Acasă Actualitate Agenda deputatului Dumitru Niculescu: timbrul fiscal şi Podul Olt de la Slatina

Agenda deputatului Dumitru Niculescu: timbrul fiscal şi Podul Olt de la Slatina

244

Deputatul Colegiului 5 are o activitate intensă în Parlament. Acesta este autorul a unei declaraţii politice şi a unei întrebări. Prima, face referire la timbrul fiscal, care nu mai este tipărit de Imprimeria Română, şi, astfel, nu se mai regăseşte la oficiile poştale. Întrebarea se adresează lui Narcis Ştefan Neaga, directorul CNADNR şi Amalia Bendeac, director general adjunct – Direcţia Infrastructură Rutieră în cadrul aceleiaşi companii, care sunt chestionaţi cu privire la alocarea unor fonduri pentru reabilitarea sa.

Desfiinţarea timbrului fiscal 
„Timbrul fiscal a devenit o chestiune anacronică. Trebuie desfiinţat!”, este denumită declaraţia deputatului, care consemnează faptul că eliberarea unui astfel de timbru este inutilă, deoarece nu se mai găseşte la Poşta Română, din cauză cu acesta nu mai este tipărit: „Vreau să vă supun atenţiei o situaţie care s-a acutizat la nivel naţional, care pune pe drumuri sute de mii de oameni şi care trebuie reglementată urgent. Este vorba despre timbrul fiscal. Acesta, absolut necesar pentru a intra în posesia unor acte ce solicită o astfel de timbrare, vă dau exemplul cazierului judiciar, unde fiecare cetăţean din ţara asta, pentru a intra în posesia cazierului judiciar necesar pentru completarea unui dosar de adopţie, un alt exemplu, are nevoie de un timbru fiscal în valoare de 2 lei. Numai că acestea sunt de negăsit la Poşta Română, pentru că, spun reprezentanţii ei, Imprimeria Română nu le mai produce. De la Poştă, cetăţeanului i se recomandă să sune la secţia de poliţie de care aparţine şi să i se comunice o soluţie. Omul sună şi primeşte răspunsul: «Imprimeria Naţională nu le mai produce. Sunaţi la ei şi reclamaţi asta. Noi nu vă putem ajuta.» Înţeleg de la jurişti că aceste timbre trebuie să existe conform legii. Oare unde aş putea să fac o reclamaţie? Până şi întrebarea e dificilă… De ani de zile susţin că timbrul fiscal a devenit o chestiune anacronică şi ar trebui desfiinţat. Sunt convins că sumele colectate prin el nu acoperă nici serviciile timbrate, nici costurile de producţie şi distribuţie ale timbrelor. Dacă s-ar desfiinţa, s-ar economisi o grămadă de timp şi bani în administraţie, cât şi în ţară. Până atunci, altă mostră de absurd în România. M-o auzi cineva?!”.

CNADNR trebui să pună pe treabă. Reabilitarea Podului Olt, problema ridicată de deputatul

Se ştie foarte bine că Podul de peste Olt, de la Slatina, are nevoie urgent de reparaţii, el rezistând datorită materialelor de bună calitate, folosite de germani în construirea podului. Actualul pod a fost construit de către Armata Germană, după ce Armata Română l-a bombardat, pentru a nu le permite nemţilor să intre în Slatina. Astfel, statul german a fost nevoit să plătească „daune de război”, preferând să construiască podul de la zero. Podul Olt a fost, la vremea sa, îan anul 1891, al doilea pod cu structură metalică, proiectat de Nicolae Davidescu, după Podul de la Cernavodă , proiectat  de Anghel Saligny. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în administrarea căreia se află Podul Olt, e prea ocupată să colecteze bani pe rovignete, să cheltuiască bani pe executori judecătoreşti, pentru recuperarea „daunelor” şi să lase drumurile patriei intacte, cu câte o groapă pe post de emblemă a ţării noastre.

În cele ce urmează, vă prezentăm solicitarea formulată la rubrica „Întrebări şi interpelări” de deputat, adresată direcţiunii CNADNR, intitulată „Podul Olt necesită intrarea în reparaţii capitale!”:

„Stimate domnule director general, stimată doamnă director general adjunct, supun atenţiei domniilor-voastre Podul Olt din municipiul Slatina, un obiectiv care face parte dintr-un traseu intens circulat, Slatina-Craiova şi intreaga zonă limitrofă. Cu o vechime considerabilă, de aproape o sută de ani, Podul Olt este tranzitat zilnic de sute de autovehicule, inclusiv de cele de tonaj greu. Uzura sa fizică, dar şi morală, a dus la o stare continuă de deteriorare a podului, care a fost, de trei ori până acum, la un interval de câteva luni, mai degrabă, cârpit decât reparat. De aceea, se impune, imperativ, o reabilitare generală, solidă şi din temelii a Podului Olt-Slatina, care necesită sprijinul CNADNR, în vederea alocării fondurilor necesare. Mizând pe sprijinul domniilor-voastre, în vederea demarării unor reparaţii capitale a obiectivului mai sus consemnat, vă supun atenţiei această solicitare spre analiză,sperând într-un răspuns favorabil.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here