Acasă Actualitate Tineri liberali în acţiune. Peste o mie de semnături, o petiţie pentru...

Tineri liberali în acţiune. Peste o mie de semnături, o petiţie pentru un oraş sigur

41

În urma escaladării violenţei pe străzile din municipiul Slatina, acolo unde, într-un interval de nici o jumătate de an s-au produs două crime în spaţiul public ce au oripilat conştiinţa civică, membrii TNL Olt au decis să ia atitudine.

Echipa coordonată de Mihai Cîrloganu, copreşedintele acestei structuri a iniţiat o amplă campanie de strângere de semnături prin care să pună presiune pe autorităţile ce sunt depăşite de faptele antisociale care se petrec în locuri publice. N-au fost cetăţeni selectaţi pe bază de criterii de apartenenţă politică sau în funcţie de diferite afinităţi. Pur şi simplu, liberalii s-au adresat acelor oameni care văd şi vor să se intervină pentru un climat sigur.

Conţinutul textului petiţiei îl reproducem alăturat, fără nici un alt comentariu vizat de destinatarul final, profesorul Silviu Neacşu, prefectul judeţului Olt..

„Către Instituţia Prefectului Judeţului Olt, în atenţia domnului prefect, Silviu Neacşu

În ultimii ani, violenţa în Slatina şi în judeţul Olt, a atins cote alarmante. Crima, una odioasă, fără nicio motivaţe, se înscrie în lungul şir al fărădelegilor petrecute în municipiul Slatina în ultima perioadă. Practic, se asasinatele în stradă, petrecute în oraşul nostru, sunt la ordinea zilei. Sunt zeci de cazuri în care diverşi cetăţeni agresează locuitorii. De asemenea, vocabularul în spaţiul public şi lipsa de educaţie civică ne fac să punem un uriaş semn de întrebare referitor la autorităţile care au permis şi permit în contnuare dezvoltarea unui mediu atât de nociv.

Instituţia Prefectului Judeţului Olt, Poliţia municipiului Slatina, Poliţia Locală şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt, nu fac mai nimic pentru reducerea violenţei.

Credem că e timpul să se ia măsuri FERME pentru prevenirea şi reducerea până la eliminare a volenţei în Slatina şi în judeţul Olt. De aceea, credem că Instituţia Prefectului Judeţului Olt şi Primăria municipiului Slatina trebuie să ia măsuri clare de prevenire şi reducere a violenţei. Cerem Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt să facă o strategie şi un plan de acţiuni pe care să îl aplice pentru a rezolva această situaţie si să facă propuner concrete Instituţiei Prefectului, pentru a fi susţinuţi în deciziile luate, pe care să le aducă la cunoştinţa locuitorilor municipiului Slatina. Astfel, trebuie să se răspundă hulganilor, xenofobilor, raşiştilor şi tuturor celor care atentează într-un fel sau altul la siguranţa noastră.”

1 COMENTARIU

  1. vrajeala si propaganda.ati iesit pentru cateva zeci de lei.nu mai stati sa cautati criminali pe strazi ca politia sta la rusu la cafele si seminte.de aia se intampla atatea nenorociri.acuma i-a muscat prefectul de cur si patruleaza non-stop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here