Acasă Actualitate Mircea Velica a adus Craiova Maxima la Izbiceni. Şi nu e prima...

Mircea Velica a adus Craiova Maxima la Izbiceni. Şi nu e prima dată

358
A fost, cândva, Craiova Maxima. O mare echipă. O „iubire alb-albastră”, „eterna terra-nova”… Au fost ani de glorie, în care, toată Oltenia, şi nu numai, trăia şi aştepta cu mare interes şi nerăbdare jocul echipei favorite…
 
Timpul s-a scurs, lumea s-a mai schimbat, şi, din păcate, echipa din vremea aceea a devenit istorie, iar astăzi, pe „Oblemenco”, cresc numai buruienile, în timp ce, altă Craiova – cu numele de CSU, joacă în prima ligă dorind să „fure” locul celei care a fost şi va rămâne, întotdeauna, adevărata echipă a fotbalului oltenesc: FC Universitatea Craiova.
Chiar şi aşa, pornind de la ideile menţionate anterior, Craiova Maxima există şi joacă, din când în când, cu inima, la Izbiceni. Acolo unde, prin implicarea primarului Mircea Velica, au fost invitaţi, şi anul acesta, de 1 mai, majoritatea celor care au fost, cândva, idolii fotbalului craiovean: CĂMĂTARU, TILIHOI, DONOSE, GEOLGĂU, NEGRILĂ, BELDEANU, PAPURĂ, CRISTESCU, BÎCU, BICA, DUMITRU, COJOCARU, VANCEA, IORDACHE, SAVA, RIZEA.
 
Şi… a venit lume multă: s-au facut poze, s-au strâns mâni, s-au împărţit îmbrăţişări şi, astfel, sărbătoarea a fost completă. Dintr-o dată, lumea s-a luminat şi timpul parcă a stat în loc. Old Boys Craiova Maxima juca, din nou, cu Oltul Izbiceni.
Dar, pentru că nimeni nu se pricepe la vorbe mai bine ca scriitorul George Stanca, prietenul Izbiceniului, unul dintre marii oameni de spirit pe care îi are România de astăzi, în cele ce urmează vă prezentăm întocmai, fără prea multe comentarii, o scurtă prezentare a celor care s-au petrecut la Izbiceni:
„Ai jucat bine, draga mea Craiova Maxima, la Izbiceni. La kilogramele tale, şi mai ales la vârsta totală, ai bătut lejer cu 4-2 o echipă tânără. Pe un teren demn de Liga a 2-a, deşi Oltul Izbiceni nu e încă acolo. Primarul Velica însă pare a fi de Liga Europeană prin viziune. I-am văzut la lucru pe marii eroi ai marelui mit. La care se adăugă şi multisportivul Floricel Dima, multimarcator (2 goluri), multimilionar, multigazdă a peste 100 de persoane. Iată, Craiova Maxima nu a murit. Rapidul meu, însă, trage să moară. I-am rugat pe oltenii tatălui meu să mă primească în clubul lor, dar… rapidist, sunt şi voi rămâne. Am binecuvântarea de la Beldeanu şi Tilihoi. Ce, Balaci nu a venit//jucat la Rapid! Eu, bietul, ca Ioan fără de Ţară. Gheorghe fără de echipă.…Beldeanu, Tilihoi, Donose, Papură, Mohora, Racolţea, Bâcu, Mincioagă, Mitriţă, Biţă, Iliescu, – scriitor şi poliţist şi alţii. Antrenor: eternul Gioni Împuşcătoiu. Jucară şi bătură. Craiova Maxima trăieşte, stimaţi telespectatori!!!”
 
Rânduri despre Craiova Maxima
În toamna anului 1948, un grup de studenţi şi profesori, au luat iniţiativa de a forma o echipă de fotbal, pentru ca, ulterior, în sezonul 1966-1967, în Bănie, să vină marele Nelu Oblemenco, „tunarul” de mai târziu, cu ajutorul căruia „Ştiinţa” ieşea campioană de toamnă. Ulterior, au fost momente incredibile, precum câştigarea celor 10 trofee interne, a celor şase Cupe ale României, dar şi calificare în semifinalele Cupei UEFA.
 
Palmares Universitatea Craiova: De 4 ori campioană a României: 1973-1974; 1979-1980; 1980-1981; 1990-1991. De 6 ori câştigatoarea Cupei României: 1976-1977; 1977-1978; 1980-1981; 1982-1983; 1990-1991; 1992-1993. De 5 ori vicecampioană a României: 1972-1973; 1981-1982; 1982-1983; 1993-1994; 1994-1995. De 5 ori finalistă a Cupei României: 1974-1975; 1984-1985; 1993-1994; 1997-1998; 1999-2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here