Acasă Actualitate FC Olt. Povestea merge mai departe…

FC Olt. Povestea merge mai departe…

153
 
 
După ce în urmă cu două luni, deşi se aflau pe locul patru în play-off-ul Seriei a II-a din Liga a 2-a la fotbal, cu şanse mari de promovare, oficialii lui FC Olt anunţau retragerea echipei din competiţie, aducand argumente de ordin financiar, miercuri, 24 iunie 2015, suporterii formaţiei slătinene au primit şi o veste ceva mai bună. Mai exact, prin vocea preşedintelui Ivan, s-a făcut anunţul oficial conform căruia FC Olt va evolua din noul sezon în Liga a 3-a, având un singur obiectiv: promovarea în Liga a 2-a.
 
 
Conducere nouă şi planuri de viitor
 
Din start, trebuie spus că Dan Oprescu rămâne tehnicianul echipei şi în sezonul ce va urma. Decizia este corectă, chiar foarte bună, dacă ne amintim că datorită lui şi celor care i-au fost aproape, în ultimii ani, echipa locală a fost de două ori aproape de promovarea în primul eşalon al fotbalului românesc… Mai departe, potrivit preşedintelui Ionuţ Ivan, din noua conducere a celor de la FC Olt vor mai face parte, ca manager sportiv şi, respectiv, reprezentant al departamentului de marketing, Zoltan Erdei şi Andrei Petru. Primul, fost arbitru divizionar B, cel de-al doilea, un bun cunoscător al sportului rege, lider al galeriei care i-a susţinut, necondiţionat, pe fotbaliştii slătineni…
 
Aşadar, echipă tânără, planuri măreţe şi noi speranţe pentru suporterii unei echipe de fotbal ce a reprezentat, cu cinste şi cu onoare, sportul şi fotbalul din municipiul reşedinţă de judeţ. În concluzie, la Slatina, povestea merge mai departe!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.