Acasă Interviu Interviu cu IULIAN BĂRĂSCU, primarul comunei Poboru

Interviu cu IULIAN BĂRĂSCU, primarul comunei Poboru

542
«Trebuie să rezolvăm problema ce ţine de drumuri, pentru că doar aşa putem atrage investitori în zonă, să oferim locuri de muncă»
 
Iulian Bărăscu face parte din categoria acelor primari care ştiu că nimeni nu deţine adevărul absolut. Un adept al dialogului, al respectului continuu faţă de cetăţeni, pornind de la premisa că ei, cetăţenii, în fruntea căroroa se află, sunt adevăraţii beneficiari ai serviciilor sale, lucrurile n-au decât să iasă bine în interes public.
La Poboru, e o normalitate social-adminsitrativă rar întâlnită. Există o dimensiune corectă a stării de fapt, a pretenţiilor reciproce, a celor pe care oamenii să le aibă de la primari, dar şi invers.
Ştie că unele lucruri pot fi îndreptate din mers, ştie că altele pot fi aşezate corect doar dacă există voinţa terţilor faţă de aşteptările oamenilor din Poboru. Pe acest fundament este constuită imaginea şi cariera primarului comunei Poboru. Un om normal, un om dintre oameni şi pentru oameni: Iulian Bărăscu.
– Ce a însemnat anul 2014 pentru dumneavoastră, în sensul lucrurilor făcute pentru comunitatea în fruntea căreia sunteţi?
– Din acest punct de vedere, anul 2014 a fost un an bunicel. Cu toate astea, inundaţiile care au avut loc în vara anului 2014 ne-au afectat foarte mult şi din această cauză am avut probleme serioase cu agricultura, cu câteva locuinţe, dar şi cu drumurile judeţene şi locale. Au fost, astfel, cheltuieli neprevăzute, din cauza cărora a trebuit să renunţăm pentru o perioadă la anumite lucrări. Una peste alta, anul l-am încheiat cu bine, spre foarte bine… Pentru că, la noi, la români, cine e gospodar şi ştie să-şi drămuiască puţinul ban, poate să facă ce şi-a propus. Iar eu ce am avut în cap le-am cam făcut…
– Care sunt perspectivele pentru 2015 şi ce vreţi să faceţi în acest an?
– Întrebarea e foarte bună şi mă bucur că mi-aţi adresat-o. Vă pot spune că noi avem un program anual de achiziţii în care am prins mai multe obiective, iar dacă vom reuşi să ducem la bun-sfârşit ceea ce ne-am propus ar fi un lucru deosebit. Aş începe cu drumurile şi vă spun că avem un proiect aprobat pe Ordonanţa 28 – 8,5 kilometri – modernizare drumuri locale şi 18 kilometri de şanţ. Având în zonă petrolul şi ocolul silvic, de unde se exploatează masă lemnoasă, din pădurea Seaca, întotdeauna am avut probleme cu drumurile pe care maşinile mari le strică şi ăsta este un mare dezavantaj.
–  …Iar legea este făcută într-un asemenea fel încât nici nu-i puteţi forţa pe cei care vă strică drumurile să vină să vi le facă…
– Deşi am încercat să port discuţii, ba chiar să merg şi la intimidare, nu le pot pune bariera. Oamenii au şi ei dreptatea lor: plătesc taxe la statul român şi vor să circule pe drumuri. Drumuri care, din păcate, nu sunt pregătite pentru mastodonţii ce circulă pe ele… În altă ordine de idei, mai vreau să vă spun că localitatea pe care o păstoresc este, probabil, singura din Olt tranzitată de patru drumuri judeţene ce însumează vreo 30 de kilometri. Nu vreau să mă vaiet, dar este greu de  administrat o asfel de comună, numai din punctul acesta de vedere, al drumurilor ce o străbat. Mai mult, populaţia este răsfirată, trebuie să le duci apă prin toată zona, să le faci drumul, să le oferi un minim de confort.
– Despre şcoli ce ne puteţi spune, domnule primar?
– Şcolile noastre arată foarte bine, mai mult chiar, la Şcoala Cornăţelu ne-am propus să facem o magazie pentru lemne şi alte materiale didactice, având în vedere că vechea magazie e foarte deteriorată. La şcoala de la Poboru va trebui să schimbăm tâmplăria, pentru că cea făcută în 2001 a avut un lemn mai verde care, cu timpul s-a deformat şi nu mai oferă condiţiile dorite, cu toate că avem centrală termică, pe motorină, pe care, chiar dacă o fărjăm la maxim, tot nu oferă căldură aşa cum mi-aş dori. Eu mi-aş dori mai multă căldură pentru copii. Sunt ai noştri şi reprezintă prioritatea numărul unu. Mai avem căminul cultural pe care l-am renovat în urmă cu doi ani de zile, e izolat, făcut şi reparat, dar ce mă doare e faptul că nu prea avem activitate culturală în el. Mai e o adunare generală de la societatea agricolă, mai o sărbătoare a comunei, dar sunt puţine evenimente de genul acesta într-un an. Aş vrea să-l avem dotat pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente, pentru locuitorii comunei noastre şi pentru că sunt solicitări în sensul acesta. Avem un proiect prin care dorim să dotăm căminul cultural cu mese, scaune, centrală termică, veselă, ladă frigorifică şi tot ce ar mai fi nevoie. Vom pune o taxă modică pentru că, până la urmă, acest cămin este al oamenilor şi nu afacerea cuiva. E o idee şi vom vedea ce hotărâre se va lua. Până la urmă, consilierii sunt cei care votează. Mai departe, mai avem şi sediul vechi de primărie în care am mutat poşta, pentru că, dacă n-am fi găsit spaţiu, riscam să nu mai avem factor poştal în zonă. În plus, mai avem farmacie umană, avem medic veterinar, vrem să facem şi frizerie şi coafor… Suntem la ţară, dar vrem şi noi să ţinem pasul cu lumea bună.
– Vorbeaţi de vechiul sediu al primăriei. Despre cel de azi ce ne puteţi spune?
– Sediul actual al Primăriei Poboru se prezintă foarte bine, cu toate că la exterior vreau şi trebuie să-l zugrăvim. Mai e o reparaţie, două de făcut, dar una peste alta, lucrurile sunt în stare bună.
– Despre reţeaua de apă, ce ne puteţi spune?
– Am finalizat în toamna anului trecut, în septembrie, am făcut recepţia finală, iar lumea din comuna Poboru, cinci sate din şase, exceptând o parte din satul Albeşti-Vale, care dispune de fântâni şi izvoare, beneficiază de apă curentă cu apometru.
– Cât este preţul la un metru cub de apă?
– 3 lei, aprobat de ANRSC Bucureşti. Totuşi, o nemulţimire sufletească este aceea că datorită unor consilieri care întotdeauna sunt „Gică-Contra”, mai sunt şi alte lucruri pe care nu le putem pune în practică aşa cum ne-am dori. Spre exemplu, o firmă de la Bucureşti a cerut să le pun la dispoziţie un teren, maxim trei hectare, ca să monteze panouri fotovoltaice. Ca să nu dăm naştere la discuţii ce ţin de bani şi altele de genul acesta, mă înţelesesem cu ei să ne plătească curentul la tot ceea ce aparţine de primărie, de şcoli, pompele de apă, căminul cultural şi iluminatul public. Cu toate astea, au fost alţii contra. Păi, ce puteam cere mai mult de-atât, domnule? Costul unui metru cub de apă înseamnă curentul electric, iar dacă înţelegerea era acceptată, din trei lei ne rămânea maxim un leu la metru cub. Era un mare avantaj, dar s-au opus unii consilieri şi totul a căzut şi firma s-a retras.
– Canalizarea?
– În urmă cu cinci-şase ani, am făcut un sondaj cu cetăţenii, dar cât am vrea să ne ascundem, lumea nu are bani. Populaţia este îmbătrânită, mulţi trăiesc din pensiile de CAP, iar oamenii sunt reticenţi. Drept urmare, deşi canalizarea e necesară, doar 13% au vrut să facem lucrarea asta. Ce-i drept, am avut un studiu de fezabilitate, neaprobat de doamna Udrea, iar treaba asta m-a făcut să fiu puţin răutăcios, cu toate că nu mă bucur de răul altuia. Erau prinse vreo trei sate, dar… În schimb, oamenii au început să-şi facă fose betonate, să protejeze mediul şi să respecte legea. E greu, dar fiecare face cât poate…
– Din punct de vedere al agriculturii, 2014 a fost un an straniu. Ce au strâns oamenii la capătul lui?
– Personal, la ora actuală, vă pot spune că şi eu am trei hectare de porumb rămase necultivate. Am semănat foarte târziu anul trecut, undeva în vară, porumbi timpurii, la trei luni, dar n-au fost gata şi am intrat în iarnă cu ei. Altora, care au riscat şi l-au cules puţin mai verde, li s-au stricat acasă, în pătul. Ei bine, eu n-am riscat, aşa au făcut şi alţii, porumbii sunt încă în câmp, iar boabele arată foarte bine. Pământul e însă moale şi nu putem să-i recoltăm. Aşteptăm, cu toate că ne-au mai atacat unii sau alţii şi au cules din ei. Dar, asta e! Sănătate să ne dea Dumnezeu că restul le ducem cum om putea! Cu toate astea, anul a fost unul dificil, cu grâne puţine, de proastă calitate, iar mulţi şefi care au societăţi se vaietă şi le e teamă să nu urmeze un an la fel de prost. Doi ani la rând pot duce foarte uşor la faliment…
– Ce şanse le daţi tinerilor ce au plecat din localitate ca să lucreze prin afară, să se întoarcă şi să rămână acasă, la Poboru?
– În urmă cu ceva timp, dacă treceaţi pe aici şi cereaţi o cană cu apă, primeaţi în schimb o sticlă de ţuică. Pur şi simplu, se murea de sete, dar, între timp, problema apei s-a rezolvat. Acum, sperăm să rezolvăm problema ce ţine de drumuri, pentru că doar aşa putem atrage investitori în zonă, să oferim locuri de muncă. E clar că fără un minim de confort, omul nu vine, iar tânărul se duce spre alte zări. Cu toate astea, acum un an de zile am înfiinţat o secţie de croitorie, cu 50 de locuri de muncă, şi mă gândeam că n-o să facă patronul faţă la câte cereri vor fi. De unde? Nici nu s-a pus problema, căci nu s-au arătat prea mulţi interesaţi. Sunt 16 locuri ocupate, cu 700 de lei, cu bonuri de masă şi chiar benzină decontată celor ce fac naveta cu maşina. Degeaba!
– Şi care să fie cauza?
– Aici ar fi mai multe de discutat. Vedeţi dumneavoastră, mulţi s-au învăţat cu ajutorul social. Nu vreau să fiu răutăcios, dar unora nici nu le place munca. Au fost, s-au angajat la croitorie, au stat o lună, două, şi după n-au mai venit. E mult mai bine să stea acasă, să se trezească la ora 10 şi să primească sprijin social. Şi nu-i corect aşa! Păi, ce să facem domnule, e grea munca! Să te trezeşti dimineaţa, să respecţi un program, să te implici, să faci şi să realizezi ceva. Am 33 de ani vechime. Şi eu aş vrea să stau acasă, iar cineva să îmi aducă bani, dar… nu se poate!
– Cum aţi comenta noul mod de repartiţie al sumelor defacate către primării, fără ca banii să mai treacă pe la Consiliul Judeţean? Acel buget fix alocat…
– În ceea ce mă priveşte, am fost foarte mulţumit de abordarea aceasta. Şi înainte Poboru a stat bine, fiind o comună de mijloc, doar că de data aceasta a fost un avantaj pentru comunele mai mici. Eu nu mă plâng, nu vreau s-o fac şi mă întind cât îmi ajunge plapuma. Personal, am ţinut să-l felicit pe domnul ministru Darius Vâlcov, un om de-al nostru, un fost primar, care ştia destul de bine problemele pe care noi le întâmpinăm. Domnia-sa a evitat certurile şi nu a vrut să facă diferenţe faţă de nimeni. A dat la fiecare şi a spus clar: „Tată, v-am dat! Aveţi grijă ce faceţi cu banii, că alţii nu mai primiţi o perioadă! Nu ţi-au ajuns, înseamnă că nu eşti capabil… Du-te acasă! La revedere!” O spun fără menajamente, chiar dacă unii colegi se supără pe mine, dar banii nu sunt ai noştri. Sunt banii statului şi trebuie să-i drămuim cu grijă, să facem ce este necesar şi cum putem de bine. Să fie clar: eu, prima dată, opresc pentru salarii. Că suntem 12, 13 sau 14 salariaţi la primărie, că ne trebuie un anumit fond de salarii… Urmează persoanele cu handicap, şcolile cu tot ce este necesar şi, la final, lucrările care se cer şi sunt atât de necesare şi în localitatea. Restul… ce o mai vrea Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here