Acasă Actualitate În cazul Vâlcov, Înalta Curte a respins solicitarea DNA

În cazul Vâlcov, Înalta Curte a respins solicitarea DNA

115
Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat, joi seara, solicitarea DNA privind arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a senatorului de Olt, Darius Bogdan Vâlcov.
 
După ce a fost reținut 24 de ore, fostul ministru al Finanțelor a plecat spre casă, la Slatina. Judecătorii au dispus cercetarea senatorului în arest la domiciliu. Decizia a fost contesatată de către DNA, iar recursul se va judeca săptămâna viitoare.
Darius Vâlcov este inculpat într-un dosar de trafic de influență, urmare a unei reclamații făcută de un om de afaceri, prestator al unor serivcii edilitare în Slatina. În funcție de evoluția cazului, vom reveni.

2 COMENTARII

  1. Clasa politica din Romania a distrus si a furat in 25 de ani de pseudodemocratie,cat toate imperiile care ne-au cotropit de-a lungul istoriei!Asta a spus-o si regetatul acad. Florin Constantiniu – „Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei”Asadar,lacomia lui Valcov reprezinta o parte din toata lacomia clasei politice.Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.Dar pentru toate acestea suntem de vina si noi,poporul roman. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 25 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa „tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara, cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca – din nevoia de castig – sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.

Dă-i un răspuns lui . Un popor de oi naste un guvern de lupi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.