deși pt unii e foarte dureros. De ce sa catalogam un om greșit in condițiile in care Rusanestiul începe sa aibă străzi asfaltate, unități ale statului bine întreținute , buget pt dezăpeziri , buget pt întreținerea drumurilor din extravilan etc. ?Simplu ,câtva oameni, da da ,câtva …dintr- un motiv numai de ei știut denigrează numele Chirea si plătesc ziare sa scrie articole jignitoare la adresa sa. Pot face asta liniștiti sa si cheltuie banii in acest mod dacă altfel nu știu pt ca Primarul Chirea va rămâne Primar.
PS : pt Nelu Balama ai ținut 37 de neveste dacă faci nunta cu a 38 a….s ar putea sa ai loc gratis la Casa Albă , ce zici te bagi?
Ești penibil…..