Se apropie scadența. Deputatul Gigel Știrbu, președinte la comisia de Culturi din camera Deputaților, copreședinte la PNL Olt, trebuie să se țină de cuvânt și să pună pe masă rezultatul sondajului de opinie privind desemnarea candidatului liberal la Primăria Slatina! Pentru a nu interveni cineva să spună că Știrbu minte, că are ceva de ascuns. Termenul anunțării rezultatului de la sondaj și l-a asumat Știrbu pe persoană fizică, săptămâna trecută, atunci când, neîntrebat de nimeni, a vorbit pe subiectul în cauză. Surse liberale lansează ipoteza unui alt „B”. De data asta, Sorin Brătoi în locul lui Marius Bălașa. Brătoi ar fi cel mai potrivit! E un adversar al pesedismului din județul Olt, iar pozițiile sale publice sunt mai mult decât convingătoare. Mai mult, ca o delicatesă, acesta lucrează, ca director medical, la un spital aflat în subordinea Consiliului Județean Olt. Condus de PSD, evident. În aceste condiții, cei care își pun speranțele într-o competiție reală din partea PNL, pot să ia o pauză de somn. Până pe 11 iunie 2016! Sau, cine știe: aripa vechiului PNL, din noul partid liberal, o pune de un nou USL. Mai trebuie Preoteasa la Scornicești, în echipă cu Moisescu, și dăi înainte! Și cu Marian Tudorică, viceprimar liberal la Drăgănești, candidat împotriva pesedistului Pantelie Rotaru. Ar fi mai tare ca în 2012, când cu Ioan Ciugulea președinte, liberalii au scos cel mai tare scor la Olt, din istoria lor…