Acasă Cultură Proverbul lui Profeanu: Unum castigabis, centum emendabis

Proverbul lui Profeanu: Unum castigabis, centum emendabis

1000

Cartea „Acvila şi business-ul – principii de management din proverbe”, semnată de Virgil Profeanu, vine cu o abordare inedită asupra cuvântului plămădit de strămoşii latini şi români. Proverbele prezentate şi analizate în carte sunt sursă de inspiraţie pentru principiile managementului. Vă invităm să descoperim împreună proverbele latineşti şi române, aşa cum le vede Virgil Profeanu aplicabile în management:

Unum castigabis, centum emendabis – Dacă reprimi o greşeală, corectezi o sută

Traducere Virgil Profeanu: Efortul de a corecta una este răsplătit de o sută de ori.

Sens primar: Un vechi dicton spune că „omul este supus greşelii“, adică stă în fiinţa lui

să greşească, nu se poate evita acest lucru. Există astfel două tipuri de greşeli: cele săvârşite cu bună ştiinţă (persoana este conştientă de toate implicaţiile negative pe care le va avea fapta sa și totuşi doreşte să o finalizeze) şi cele săvârşite involuntar  (persoana nu îşi dă seama de efectele pe care le va avea fapta sa). Cea din urmă categorie apare fie atunci când informaţiile pe baza cărora s-a luat decizia au fost incomplete, fie când autorul acesteia dă dovadă de naivitate.

Concluzii: Supravegherea în permanenţă a felului în care funcţionează un proces sau o activitate este o operaţiune ce trebuie realizată în mod continuu şi cu mijloace adecvate, pentru a evita producerea efectelor negative în lanţ în interiorul organizaţiei.

Principiul pe baza proverbului, aplicabil în management (general şi executiv):

– Managerul îşi aminteşte în permanenţă că, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară

activitatea, rezultatele economice ale companiei sunt dependente atât de tehnologia utilizată, cât mai ales de resursele umane implicate în procesul de producție, iar omul este în permanență supus greşelii.

– Pentru a implementa eficient sistemul impus de către Manager, implică atât personal de conducere, cât şi personal de execuţie, deoarece este important ca o greşeală să fie sesizată din fază incipientă pentru a putea fi corectată într-o perioadă scurtă de timp şi fără a genera alte efecte nedorite.

Omisiuni: În procesul de reprimare a unei erori, trebuie analizată situaţia foarte bine deoarece sunt greşeli ce apar ca urmare a unor experimente necesare, atât în procesul de evoluţie al unei persoane, cât şi în procesul de dezvoltare al unei companii, acele greşeli „constructive“, ce nu trebuie penalizate, ci evaluate cu atenţie, pentru a elimina elementele negative din cadrul acestora şi a le accentua pe cele pozitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here