Acasă Administrație Primăria comunei Grădinari, fonduri europene în interesul cetăţenilor

Primăria comunei Grădinari, fonduri europene în interesul cetăţenilor

241

Primăria comunei Grădinari s-a concentrat în mod special pe sprijinul cetăţenilor care trăiesc din agricultura de subzistenţă, aceia care nu un au locuri de muncă, pe cei care se află în şomaj de lungă durată ori beneficiază de ajutorul social, să fie gata pentru noi forme de ocupare care să, le permit un plus de resurse financiare. Primăria comunei Grădinari a utilizat experienţa Centrului Cariere al Fundaţiei Ruhama pentru a accesa şi pentru a implementa proiectul „CARIERE – Forme noi de ocupare a persoanelor din mediul rural al judeţului Olt”, proiect cofinanţat din Fondul Social European.

Timp de peste un an, au fost create modalităţi noi de a-i atrage pe 378 de cetăţeni ai comunei, dinspre munca cotidiană de prin gospodăria proprie, spre activităţi care să-i pregătească pentru forme noi de ocupare, precum activitatea în baza unor contracte de muncă încheiate cu angajatori, ori munca independentă în calitate de persoane fizice autorizate. Astfel cetăţenii pot câştiga resurse financiare lunare, pot beneficia de sistemul contributoriu la pensiile publice, de sistemul de sănătate şi de alte măsuri de protecţie socială ce se acordă doar celor angajaţi sau activi pe piaţa muncii în formă independentă.

Trei noi meserii au prezentat interes pentru angajatori şi pentru cetăţeni, domenii pentru care au fost pregătiţi, sprijiniţi şi informaţi beneficiarii proiectului: (1) lucrător în comerţ; (2) lucrător în structuri pentru consctucţii; (3) frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist.  Astfel, 109 persoane au participat la programele de obţinere de competenţe în meserii noi. Au fost  organizate 2 grupe de pregătire în meseria de lucrător în comerţ, 1 grupă în meseria de lucrător în structuri pentru construcţii; o grupă în meseria de frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist. Suplimentar acestor meserii, competenţe trasnversale noi au fost furnizate unui grup mai larg de beneficiari din judeţul Olt, localitatea Fălcoiu şi Vitomireşti, competențe atreprenoriale, competenţe sociale şi civice.

”Suplimentar succesului celor 19 persoane din proiect care au început să activeze ca şi persoane fizice autorizate asigurându-se la sistemul de sănătate şi de pensii, suplimentar celor peste 20 de persoane care s-au angajat în câmpul muncii, pot să constat solidaritatea socială de care au dat dovadă cetăţenii comunei implicați în programele de formare de noi meserii. În timpul lor de practică, cursanţii în meseria de lucrător în structuri pentru construcţii au participat cu generozitate şi au construit o casă pentru una dintre familiile cele mai sărace ale comunei  – o familie cu 8 copii. De asemenea, au asigurat servicii de îngrijire personală  gratuite cetăţenilor comunei. Acest mod de a-i ajuta pe alţii în timpul procesului de formare profesională, este un model de bună practică.” a spus Mihai Ioana, primarul comunei Grădinari

Fiecare dintre persoanele care au participat activ în procesul de formare pentru ocupare pe piața muncii au beneficiat de subvenţii financiare între 200 lei şi 1.800 lei, iar persoanele care au decis să dezvolte activităţi independente au obţnut premii de 11.000 lei. Proiectul a utilizat un buget de aproape 1.300.000 lei. Parteneriatul public privat în accesarea fodurilor europene contribuie la fructificarea avanatajelor economiei de piaţă şi asupra dinamicii forţei de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.