Acasă Editorial TREBUIA, OARE, CA SILVIU NEACŞU SĂ VADĂ SLATINA DE SUB GRĂDIŞTE?

TREBUIA, OARE, CA SILVIU NEACŞU SĂ VADĂ SLATINA DE SUB GRĂDIŞTE?

304

Slatina trăieşte paralel. Şi nu e o noutate. E doar o constatare. Oraşul uşor cosmopolit, dezvoltat tentacular pe osatura coloşilor industriali, e ceva aparte. Vulcanic. Viu. Expansiv.  În schimb, mai de la baza dealului, spre vale, intri în altă lume. Una mai veche. Rezistentă la ademenirile civilizaţiei. Case vechi, blocuri – dintre primele făcute prin oraş, convieţuiesc, ca-ntr-o mişcare de rezistenţă, împotriva trecerii timpului.

Oamenii sunt şi ei altfel. Ai zice, mai înţelepţi. Mai atenţi la detalii, la acele mărunţişuri scăpate din ochi de cosmopoliţii de  la deal. Din oraşul industrial. Însă, oraşul nu există numai în aceste două dimensiuni paralele. Mai e o a treia stare, plecată mai dinspre apus de strada Tudor Vladimirescu şi se încheie undeva în adăpostul vestic al Dealului Grădişte. E Ţigănia. Acea parte  a cetăţii, izgonită din agenda cotidiană, locul unde, laolaltă, îşi duc veacul: bătrâni, copii, tineri, femei frumoase, oameni ajunşi la capătul timpului, aflaţi în aşteptarea sfârşitului de trai pământean. Îndeaproape le sunt animalele: cai, vite, câini. Într-o armonie imposibilă, la prima vedere, greu de înţeles, dar tot atât de solidă. Acolo, traiul nu e trai. E o luptă pentru supravieţuire, poate asemănătoare cu lagărele de exterminare din ţara de unde noi astăzi primim lecţii despre… drepturile omului.

Ultima investiţie în Ţigănie a fost făcută prin aprilie 2004. Disperat, atunci, un fost primar, Gheorghe Păunescu, l-a trimis pe Marin Postolache să asfalteze strada principală. Din intersecţia cu vulcanizarea lui Oaie până-n capăt la ce a fost cândva baza de producţie a TCH.

De atunci până astăzi, până la prefectul Silviu Neacşu, în Ţigănie, n-a mai trecut nimeni să-i întrebe ce-i doare, să le vadă necazurile şi să le vorbească despre egalitatea între oameni. Doar la alegeri, pe bază de tabele, cu buletine luate de cu seară, la schimb cu mâncarea, băutura sau banii, au mai venit unii prin Ţigănie. Să-i umilească, fără ca ei să-şi dea seama.

Trecerea de acum câteva zile, pe acolo, pe la ei, prin cartier (un termen pretenţios, dar lăsat aici, în consecinţă) a profesorului Silviu Neacşu arată că aceşti oameni nu sunt atât de singuri pe lume. Că cineva, fără un interes ascuns, e dispus să-i asculte şi chiar să le înţeleagă lumea lor. O lume aparte.

N-o fi greu. Imposibil, nici atât! O cişmea, două, cu apă potabilă, fie ea şi necontorizată, pentru setea oamenilor şi a animalelor de lângă ei. Cum nici imposibil o lărgire a traseului autobuzelor de dimineaţă. Sunt câteva sute de copii ce au şi ei dreptul la transport în comun, atunci când pleacă, de acasă, de la ei, din Ţigănie, spre Şcoala 1, să înveţe carte. Nu va pedepsi nimeni edilul ce-şi va asuma asta, cu riscurile de rigoare, venite din eventualele altercaţii brutale dintre lumea aşa-zis civilizată şi cea a lor, a slătinenilor din Ţigănie. Pentru că şi ei locuiesc în acelaşi oraş!

Iniţiativa şi demersurile ulterioare făcute de prefectul Silviu Neacşu reprezintă un semn de normalitate şi de aşezare a lucrurilor într-o ordine a firii. Rămâne de văzut, de aici încolo, cum vor acţiona responsabilii de la Primăria Slatina! Acolo unde, astăzi, din păcate, toate energiile lucrative se consumă aiurea, pe ambiţii mărunte, cât şi pe satisfacerea unor orgolii greu de înţeles pentru o lume normală…

PS. Cum ar fi, la vară, atunci când căldura scoate toate mirosurile din ce ne înconjoară, ca o şedinţă de consiliu local să aibă loc, cu scaune pescăreşti, aduse de fiecare ales în parte, pe stradă, în mijlocul Ţigăniei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here