Acasă Învățământ Rezultatele unui Bacalaureat epic în judeţul Olt: 57,11% promovabilitate, nicio medie de...

Rezultatele unui Bacalaureat epic în judeţul Olt: 57,11% promovabilitate, nicio medie de 10 şi trei licee cu „respinşi”

65
Perioada fierbinte a examenului maturităţii a luat sfârşit, iar cei care au participat, 3.718 la număr (din 4.077 de elevi înscrişi, 358 alegând să nu se prezinte), şi-au aflat rezultatele cunoştinţelor lor marţi, 7 iulie a.c, într-o zi toridă cu 37 de grade Celsius în termometre. În acest an, promovabilitatea a fost de 57,11 % înainte de contestaţii, cu 9 procente mai mult decât anul trecut. 2.124 de elevi au promovat acest examen, iar 1.589 de candidaţi au fost declaraţi respinşi. În anul 2014, rata de promovare a fost de 48,55% înainte de soluţionarea contestaţiilor, iar după asta, rata a crescut cu 1% – 49,51%. În anul 2013, rata de promovare în judeţul Olt a fost de 44,25%. Anul acesta a venit şi cu o supriză: nicio medie de 10, faţă de anul trecut când au existat cinci medii absolute. La examenul din acest an, în sesiunea de vară, nu au existat incidente majore, doar şase elevi, care au fost prinşi copiind, au fost eliminaţi.
 
Cea mai mare medie, la Caracal
Dacă nu există nicio medie de 10, există, însă, o medie, poate cea mai importantă din judeţul Olt: 9,96. Această medie a fost obţinută de eleva Andra Nuţă, absolventă a unui profil real, ştiinţele naturii, de la Liceul “Mihai Viteazul” din Caracal. Liceul în cauză a fost şi cel mai mare centru de examen din judeţul Olt, având 310 elevi care au susţinut examenul. Absolventa a optat pentru o facultate de pe pământ românesc, în timp ce alţii aleg să studieze în străinătate.
 
Cifrele sesiunii de vară
Pentru prima sesiune de Bacalaureat, cea de vară, s-au înscris 4.077 de elevi şi s-au prezentat 3.718, iar 358 au decis că e mai bine să nu se prezinte la examenul care schimbă vieţi. La capitolul incidente sau mici incidente, s-a aflat decizia de a elimina şase elevi (patru din promoţia 2015 şi doi din promoţii anterioare, care, conform metodologiei, pierd dreptul de a mai susţine examenul pentru următoarele două sesiuni), pe motiv că au fost prinşi copiind. Dintre 3.718 de elevi, 1.377 au obţinut note sub cinci, iar 640 de elevi au obţinut note între 7 şi 8, 386 de elevi au obţinut note cuprinse între 9 şi 9,99. Mai precis: între 6 – 6,99 (491 note), între 7 – 7,99 (640 note), între 8 – 8,99 (607 note) şi, între  9 – 9,99 (386 note). Procentele pe promoţii sunt următoarele: 63,09%, pentru promoţia din acest an şi  20,50% pentru promoţii anterioare. Trei este un număr trist în contextul liceelor care se laudă cu promovabilitate. Trei licee din Olt nu au niciun motiv de laudă. Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” – Caracal, Liceul Tehnologic – Izvoarele şi Liceul Tehnologic – Drăgăneşti-Olt sunt instituţiile de învăţământ care nu au avut niciun elev care să fi obţinut media minimă de absolvire a Bacalaureatului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.