Acasă Cultură Festivalul-concurs Inter Regio Fest Slatina, ediţia a II-a. Bătălia şcolilor populare de...

Festivalul-concurs Inter Regio Fest Slatina, ediţia a II-a. Bătălia şcolilor populare de arte începe

345

Festivalul-concurs Inter Regio Fest Slatina se află deja la ediţia a II-a, care va debuta luni, 21 septembrie şi se va încheia pe 23 seprembrie a.c. La acest concurs vor participa copii şi tineri de la Şcolile Populare de Artă şi meserii din judeţele Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Teleorman, Argeş şi Sibiu. Secţiunile în care concurenţii trebuie să arăte ce au învăţat de la indrumătorii lor sunt: actorie, balet, dans modern, dans popular, muzică clasică (vocală şi instrumentală), muzică uşoară (vocal), muzică populară (vocală şi instrumentală).

Deschiderea festivalului va avea loc luni, 21 septembrie a.c., la orele 10.00, când şcolile vor participa la o paradă ce va începe din faţa Consiliului Judeţean Olt şi se va încheia în faţa Casei de Cultură a Tineretului din Slatina. Prima zi a festivalului-concurs va fi destinată secţiunii „Actorie”. În cea de-a doua zi se va desfăşura Secţiunea „Dans popular”, iar ultima, cea a Galei, va fi destinată Secţiunilor de „Balet şi Dans Modern”.

„Festivalul-Concurs se adresează cursanţilor şcolilor populare, idee originală ce urmăreşte evaluarea capacităţii formativ-artistice şi stimularea interesului de initiere şi performanţă a tinerilor aflaţi sub indrumarea profesorilor şi meşterilor populari de specialitate.

Este deopotrivă şi un schimb cultural, ţinând cont de cele zece secţiuni artistice care comportă un anumit grad de solicitare din partea organizatorilor, colaboratorilor şi partenerilor implicaţi în acest eveniment cultural. Secţiunile de concurs stabilite prin regulament, sunt: actorie, balet, dans modern, dans popular, muzică clasică (vocală şi instrumentală), muzică uşoară (vocală), muzică populară (vocală, instrumentală şi tarafuri de copii), meşteşuguri populare (olărit, cioplit, cusut-ţesut), pictură, cine-foto. Premiile conferite celor mai bine pregătiţi la această ediție constă în diplome, sume de bani şi trofeul festivalului pentru fiecare secţiune. Jurizarea se va face de către profesorii care îşi reprezintă concurentul, iar preşedinţii de jurii vor fi, de preferinţă, dintr-un judeţ neutru ca participare, exceptând personalităţile – aici amintim prezenţa dirijorului etno-muzicolog şi folclorist Constantin Arvinte care a girat şi prima ediţie, dar şi prezenţa maestrului dirijor Marin Constantin şi, nu în ultimul rând, al actriţei de Comedie Andreea Doinea. Festivalul are prin anvergura sa o componentă regionala pe care dorim în viitorul an să o extindem la nivel naţional, urmând ca durata să cuprindă cinci zile de participare fiind vorba în acest proiect amplu de zece secţiuni artistice și aproximativ douazeci şi cinci de şcoli populare din județele României. Sperăm ca nivelul şi originalitatea festivalului să autosesizeze solicitudinea Ministerului Culturii cu care am putea angaja un parteneriat exigibil. Apreciem susţinerea Consiliului Judeţean Olt, a domnului preşedinte Paul Stănescu, a vicepreşedintelui Marius Oprescu, a municipalităţii, a colegilor directori din instituţiile culturale şi, nu în ultimul rând, a copiilor, părinţilor şi spectatorilor slatineni care se implică în eveniment. Sperăm ca în viitor să accentuam profilul cultural al proiectului, astfel încât să rămână ca un reper în conştiinţa publică, comparabil cu celebrul festival „Oltenii şi … Restu’ lumii” pe care îl şi premerge. Invităm slătinenii şi pe conjudețenii noştri să vină în număr cât mai mare la Festivalul „Inter Regio-Fest” pentru a-şi susţine tinerii concurenţii şi a degusta împreună din frumuseţile artei”, spune directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina, Viorel Pintea.

Alături de directorul instituţiei s-a aflat şi Mădălina Dozescu, profesor-coregraf la aceeaşi instituţie, cea care îi invită pe toţi slătinenii să participe la toate manifestările dedicate festivalului. Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este liber.

1 COMENTARIU

  1. E timpul sa faci bani! Foarte multi romani au fost surprinsi in mod placut de seriozitatea acestei oferte! Avem un sistem performant de instruire si oferim contract care sa garanteze plata rezultatelor! Deci, suntem extrem de seriosi! Vino in echipa noastra si pregateste-ti viitorul! Incepe sa castigi bani! Te invatam noi tot ceea ce trebuie sa faci! Pentru detalii, cauta-ne la adresa de email: hunyadicarmen@yahoo.com

Dă-i un răspuns lui carmen Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.