Acasă Politic Senatorul Ion Toma: discurs pentru naţiune

Senatorul Ion Toma: discurs pentru naţiune

125

Astăzi, la Iaşi, Secretarul General Adjunct al UNPR, preşedinte organizaţiei judeţene a progresiştilor olteni şi coordonator regiunea IV Sud-Vest Olteni, senatorul Ion Toma a participat alături de vicepremierul Gabriel Oprea, precum şi de lideri marcani ai formaţiunii politice, la reuniunea organizatiilor UNPR din regiunea NORD-EST. Senatorul este convins că anul 2016 va fi, în definitiv, anul în care progresiştii vor culege roadele efortului muncii asidue pe care cu toţii au depus-o până acum.

Acesta a susţinut un discurs în faţa colegilor de la Iaşi, pe care vil oferim spre lectură:

„Domnule Președinte Oprea,
Stimați colegi,
Dragi prieteni,

Suntem astăzi la mijlocul unui drum. În urmă stau încercările prin care am trecut, în față provocările cu care o să dăm piept până în decembrie 2016. Vă spun cu toată responsabilitatea că modul nostru de a face politică a câștigat. Ce spunea doar UNPR acum niște ani astăzi este literă de lege în toate marile partide ale României. Interesul național este mai important decât interesul de partid. Scopul politicii nu este războiul permanent, ci gestionarea păcii și a construcției. Oamenii te țin minte pentru ceea ce faci, nu pentru cum ți-ai jignit adversarul. Nu există dușmani politici, ci doar adversari. Pentru țară, poți trece chiar peste dezamăgiri și deiluzii personale: vanitatea pălește în fața mândriei de a fi român. Niciodată nu ne abandonăm partenerii, niciodată nu ne călcăm pe cuvânt. Muncim în fiecare zi pentru cei care muncesc și vor să muncească. Atât PSD, cât și PNL recită astăzi filosofia noastră politică. Iar acesta este un lucru bun. Salut intrarea României într-un timp al normalității, construcției și decenței. Și mulțumesc tuturor celor din partidul nostru, începând cu Președintele Oprea, care au avut curajul să facă și să spună ceea ce trebuie, atunci când nimeni nu dădea nicio șansă păcii în războiul politic româno-român. Vă mulțumesc, dragi colegi!

Dragi prieteni,

Vă spuneam că drumul este abia la jumătate. Felul nostru de a face politică a câștigat. Dar cum facem să câștige și UNPR Aici este provocarea următorului an și despre ea vreau să vă vorbesc. Nu este zi în care oameni valoroși să nu vină la UNPR. Nu este zi în care să nu mă bucur văzând că avem un nou coleg sau o colegă respectați nu doar în comunitatea lor, cât și de o țară întreagă. UNPR are astăzi o galerie politică formidabilă și sunt mândru să fac parte din această echipă. Avem primari, avem parlamentari, avem consilieri locali și județeni, avem profesioniști. Suntem nu doar a treia forță politică a României, dar suntem a Treia Cale în politica națională, devenită drum de neocolit pentru alți politicieni. În 2016, vreau să le închidem gura celor care încă se îndoiesc de noi. Civilizat, dar ferm, vreau să arătăm de ce suntem în stare. Așa cum am demonstrat în ultimii cinci ani că fără UNPR nu se poate, în 2016 vreau să săpăm în piatră acest gând: suntem stânca politici românești, la guvernare, în Parlament și în fiecare comunitate. Noi suntem partidul construcției și consensului în interes național. Dar o vorbă mare spune că, dacă vrei pace, atunci trebuie să te pregătești de război. Aceasta este dorința mea: să devenim în fiecare zi mai puternici, mai hotărâți, mai siguri de drumul nostru. Putem candida alături de PSD sau singuri. Putem câștiga alături de PSD sau singuri. Până când vom lua această decizie vreau să nu mai fie nicio urmă de îndoială că, indiferent de context, noi suntem un partid de peste 10%. Am toată încrederea că, alături de Președintele Oprea, vom consolida proiectul progresist în politica românească. Vă rog să munciți cu aceeași seriozitate și responsabilitate! Viitorul este al nostru, victoria ne este la îndemână. UNPR este și trebuie să râmână dirijorul politicii românești. Victorie!

Vă mulțumesc!”

1 COMENTARIU

  1. Este stiut ca UNPR pune pe primul plan INTERESUL NATIONAL. Astfel, au hotarat sa rezolve si problema FILIOQUE. Eram obisnuiti ,”ortodocsi” fiind, sa credem ca “duhul communist” purcede doar de la “tatal”=PSD.
    De curand am devenit “catolici”; acceptam ca “duhul communist” purcede si de la “fiul”PDS=UNPR.
    Iata ce intelegem pri “duh comunist”:
    1) Mentinerea unui climat necompetitiv in sistemul bugetar.
    2) Birocratie excesiva ce conduce la “lucrul de mantuiala”.
    3) Mariri salariale fara a face reforme (e.g. reforma retelei de licee tehnologice).
    4) Nerecompensarea corecta a performantei (e.g. poti sa nu-ti faci orele si sa ai GM).
    5) Risipa banului public (e.g. numarul imens de ore ce nu se efectueaza in invatamantul seral, sc. maistri, postliceala…).
    6) Invocarea propagandistica si denaturata a textelor biblice(e.g. discursul d-NULui Albota)
    7) Si multe altele…
    N.B. Vom reveni cu analiza asuprea enuntului:“Suntem astăzi la mijlocul unui drum”. Utilizarea indicatorilor nedefiniti ,fie ei temporali sau spatiali, este tipica discursurilor ce au la baza “duhul communist”.

Dă-i un răspuns lui Papa de la Toma Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.