Acasă Actualitate La LOCTRANS Slatina. Un nou director general. Bogdan Apostoliceanu

La LOCTRANS Slatina. Un nou director general. Bogdan Apostoliceanu

375

A intrat în vigoare hotărârea administraţiei municipale din Slatina prin care la nivelul de conducere al SC LOCTRANS SA Slatina, operatorul public de transport în comun, a fost desemnat un nou director general. Acesta este Bogdan Apostoliceanu, o tânără speranţă a decidenţilor politici, fost director pe la Oficiul Judeţean de Poştă Olt, la Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Slatina, loc de unde a ajuns la compania de transport public.

Îl înlocuieşte pe Ion Ion, un om în mandatul căruia s-au produs principalele modernizări ale companiei. Acesta a fost două mandate viceprimar al municipiului Slatina, între 2001-2004, cu Gheorghe Păunescu primar, între 2005-2008, cu Darius Vâlcov la conducerea urbei. Politic, a fost preşedinte al PRM Slatina, iar ulterior s-a detaşat de lumea agitată a politicii locale. Înlocuirea sa s-a făcut cu discreţie, fără a fi prezentat un dosar de cadre în care să se afle motivele ce au stat la baza transferului său pe o funcţie tehnică, tot la LOCTRANS.

Ca o ironie a destinului politic al celor doi, trebuie precizat că Ion Ion nu a fost niciodată în PSD, în timp ce Bogdan Apostoliceanu a ajuns de două ori în acest partid, după o escală la PDL…

3 COMENTARII

  1. Aline pe cine naiba pacalesti tu… ca Ion Ion nu a fost pus politic . Pai ce conteaza sa ai carnet de partid…conteaza pentru cine cari in campanie. Referitor la Bogdan a mimat mereu politica si cu toate astea a tot fost plimbat prin mai multe posturi de conducere…nonvaloare per ansmblu

  2. Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează economia de piaţă şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statului roman. Fenomenul corupţiei a atins cote alarmante, iar ceea ce vedem la televizor este doar o mică parte dintr-un sistem contaminat de la un capăt la altul. In acest sens, filosoful si scriitorul Andrei Plesu,spunea unui ziar national;’’ Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd le văd portretele, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă sunt informat asupra malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă stăvilirea juridică a nesăţioasei lor ”eficienţe”. Peste tot, dai peste soţi, soţii, fini, naşi, cumnaţi, amici, veri, progenituri, mercenari şi pile.’’ Majoritatea partidelor politice,in frunte cu partidul-stat PSD,sunt corupte si lipsite de viziuni politice si admnistrative.Preocuparea lor nu este cum sa puna in aplicare politici sociale si economice pentru dezvoltarea tarii noastre,ci preocuparea lor este cum sa fure din banul public si cum sa isi mareasca averea ilicita Confundă – ar fi spus Petre Ţuţea – idealurile cu scopurile.Clanurile si baronii rosii au ajuns sa conduca o tara si totodata sa saraceasca un popor intreg.Jumatate din primii zece cei mai bogati romani sunt cercetati cu legea,arestati la domiciliu sau condamnati la inchisoare.Asta denota ca politicul are conexiuni cu mediul de afaceri.Asta denota ca evaziunea fiscala si coruptia din randul mediului de afaceri roman are ‘’sprijinul’’clasei politice si a institutiilor statului roman.Din nefericire pentru majoritatea romanilor,aceste acte de coruptie ,evaziune fiscala,nepotism si clientelism politic de tip comunist,reprezinta o cale spre scaderea nivelului de trai . .Daca ne ducem,aleatoriu, intr-o institutie a statului roman,vom observa ca majoritatea functionarilor sunt angajati pe principiul nepotismului si clientelei politice.Daca cumva reclami incompetenta unui angajat al institutiei in cauza,vom vedea ca de fapt angajatul respectiv este omul unui sef din institutia statului roman.In aceste institutii ale statului roman functioneaza principiul dominoului. Initiatorul acestor moduri de actiune de tip mafiotic,a fost si este FSN,PDSR transfigurat in PSD.Adrian Nastase este cel care a deschis calea… .,Aceste institutii ale statului roman au devenit niste clanuri de tip mafiot.De la Prefectura si pana la cea mai neinsemnata institutie a statului ,gasim oamenii lui Escu….Dar pentru toate aceste exista un leac.Dar acest leac are efect doar prin schimbarea din temelie a clasei politice si a institutiilor statului roman.Un prim pas ,cel logic si moral,trebuie facut cu forma de guvernamant,respectiv sa revenim la monarhia constitutionala si la Constitutia Regala din 1923.

  3. Afacerea ” TROLEIBUZUL’ de la LOCTRANS in curand pe urmele dosarului ” TRANSFORMATORUL” si Bogdanel nu este strain de asta … a se vedea referatul de specialitate al DADPP nr. 63907/07.07.2014 al carui semnatar este…sa vedem ce idei nastrusinice mai are acum ca s-a reintors la prima dragoste:)))) Renunta la autobuze care nu sunt rentabile si mai si polueaza si achizitioneaza TROLEIBUZE

Dă-i un răspuns lui un cunoscator Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.