Acasă Actualitate Ţintă în războiul altora! V-am spus-o din mai 2011!

Ţintă în războiul altora! V-am spus-o din mai 2011!

102

Inteligenţa proverbială a oltenilor trebuie luată în discuţie. Sau, o fi vorba de nepăsare. În 2011, atunci când demara proiectul de la Deveselu, iar ţara cădea pe spate la auzul unei asemenea veşti, Ziarul de Olt titra în numărul 328, din mai 2011: „Ţintă în războiul altora”. Atrăgeam, atunci, atenţia asupra reacţiei ruse faţă de proiectul Deveselu. Între timp, la graniţa României e război, iar Rusia are motive să fie extrem de iritată faţă de proiectul NATO în zonă: pe lângă Baza de la Deveselu urmează instalarea unor unităţi de luptă pe teritoriul României. În aceste condiţii, replica lui Vladimit Evseev, directorul Centrului pentru Studii Politico-Militare de la Moscova, spune tot: „Ştim că în România se poate crea şi potenţial ofensiv, de aceea vom căuta şi mijloace de a anihila flota militară românească. Cred că va creşte confruntarea dintre ţările noastre şi din păcate avem motive să credem asta”.

Practic, o declaraţie de război. Dar cine să mai vadă asta, când manipularea funcţionează din plin. O ţară întreagă stă cu ochii pe uşile DNA-ului, să vadă cum intră, cum iese cel chemat. Deveselu e la o aruncătură de băţ, iar precizia unui instrument militar rus mai dă greş şi prin Ucraina, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.