Am şi acum în minte replica unui universitar de renume de la ASE Bucureşti, rostită acum vreo câteva luni la o recepţie dedicată modului cum politicile publice pot sprijini economia. Bătrânul rpofesor, invitat de onoare, plictisit, asculta dizertaţia unui politruc, despre nişte etape de dezvoltare a României, în care, spunea cel în cauză, ţara asta a fost prost condusă. Şi, dintr-o dată, printr-un resort interior, ceva l-a ridicat în picioare pe omul de la catedră. Aproape revoltat, acesta a spus că din punct de vedere economic, şi dacă va fi lăsat va dovedi acest lucru, România nu a fost deloc administrată în interes naţional, din 1989 până astăzi.
Uitasem de această întâmplare. Până când, acum vreo câteva zile, am avut ocazia să privesc, de la distanţă, fără nici un fel de interes, ce se întâmplă la SMR Balş. Singurul producător de material rulant pentru industria feroviară din România, cândva lider al pieţei de resort la nivel european, mondial chiar.
Astăzi, SMR Balş este un miracol. Pentru că există. Chiar dacă lucrează la o capacitate infimă în raport cu vremurile când aici veneau în trei ture la serviciu peste 15 mii de oameni.
Puţini vor să vadă: SMR Balş a fost ţinta unui asediu care dacă ar fi comparat cu unul militar, susţinut de arme de asalt, se dovedeşte a fi fost mai puternic. Până la privatizare, aici statul nu a investit decât legi proaste, iar în perioada de transfer a proprietăţii, aici s-a produs o devalizare care a depăşit prin putere pe cea care a distrus metalurgia românească.
În situaţia în care fostul manager, Băluţă, un nume de legendă în zona Balşului, este dator firmei pe care a condus-o, un portbagaj plin cu saci de bani, iar legea o lasă în dungă, apoi e un miracol, şi din acest punct de vedere, că firma asta, astăzi, merge. Chiar dacă nu poate satisface întreaga resursă umană capabilă să lucreze aici. Altfel, de ce n-am spune-o şi pe asta: puţini ştiu că marea companie de transport feroviar din România, deţinută de stat, cumpără material rulant de la o firmă de apartament din Bulgaria, amplasată într-o scară de bloc unde se vinde şi suc la dozator şi parizer feliat.
Unii aşteaptă şi dau târcoale, precum un stol de păsări de pradă nemâncate, închiderea efectivă a acestei companii. O veste tristă pentru ei: chiar dacă a venit târziu la conducerea SMR Balş, Ion Ciucă, directorul firmei, reuşete să menţină borna de hotar a materialului rulant românesc pe o piaţă unde ar fi atât de bine dacă nu ar lucra un sistem ticăloşit, garantat, susţinut şi promovat de statul român prin subsidiarele sale.
Altfel, în privinţa emblemei de la Balş, chiar dacă Ion Ciucă nu o va spune vreodată, toţi cei care puteau face ceva pentru această firmă, politicienii îndeosebi, n-au produs nici măcar mătreaţă. Vorbele goale sunt, la un moment dat, glume proaste.
Dincolo de asta, să stăm cu ochii pe SMR Balş! 2015, chiar dacă nu poate aduce spectacolul unui foc de artificii, poate fi anul unui nou început! Acea perioadă de timp când, ca într-un meci de box, cel lovit se ridică din pumni şi se impune…
