Acasă Actualitate Oficial al Ambasadei Danemarcei, la Prefectură și Consiliul Județean Olt

Oficial al Ambasadei Danemarcei, la Prefectură și Consiliul Județean Olt

342
Prefectul Judeţului Olt, Silviu Neacșu, a primit miercuri, 13 mai 2015, vizita unei delegaţii a Ambasadei Regatului Danemarcei în România, condusă de Excelenţa Sa Ambasadorul Karsten Vagn Nielsen. Acesta a fost însoţit de Gabriel Rădulescu – Commercial and General Affairs Advisior, Ambasada Danemarcei, Lars V. Drescher – CEO DCH International Denmark, Morten Beider – CFO DCH International Denmark, Paul Soare – CFO Premium Porc Group România, Jacob Bruun – Production Manager Premium Porc Group România şi Adrian Iorgulescu – Permitting Manager Premium Porc Group România. Discuţiile s-au axat pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale, oaspeţilor fiindu-le prezentat potenţialul economic, investiţional, cultural şi turistic al judeţului Olt. Pentru atragerea investiţiilor directe în judeţul Olt, au fost abordate aspecte privind dezvoltarea dialogului instituţional între administraţia publică locală şi investitori şi sprijinul pe care autorităţile locale şi instituşiile publice îl pot acorda investitorilor străini. 
Reprezentanții DCH International și-au dorit, prin această vizită, reconfirmarea bunelor relații cu autoritățile locale și păstrarea unei legături permanente cu acestea, având în vedere că își doresc să investească în județul Olt pe termen lung. Președintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu, și-a arătat deschiderea și susținerea față de investițiile firmei DCH International și ale altor firme daneze interesate să investească în județul Olt.
N.A. Oare excelența sa, ambasadorul Danemarcei în România știe de sincopele reprezentanților Premium Porc, în relația lor cu mediul înconjurător? Sau îi crede pe români niște băștinași din Europa cea îndepărtată, la care merge cu vorbe frumoase și mărgele de sticlă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.